Canonul 32
Despre interzicerea pentru episcopi și preoți de a celebra Euharistia cu vin neamestecat cu apă.
Ne-a atras atenția că, în țara armeană, săvârșitorii jertfei fără sânge aduc numai vin la masa sfântă, fără a-l amesteca cu apă, și se referă la învățătorul Bisericii Ioan Gură de Aur, care, în interpretarea sa a Evangheliei după Matei (Convorbirea 82), spune: „De ce, după înviere, a băut Domnul nu apă, ci vin rău în altă ordine? taine, Domnul, arătând că a folosit vin atât când a predat sacramentul, cât și când, după învierea fără sacrament, a oferit o masă obișnuită, spune: Din rodul viței de vie (Mat. 26:29) Vița produce vin, nu apă”. Drept urmare, ei [cei care aduc numai vin] cred că acest profesor respinge nevoia de a adăuga apă la sacrificiul sfânt.
Pentru ca de acum încolo să nu fie dominați de ignoranță, dezvăluim în mod ortodox gândul acestui părinte. Întrucât pe atunci exista vechea erezie rea a hidroparastaților, care în jertfa lor foloseau doar apă în loc de vin, acest om purtător de Dumnezeu, respingând învățătura fărădelege a acestei erezii și arătând că mergeau împotriva tradiției apostolice, a compus cuvântul de mai sus. Și Bisericii sale, a cărei conducere pastorală i-a fost încredințată, Hrisostom a transmis porunca, ori de câte ori trebuia săvârșită o jertfă fără sânge, să adauge apă, indicând astfel combinația de sânge și apă care curgea din partea cinstită a Răscumpărătorului și Mântuitorului nostru Hristos Dumnezeu, de dragul revitalizării lumii întregi și al ispășirii păcatelor. Și în toate Bisericile în care au strălucit luminari spirituali, se respectă această rânduială dată de Dumnezeu.
Iar Iacov, fratele după trupul lui Hristos Dumnezeul nostru, cel dintâi căruia i s-a încredințat tronul Bisericii Ierusalimului, și Vasile, episcopul Bisericii Cezareeei, a cărui slavă s-a răspândit în întregul univers, în ritul sacramentului dat nouă în scris, au poruncit să se facă paharul sfânt la Sfânta Liturghie din apă și vin. Iar venerabilii părinți, adunați la Cartagina, au spus cu siguranță despre aceasta: „În sfânta Taină să nu se aducă nimic decât Trupul și Sângele Domnului, precum a poruncit Domnul Însuși, adică pâine și vin amestecate cu apă”.
Deci, dacă vreun episcop sau presbiter nu acţionează după ritul transmis de la apostoli şi oferă o jertfă prea curată, fără să îmbine apa cu vinul, să fie izgonit ca vestind imperfect Taina şi introducând inovaţia în Tradiţie.
Pentru ca de acum încolo să nu fie dominați de ignoranță, dezvăluim în mod ortodox gândul acestui părinte. Întrucât pe atunci exista vechea erezie rea a hidroparastaților, care în jertfa lor foloseau doar apă în loc de vin, acest om purtător de Dumnezeu, respingând învățătura fărădelege a acestei erezii și arătând că mergeau împotriva tradiției apostolice, a compus cuvântul de mai sus. Și Bisericii sale, a cărei conducere pastorală i-a fost încredințată, Hrisostom a transmis porunca, ori de câte ori trebuia săvârșită o jertfă fără sânge, să adauge apă, indicând astfel combinația de sânge și apă care curgea din partea cinstită a Răscumpărătorului și Mântuitorului nostru Hristos Dumnezeu, de dragul revitalizării lumii întregi și al ispășirii păcatelor. Și în toate Bisericile în care au strălucit luminari spirituali, se respectă această rânduială dată de Dumnezeu.
Iar Iacov, fratele după trupul lui Hristos Dumnezeul nostru, cel dintâi căruia i s-a încredințat tronul Bisericii Ierusalimului, și Vasile, episcopul Bisericii Cezareeei, a cărui slavă s-a răspândit în întregul univers, în ritul sacramentului dat nouă în scris, au poruncit să se facă paharul sfânt la Sfânta Liturghie din apă și vin. Iar venerabilii părinți, adunați la Cartagina, au spus cu siguranță despre aceasta: „În sfânta Taină să nu se aducă nimic decât Trupul și Sângele Domnului, precum a poruncit Domnul Însuși, adică pâine și vin amestecate cu apă”.
Deci, dacă vreun episcop sau presbiter nu acţionează după ritul transmis de la apostoli şi oferă o jertfă prea curată, fără să îmbine apa cu vinul, să fie izgonit ca vestind imperfect Taina şi introducând inovaţia în Tradiţie.
Originalul grec
Ἐπειδὴ εἰς γνῶσιν ἡμετέραν ἦλθεν, ὡς ἐν τῇ τῶν Ἀρμενίων χώρᾳ οἶνον μόνον ἐν τῇ ἱερᾷ τραπέζῃ προσάγουσιν, ὕδωρ αὐτῷ μὴ μιγνύντες, οἱ τὴν ἀναίμακτον θυσίαν ἐπιτελοῦντες, προτιθέμενοι τὸν τῆς ἐκκλησίας διδάσκαλον Ἰωάννην τὸν Χρυσόστομον, φάσκοντα, διὰ τῆς εἰς τὸ κατὰ Ματθαῖον Εὐαγγέλιον ἑρμηνείας, ταῦτα· Τίνος ἕνεκεν οὐχ ὕδωρ ἔπιεν ἀναστάς, ἀλλ᾿ οἶνον; ἄλλην αἵρεσιν πονηρὰν πρόρριζον ἀνασπῶν· ἐπειδὴ γάρ εἰσί τινες ἐν τοῖς μυστηρίοις ὕδατι κεχρημένοι, δεικνύς, ὅτι, καὶ ἡνίκα τὰ μυστήρια παρέδωκε, καὶ ἡνίκα ἀναστάς, χωρὶς μυστηρίων καὶ ψιλὴν τράπεζαν παρετίθετο, οἴνῳ ἐχρῆτο ἐκ τοῦ γεννήματος, φησί, τῆς ἀμπέλου· ἄμπελος δὲ οἶνον, οὐχ ὕδωρ γεννᾷ· ἐκ τούτου τε τὸν διδάσκαλον οἴονται ἀνατρέπειν τὴν τοῦ ὕδατος ἐν τῇ ἱερᾷ θυσίᾳ προσαγωγήν. Ὡς ἂν μὴ καὶ ἀπὸ τοῦ νῦν κατέχοιντο τῇ ἀγνοίᾳ, τὴν τοῦ Πατρὸς διάνοιαν ὀρθοδόξως ἀποκαλύπτομεν. Τῆς γὰρ πονηρᾶς τῶν Ὑδροπαραστατῶν αἱρέσεως παλαιᾶς ὑπαρχούσης, οἳ ἀντὶ οἴνου μόνῳ τῷ ὕδατι ἐν τῇ οἰκείᾳ θυσίᾳ κέχρηνται, ἀνασκευάζων οὗτος ὁ θεοφόρος ἀνὴρ τὴν παράνομον τῆς τοιαύτης αἱρέσεως διδαχήν, καὶ δεικνὺς, ὡς ἐξ ἐναντίας τῆς ἀποστολικῆς ἵενται παραδόσεως, τὸν εἰρημένον κατεσκεύασε λόγον. Ἐπεὶ καὶ τῇ κατ᾿ αὐτὸν ἐκκλησίᾳ, ἔνθα τὴν ποιμαντικὴν ἐνεχειρίσθη ἡγεμονίαν, ὕδωρ οἴνῳ μιγνῦναι παρέδωκεν, ἡνίκα τὴν ἀναίμακτον θυσίαν ἐπιτελεῖσθαι δεήσειε, τὴν ἐκ τῆς τιμίας πλευρᾶς τοῦ λυτρωτοῦ ἡμῶν καὶ Σωτῆρος Χριστοῦ τοῦ θεοῦ ἐξ αἵματος καὶ ὕδατος κρᾶσιν παραδεικνύς, ἥτις εἰς ζωοποίησιν παντὸς τοῦ κόσμου ἐξεχύθη, καὶ ἁμαρτιῶν ἀπολύτρωσιν· καὶ κατὰ πᾶσαν δὲ ἐκκλησίαν, ἔνθα οἱ πνευματικοὶ φωστῆρες ἐξέλαμψαν, ἡ θεόσδοτος αὕτη τάξις κρατεῖ. Καὶ γὰρ καὶ Ἰάκωβος ὁ κατὰ σάρκα Χριστοῦ τοῦ Θεοῦ ἡμῶν ἀδελφός, ὃς τῆς Ἱεροσολυμιτῶν ἐκκλησίας πρῶτος τὸν θρόνον ἐνεπιστεύθη, καὶ Βασίλειος ὁ τῆς Καισαρέων ἀρχιεπίσκοπος, οὗ τὸ κλέος κατὰ πᾶσαν τὴν οἰκουμένην διέδραμεν, ἐγγράφως τὴν μυστικὴν ἡμῖν ἱερουργίαν παραδεδωκότες, οὕτω τελειοῦν ἐν τῇ θείᾳ λειτουργίᾳ ἐξ ὕδατός τε καὶ οἴνου τὸ ἱερὸν ποτήριον ἐκδεδώκασι. Καὶ οἱ ἐν Καρθαγένῃ συναχθέντες ὅσιοι Πατέρες, οὕτω ῥητῶς ἐπεμνήσθησαν, ἵνα ἐν τοῖς ἁγίοις μηδὲν πλέον τοῦ σώματος καὶ τοῦ αἵματος τοῦ Κυρίου προσενεχθείη, ὡς καὶ αὐτὸς ὁ Κύριος παραδέδωκε, τοὐτέστιν ἄρτου καὶ οἴνου ὕδατι μεμιγμένου. Εἴ τις οὖν ἐπίσκοπος, ἢ πρεσβύτερος, μὴ κατὰ τὴν παραδοθεῖσαν ὑπὸ τῶν Ἀποστόλων τάξιν ποιεῖ, καὶ ὕδωρ οἴνῳ μιγνύς, οὕτω τὴν ἄχραντον προσάγει θυσίαν, καθαιρείσθω, ὡς ἀτελῶς τὸ μυστήριον ἐξαγγέλλων, καὶ καινίζων τὰ παραδεδομένα.
Locuri paralele
Ап.3Трул.81Карф.37