În memoria profesorului Vasili Vasilievici Bolotov

Veste tristă despre moartea „cea mai bună decorație” a Academiei Teologice din Sankt Petersburg - prof. Vasily Vasilyevich Bolotov († 5 aprilie 1900) - a măturat cu viteza fulgerului întreaga lume științifică și, după ce a ajuns pe tronul regal, a umplut inimile celor care l-au cunoscut pe Vasily Vasilyevich cu tristețe sinceră. Respectul și dragostea față de el din partea oamenilor implicați în știință s-au simțit cu putere imediat după moartea sa. Însăși înmormântarea lui Vasily Vasilievici a fost, parcă, o plecare solemnă către viața de apoi; iar discursurile rostite atunci servesc ca o expresie a sentimentelor, deși jale, dar entuziaste despre el. Un semn vizibil al acestora și al sentimentelor care au apreciat pe deplin semnificația defunctului este acum un monument la mormântul cenușii sale, realizat cu ajutorul celor care l-au cunoscut ca om de știință, și dezvelit la 19 aprilie a acestui an 1 . „Oamenilor le place să ridice monumente pentru marele lor popor”, spune istoricul Solovyov, dar faptele unui mare om sunt monumentul pe care l-a ridicat poporului său.” Vasily Vasilyevich a fost un astfel de ales al lui Dumnezeu, ale cărui lucrări științifice sunt un monument ridicat de el pentru știința rusă înaintea întregii lumi științifice. Cât de gravă și de neînlocuită este pierderea în persoana lui Vasily Vasilyevich pentru lumea științifică, acest lucru a fost deja notat în literatura despre el care a apărut după moartea sa 2 . Academia Imperială de Științe în raportul său pentru 1900 a notat moartea lui Vasily Vasilyevich ca „o figură majoră nu numai în rusă, ci în general în știința modernă a Orientului creștin” 3. Academia Teologică din Sankt Petersburg în raportul său pentru același an spune că Vasily Vasilyevich, „ca orientalist, a dobândit o autoritate binemeritată și o lucrare științifică în străinătate” Vasily Vasily Now. au devenit parte a istoriei. „Operele sale tipărite, relativ puține ca număr și volum, au dat întotdeauna mult și vor continua să fie prețioase multă vreme, mai ales din punct de vedere metodologic, chiar și pe lângă conținutul lor. Vor fi studiate, întrucât sunt deja studiate, ca exemple clasice ale metodei critico-istorice, pe care defunctul a stăpânit-o perfect” 5 . Al doilea monument ridicat de Vasily Vasilyevich urmașilor săi este biblioteca sa, care a venit de la moștenitorul său al academiei. Această comoară prețioasă conține peste 3.000 de cărți, ale căror margini în unele cazuri sunt decorate cu note scrise de mână ale lui Vasily Vasilyevich, care merită o atenție serioasă. Dar, pe cât de valoroase sunt lucrările lui Vasily Vasilyevich pentru istoria bisericii, este la fel de important să-i studiem personalitatea însăși - ca o combinație rară de abilități geniale - în spatele căreia „s-a stabilit gloria învățării aproape strălucitoare” 6. Devotamentul său extraordinar pentru știință și dragostea dezinteresată pentru academie ne încurajează să prețuim cele mai mici detalii ale lui Vasilyevich, care nu s-au limitat la activitățile sale științifice ale lui Vasilyevich. singur. A trebuit să lucreze concomitent cu cercetarea științifică și pe problemele vieții interne academice și bisericești-sociale. Prin urmare, pentru o privire de ansamblu completă asupra vieții și activităților sale, cele din lucrările sale care le-au fost consacrate, pe lângă istoria bisericii, și problemele vieții interne academice și bisericești-sociale au o importanță nu mică. Intenționând, cu ocazia deschiderii monumentului lui Vasily Vasilyevici, să-i aducem un echitabil tribut de respect și recunoștință, ne propunem să arătăm, pe baza dovezilor academice de arhivă, activitățile lui Vasily Vasilyevici în aceste probleme. În același timp, vom considera sarcina noastră finalizată dacă evidențiem doar pe scurt ceea ce un viitor istoric poate spune mai detaliat atunci când studiază arhiva academică despre activitățile lui Vasily Vasilyevich nu numai ca om de știință, ci și ca fiu cel mai devotat al academiei, care a lucrat la problemele vieții sale interne. Înainte de a vorbi însă despre activitățile lui Vasily Vasilyevich din această parte, să aruncăm o privire rapidă asupra vieții academice, care impune multe responsabilități conducătorilor săi datorită sarcinii înalte a academiilor noastre în raport cu biserica și patria. Clerul ortodox din Rusia, în materie de educație, este plasat într-o poziție izolată de celelalte clase. El trebuie să primească atât educație teologică, cât și generală în propriile instituții de învățământ; și, în acest scop, să îmbine cursurile gimnaziale și universitare ale tuturor științelor educației generale cu științe teologice în instituțiile de învățământ secundar și în instituțiile de învățământ superior și să pregătească profesori în toate aceste discipline pentru școlile lor 7 . „Pentru binele bisericii, clerul nu poate decât să se străduiască să asigure ca nivelul de educație științifică superioară să nu fie mai scăzut decât nivelul de educație nu numai al altor clase ale patriei lor, ci și al statelor luminate din Occident. Satisfaceți această dorință legitimă prin dezvoltarea și dezvoltarea științei necesare clerului; prin reproducerea și diseminarea cunoștințelor teologice și a cunoștințelor neteologice indisolubil legate; prin pregătirea profesorilor pentru instituțiile de învățământ secundar și teologic se urmăresc academiile noastre teologice ortodoxe, care sunt astfel singurele creșe de știință și de învățământ științific superior, atât teologic, cât și general” 8. Academiile slujesc intereselor cele mai înalte ale bisericii și sunt o fortăreață puternică și apărare neclintită a acesteia. De aici, lumina spirituală a adevăratei cunoștințe, revarsă toată lumea și în societatea adevărată, aici, revarsă capitalul spiritual. Așa cum farurile salvează marea cu lumina lor în timpul furtunilor naturii, tot așa și academicianul spiritual ortodox, strălucind cu lumina sa din ce în ce mai puternică, luminează și protejează calea către Sfânta Biserica Ortodoxă. Datorită acestei situații istorice a academiilor teologice, lucrările personalităților academice nu sunt ușoare și importante din toate punctele de vedere. Slujirea luminată a bisericii și a patriei le impune multe responsabilități, iar pe lângă cea principală - de a oferi educație teologică și generală superioară tinerilor spirituali. Academia Teologică din Sankt Petersburg a fost înființată ca instituție de învățământ teologic superioară la 17 februarie 1809. Din acel moment, timp de șaizeci de ani (până la Carta din 1869), ea a fost în întregime responsabilă de: educarea tinerilor spirituali pentru cele mai înalte poziții spirituale, conducerea seminariilor și școlilor teologice din raionul ei, diseminarea și încurajarea cenzurii și învățarea cărții în rândul cărții spirituale. Toate aceste responsabilități au fost împărțite între membrii conferinței academice de atunci; o parte din membrii titulari ai cărora, neapartinând numărului de mentori academicieni, s-a ocupat cu diverse îndatoriri ale serviciului diecezan și slujirii la diferite instituții de învățământ. Prin urmare, ea nu s-a putut dedica în întregime slujirii academiei. Dar cealaltă parte a conferinței, formată din mentori ai academiei, și-a împărțit complet aceste responsabilități între ei. Pe lângă responsabilitatea principală de a-și preda știința, unii dintre mentori au ocupat posturi mai mult sau mai puțin importante și dificile la academie, precum membri ai consiliului intern și extern, inspector, secretar, bibliotecar și menajeră a academiei; alţii au reînnoit componenţa comitetului de cenzură spirituală, care apoi era alcătuit constant din patru membri. Prin însuși titlul de mentori, profesorii academiei aveau responsabilități: revizuirea eseurilor de curs și a celor depuse pentru diplome academice, precum și a cărților de uz clasic în instituțiile de învățământ teologic, întocmirea de programe pentru aceste instituții, revizuirea seminariilor teologice, în special la sfârșitul cursurilor de formare, distribuirea celor care au absolvit cursul academiei în posturi adecvate, în școli și seminarii, studii intensive etc. Mai mult, liderii academicieni au primit o mulțime de misiuni private de la cele mai înalte autorități, pentru executarea cărora academia trebuia să formeze comisii speciale de profesori care au lucrat câțiva ani. Traducerile și examinarea științifică a tot felul de manuscrise, scrisori și cărți în diferite limbi și dialecte în interesul celor mai înalte autorități au constituit o datorie integrală a multora dintre mentori, pe lângă studiile lor speciale în știința lor. În fine, chiar și propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în bisericile capitalei, și mai ales în catedralele Sf. Isaac, Kazan și Alexandru Nevski, întocmirea de programe exemplare de învățături catehetice și lucrări de alte tipuri de elocvență bisericească au fost și în sarcina mentorilor academiei. Din 1869, deși academiile au fost oarecum eliberate de această activitate largă și au început să trăiască, ca să spunem așa, propria lor viață interioară; cu toate acestea, importanța lor ca centre educaționale pentru raioanele lor nu a fost pierdută, ci, dimpotrivă, datorită muncii dedicate a cadrelor universitare, a crescut. Și cu cât această importanță a academiilor creștea mai mult, cu atât creșteau responsabilitățile conducătorilor acesteia. În fiecare familie, odată cu creșterea numărului de membri, viața devine mai complicată și prezintă multe pretenții; Așa este și în viața academică: numărul tot mai mare de studenți în fiecare an a complicat viața academică în toate părțile administrației sale și a impus figurilor academice o mulțime de griji cu privire la organizarea vieții interne a academiilor. Cu ajutorul comisiilor preliminare formate din mentori ai academiilor s-a dezvoltat întreaga structură a vieții academice, s-au întocmit regulile căminului și s-au căutat măsuri de întărire a activităților academice ale academiei. Dar, fiind ocupate cu munca de organizare și dezvoltare internă, academiile nu s-au izolat exclusiv în ele însele, ci au răspuns întrebărilor și nevoilor societății din jurul lor, iar oamenii de știință academicieni au slujit și slujesc biserica și societatea nu numai prin îndeplinirea conștiincioasă a îndatoririlor lor directe și în special a lucrărilor științifice și literare, ci și prin participarea directă și strânsă a vieții publice a bisericii99. Prin urmare, oamenii de știință și lucrările lor literare din diverse publicații periodice au o legătură nu numai cu specialitățile lor, ci au și un caracter călăuzitor în rezolvarea diferitelor probleme ale vieții bisericești. În ceea ce privește instrucțiunile către personalitățile academice de la autoritățile de vârf, acestea nu au scăzut nici măcar odată cu introducerea în academii a cartei din 1884. În acest sens, activitățile lor sunt foarte diverse: trebuie să îndeplinească toate sarcinile posibile, începând cu atribuirea Consistoriului Spiritual din Sankt Petersburg pentru a traduce din germană în rusă cazul de investigație despre o fată împușcată accidental cu o armă de către grefierul V. Andreev 10 și terminând cu misiunea - să fie reprezentant al departamentului de confesiunea ortodoxă a Societății Imperiale de Științe a Astronomiei și a Comisiei de introducere a Academiei Ruse de Științe. de un stil nou în Rusia 11. Martori ai acestor lucrări sunt arhivele instituţiilor academice şi acele instituţii în care au activat. Aceștia sunt martori care în prezent nu sunt cunoscuți de toată lumea și vor fi disponibile doar viitorilor istorici în viitor. Prin urmare, în viața personalităților academice, unele aspecte ale activităților lor rămân nepe deplin luminate pentru contemporanii lor. Activitățile lui Vasily Vasilyevich cu privire la problemele vieții interne a academiei au început sub statutul anterioară din 1869, când el, pe când era încă profesor asociat, a fost membru al departamentului de istorie a bisericii și a lucrat sub îndrumarea profesorilor: I. E. Troitsky, M. O. Koyalovich, I. O. Nilsky, protopop. I. O. Nikolaevsky, O. G. Eleonsky și N. A. Skabalanovich. În acest timp, aproape toate rapoartele acestui departament către Consiliul Academiei și recenziile lucrărilor științifice au fost chiar rescrise cu atenție de mâna lui Vasily Vasilyevich. Aprofundarea și frumusețea formei exterioare a tuturor lucrărilor lui Vasily Vasilyevich au fost una dintre trăsăturile sale distinctive. Dar în curând Vasily Vasilyevich însuși a devenit un lider exemplar și, s-ar putea spune, de neînlocuit pentru o lungă perioadă de timp. Odată cu introducerea unei noi carti în academii în 1881, el a luat parte activ în diferite comisii la elaborarea problemelor privind structura internă a vieții academice. Pentru el nu exista nicio distincție între ceea ce era important și ceea ce nu era important; a acordat importanță tot ceea ce ține de academie și știință și a îndeplinit de bunăvoie toate sarcinile care i-au fost încredințate. Iată o scurtă trecere în revistă a muncii sale în acest sens. În 1881, a lucrat din greu pentru a elabora un curriculum pentru studenții din anii doi și trei ai academiei în legătură cu noua carte academică și a întocmit un program pentru seminariile teologice despre istoria generală a bisericii; în 1885 a participat la elaborarea regulilor pentru ca studenții să depună eseuri semestriale; în 1887 a întocmit un proiect de orar al eseurilor semestriale din anul universitar 1887/8 până în 1893/4. an. cu aplicarea și explicarea detaliată a principiului repartizării egale a muncii profesorale la citirea acestor lucrări; a fost membru al comisiei de audit al bibliotecii academice și de revizuire a regulilor de admitere la studenții academiei și de desfășurare a probelor; în 1888 a întocmit un proiect de litografie și prelegeri la academie și a fost membru al comisiei pentru elaborarea regulilor de distribuire a premiilor bănești pentru eseurile de curs; în 1889 a fost membru al comisiei de clarificare a scopurilor capitalului donat academiei și, în special, a capitalului aniversar; în 1893 a preluat lucrarea, în numele Sf. Sinod, grefierul comisiei de clarificare prealabilă a condițiilor și cerințelor care ar putea sta la baza negocierilor privind unirea vechilor catolici cu Biserica Ortodoxă Rusă 12; în 1894, a fost membru al comisiilor: a) să revizuiască regulile întocmite în 1887-88 privind procedura și testarea la academie la admiterea studenților, la trecerea de la un curs într-un curs și la sfârșitul unui curs, b) să elaboreze măsuri împotriva depunerii cu întârziere a eseurilor semestriale studenților și c) să clarifice motivele pe care ar fi posibilă repartizarea lucrărilor în fiecare curs între studenți; în 1895 a fost membru al comisiei pentru problema schimbării § 106 din statutul spiritelor. academii; în 1896 - pe problema acelor schimbări în structura vieții academice care, după experiență, păreau dezirabile; în 1898, în numele Sf. Sinodul a aflat în ce condiții și în ce rânduială bisericească nesterinii siro-haldeeni ar trebui să se alăture Bisericii Ortodoxe și a tradus formulele noastre confesionale pentru ei în limba siro-haldeea: în numele aceluiași Sfânt Sinod, să revizuiască broșura publicată la Oxford, intitulată: „Sfintele Scripturi în limbile despre ea”, și a scris-o într-o recenzie în rusă în același an. scrisori abisiniene pentru Ministerul Afacerilor Externe; în cele din urmă, în 1899, a fost membru al comisiei de auditare a bibliotecii academice, a întocmit regulile de verificare a cărților în bibliotecă și a fost numit ca reprezentant al confesiunii ortodoxe într-o comisie specială formată cu permisiunea Împăratului Suveran la Academia de Științe pentru problema armonizării stilului nostru vechi, cu privire la participarea noii sale societăți occidentale la o societate occidentală. a lua în considerare aceeași problemă 13. Dacă adăugăm la toate cele de mai sus că Vasily Vasilyevici a citit eseuri semestriale ale studenților timp de opt ani (în 1884/5 - 5/6, 1887/8, 1889/90, 1891/2, 1893/4, 1895/6 și 1897/8), timp de zece ani, el a efectuat noul înscris la istoria generală. academiei (în 1881. 1885, 1887, 1890, 1893 - 7 și 1899) și timp de cinci ani a lucrat în comisia de verificare a calculului punctelor de examinare 14, apoi în acest caz, este o imagine departe de a fi completă a activităților variate și extrem de utile ale lui Vasily Vasilyevich. El a apreciat foarte mult atât binele bisericii, cât și succesul academiei și și-a dedicat întreaga viață și toată puterea slujirii științei academice și, în consecință, intereselor cele mai înalte ale Bisericii Ortodoxe. El nu a refuzat nicio muncă atunci când era vorba despre viața academică sau era încredințată de o autoritate superioară și era neobișnuit de conștiincios în îndatoririle sale de mentor academic. Din păcate, Vasily Vasilyevich nu și-a cruțat forțele din această parte, mai ales în ultimii ani ai vieții sale. A fost numit membru al diferitelor comisii și i s-a încredințat dezvoltarea problemelor din diverse sectoare ale vieții academice, bisericești și publice. Aceste lucrări ale sale s-au distins prin viteza lor remarcabilă în execuție și talent în caracter. Fie că problema se referea la latura administrativă, juridică, socială bisericească sau astronomică, peste tot Vasily Vasilyevich era un maestru experimentat. Multe dintre lucrările sale formează acum baza structurii academice a vieții studențești și academice și sunt atât de caracteristice încât sunt numite „ale lui Bolotov”. Regulile vieții academice pe care le-a dezvoltat se remarcă prin concizia legală și precizia remarcabilă a expresiei, iar bazele înscrise în ele sunt impregnate de o cunoaștere clară a necesității de a păstra adevăratele interese ale științei și preocuparea sinceră pentru studenții academiei. În plus, toate lucrările sale, fie că se referă la verificarea punctajului sau la cercetarea științifică, sunt decorate cu „nu-mă-uita”, care va păstra numele lui Vasily Vasilyevich pentru o lungă perioadă de timp, ca șef al academiei chiar și după plecarea sa în viața de apoi. Timp de cinci ani, așa cum am spus mai sus, Vasily Vasilyevich a făcut parte din comisia care a verificat rapoartele studenților. Această lucrare este minuțioasă și dificilă: aici trebuie să te ocupi de numere în miimi și doar de numere. Dar pentru Vasily Vasilyevici i-a fost deosebit de dificil la sfârșitul anului școlar, când lucrătorii din știință se grăbeau să ia o pauză de la studii, iar Vasily Vasilyevich, de parcă n-ar fi avut odihnă, avea de-a face cu calcule plictisitoare cu privire la numărul de examene. Începutul anului școlar nu i-a fost mai puțin greu, când examenele de admitere la academie, la care a lucrat zece ani ca examinator la disciplina sa, iar în alți ani a fost asistent la alte examene, s-au încheiat și cu calculul punctelor. În această lucrare, Vasily Vasilyevich nu s-a mulțumit să respecte doar acuratețea concluziilor de secretariat și respectarea acestora cu regulile stabilite; dar el însuși se întreba de concluzii, despre care, deși a exprimat că sunt „valori medii”, această expresie reflectă modestia și severitatea lui Vasily Vasilyevich față de propriile sale lucrări. De fapt, concluziile și observațiile sale asupra punctajelor studenților sunt de mare importanță și au stat la baza unora dintre regulile vieții academice actuale. Vasily Vasilyevici a subliniat aceste concluzii într-unul dintre rapoartele sale, când a clarificat motivele pentru care bursele din academii ar trebui să fie distribuite studenților în fiecare an. Cert este că până în 1895, la academie, bursele de stat erau împărțite între studenți o singură dată pe parcursul întregului curs universitar și se distribuiau pe baza succesului celor care intrau în academie la examenele de admitere. Un student care a primit o bursă guvernamentală în primul an a păstrat-o în anii următori, chiar dacă, pe baza succesului său, a ajuns pe ultimul loc pe listă. Între timp, studiul la academie cu o bursă guvernamentală este un privilegiu pe care, desigur, cei mai buni studenți îl merită. Efectuând teste de admitere pentru noii înscriși la academie și participând la calculul scorurilor la examene, Vasily Vasilyevich a fost primul care a atras atenția asupra deficiențelor examenelor de admitere și asupra rigurozității slabe a criteriului care a ghidat academia în distribuirea burselor guvernamentale. Într-adevăr, cunoașterea profesorilor cu examinatorii la examenele de admitere este de scurtă durată, uneori poartă inevitabil toate dezavantajele primei impresii, iar datele din certificatele de seminar sunt inevitabil unilaterale, deoarece autoritățile de certificare nu au posibilitatea de a-și compara studenții cu concurenții lor de la alte seminarii. Academia dobândește date mai complete despre studenți abia ulterior, în timpul fiecărui curs, și, prin urmare, este capabilă să distribuie posturile vacante între aceștia cu o mai mare corectitudine pe baza rezultatelor testelor anuale, mai degrabă decât a certificatelor de verificare și seminar. Însuși Vasily Vasilyevici a dat o explicație strălucitoare în acest sens în nota sa adresată Consiliului Academiei. „Conform actualei Carte a academiilor teologice, spune Vasily Vasilievici, cei mai buni studenți în ceea ce privește răspunsurile sunt acceptați de Consiliul Academiei ca studenți plătiți de stat. Această decizie a Consiliului rămâne în vigoare pentru toți cei patru ani de ședere a studenților la academie. tranziția la anul următor devine imposibilă - poate implica privarea de sprijin guvernamental. Între timp, trebuie să observăm că studenții care nu se numără printre studenții finanțați de stat răspund mai bine la examene și ocupă locuri mai înalte în listele de rang decât camarazii lor care au trecut cu mai mult succes probele de admitere. Iar Consiliul Academiilor, însă, nu are ocazia să-și schimbe decizia anterioară și să transfere o parte din posturile vacante finanțate de guvern acestor studenți care s-au dovedit a fi cei mai demni. Această imuabilitate a deciziei preliminare sovietice atrage atenția cu atât mai mult cu cât temeiurile pe care se ghidează Consiliul în luarea deciziei sale nu sunt inevitabil în întregime solide. a) Academia observă studenții nou admiși doar câteva zile în timpul probelor de admitere. Acestea din urmă au neajunsuri inerente și, prin urmare, de neînlăturat. Testele sunt scrise și orale. I. Primele au, din punctul de vedere al examinatorului, avantajele și dezavantajele lor față de probele orale. Primele se rezumă în principal la faptul că aa) că în eseuri examinatorii dau un răspuns mai atent decât la examenele orale și bb) profesorul care citește eseurile (oricât ar fi de constrâns de scurtitatea timpului care i-a fost alocat pentru citirea lor) poate reciti din nou unele eseuri, în aprecierea comparativă a cărora nu îndrăznește să reia prima impresie. Dezavantajul comparativ al probelor scrise față de testele orale este că eseurile sunt scrise de toată lumea pe o anumită temă și, prin urmare, inevitabil, întotdeauna special. Un elev informat și eficient, dar care are ghinionul de a nu acorda atenție colțului de știință din care este preluată tema, riscă inevitabil să piardă totul. Informațiile sale, în alte departamente ale acestei științe, se pot dovedi a fi complet inutile pentru el. Tema dată reduce totul la o singură lovitură. Acest lucru nu se întâmplă la testele orale, când examinatorul sondează respondentul în toate direcțiile și îi oferă posibilitatea de a-și acoperi nefamiliaritatea cu un departament prin prezentarea unor cunoștințe aprofundate în alte părți ale subiectului. Din punctul de vedere al examinatorilor, dezavantajul organic al testelor scrise este că ei trebuie inevitabil să scrie un eseu improvizat. Extemporalia se întoarce fatal în avantajul persoanelor cu un tip de gândire și în detrimentul persoanelor de alt tip mental. Persoana care se luptă cu forma literară pierde; pixul rapid al poligrafului învinge. Într-o astfel de competiție, un scriitor cu adevărat clasic riscă să fie învins de un reporter de ziar. Regula clasică saepe stylum vertas se dovedește a fi de-a dreptul dăunătoare aici. Și dacă luăm în considerare doar conținutul unor astfel de lucrări, atunci extemporaliile sunt benefice pentru cei care înțeleg și planifică repede totul și nu sunt benefice pentru cei care nu sunt obișnuiți să pună pixul pe hârtie până când nu își supun gândurile la cea mai cuprinzătoare probă critică, care poartă în ei înșiși faptele unui gânditor și lucrător serios. – Dacă adăugăm la aceasta că scriitorul nu este deseori sigur care latură a întrebării pe care o rezolvă este recunoscută de examinator ca principală și, prin urmare, încearcă să nu omite niciunul dintre punctele de vedere posibile și nu este capabil să reziste tentației de a vorbi despre subiect nici măcar multă, atunci avantajele unor tipuri mentale față de altele într-o astfel de competiție devin vizibile în întregime. Într-un cuvânt, extemporalia, fără a oferi examinatorilor posibilitatea de a-și arăta erudiția, îi protejează slab împotriva pericolului ca talentele plictisitoare să rămână neobservate, că strasurile vor fi preferate diamantelor netăiate. II. Testele orale au și dezavantajele lor fatale. a) Persoana examinată, o persoană care este deja adult, care nu mai are nepăsarea fericită a copilăriei și a bătrâneții, care înțelege clar ce pierde în caz de eșec și, prin urmare, este în mod firesc îngrijorat, cu nervii excitați, se întâlnește față în față cu examinatorul, pe care îl vede pentru prima dată, care pentru el pare a fi un pur necunoscut, ale cărui păreri trebuie totuși dezlegate. Severitatea primei cunoștințe în aceste condiții devine deosebit de neprofitabilă. De câțiva ani, persoana examinată se obișnuise să fie testată în fața propriilor săi oameni, pe care îi cunoștea și care îl cunoșteau și pe el. Simțea că are trecutul în spate, că nici pentru cei mai severi examinatori nu era un fel de x, că îi cunoșteau caracteristicile și vor fi luate în considerare. Acum nu există o astfel de garanție; este un total străin. El poate fi jenat de tonul, vorbirea și expresia foarte facială a examinatorilor. Când greșește în răspunsurile sale, îi este jenă mai ales că nu știe cât de mult îl vor învinovăți acești oameni noi pentru aceste greșeli. De asemenea, nu este sigur că concurenții săi (și străinii) sunt capabili de aceleași greșeli. Pe scurt, prima emoție a celor mai mulți examinați îi împiedică să folosească cât mai bine cunoștințele lor. Aproape fiecare dintre cei supuși testului are conștiința grea că aici riscă să răspundă la fel de slab pe cât nu a răspuns niciodată și nu ar răspunde la seminarul natal. b) Examinatorul nu poate să nu-și dea seama că are datoria de a efectua testul cât mai repede posibil, ca o operație chirurgicală dureroasă. Amânând examenul, riscă să prezinte Consiliului date complet false. Nu există nicio modalitate de a calcula gradul de oboseală al celor care au dezavantajul de a răspunde ultimii, pentru a le indica, pe bună dreptate, locul lor în rândul concurenților care au răspuns înainte de prânz. Scriitorul acestor rânduri Își AMINTEȘTE cum lista lui a surprins pe toată lumea cu nota destul de slabă a unuia dintre cei care au susținut testul de verificare și au atras atenția cu răspunsuri excelente. Acest punct, însă, a fost dat cu o oarecare clemență, ținând cont de faptul că acest elev recomandat de seminar a răspuns ultimul. Un an mai târziu, acest elev a ocupat primul loc în clasamentul din primul an. Plin de forță fizică, energic, probabil a ascultat de dimineața până seara răspunsurile celor supuși testului de verificare, le-a observat neajunsurile și greșelile, a dat un răspuns mental la fiecare întrebare auzită în sala de examen, îngrijorat dacă memoria îi era oarecum infidelă sau întrebarea i se părea de neînțeles și, în cele din urmă, ieșea la rândul său, când ieșea deja nervos și era deja epuizat. confuz în răspunsuri. Dacă este imposibil să te limitezi la un răspuns la o singură întrebare (poate avea succes sau eșec din pură întâmplare), examinatorul trebuie să ceară răspunsuri in nuce, scurte și precise, și astfel să limiteze libertatea sau doar confortul examinatorilor, care sunt adesea obișnuiți să vorbească rotund, cu florile elocvenței - și cererea lor pentru ceva aparent nevoluntar poate produce o impresie involuntară nevoluntară. c) Aceste neajunsuri organice ale probelor de verificare sunt aparent contrabalansate în mod adecvat prin certificatele de seminar acordate, eliberate de persoane care au recunoscut caracteristicile și meritele studenților timp de șase ani întregi. Aceste date sunt luate în considerare și reflectate în mod tangibil pe clasamentul întocmit în urma testelor de verificare. Dar certificatele de seminar au și deficiențe deosebite care slăbesc semnificația acestor documente ca surse complet de încredere. aa) Însăși forma certificatelor nu permite autorităților seminarului să prezinte întreaga amploare a observațiilor studenților: 1. spre deosebire de certificatele eliberate de instituțiile de învățământ laice, certificatele de seminar nu afișează punctajul mediu; 2. nu este clar ce loc în clasamentul ocupa persoana care a primit acest certificat; 3. Din câți elevi a fost compusă această clasă (pentru a fi primul între zece concurenți și treizeci, diferența este semnificativă); 4. ce punctaj a primit ultimul elev din această clasă (în medie); 5. ce punctaj este primul (pentru al treilea care finalizează cursul, de exemplu, punctajul este 4, 5 este o certificare strălucitoare dacă primul și al doilea au absolvit cursul cu un punctaj mediu de 4,625; dar capătă o aromă diferită dacă primul și al doilea au nota 5); 6. și care este nota medie a cursului; 7. nu este indicată suma locurilor pe care studentul le-a ocupat pe tot parcursul seminarului (un seminar care a absolvit primul curs și are în total doar 6 locuri se recomandă, evident, ca o valoare complet stabilă, cel puțin în cadrul acestui concurs; dar prima clasă absolventă cu un indicator sub forma unei sume de 16 ne permite să vedem, probabil, o persoană care a fost promovată în top. persoană neimplicată”); 8. și apoi, crescendo, dominuendo, sau cu fluctuații nedeterminate, și-a luat locul în lista de absolvenți [suma de 37 caracterizează altfel persoana care a absolvit cursul al treilea, dacă acesta s-a format din datele (în ordinea succesivă a claselor de la junior până la absolvire) 16 + 5 + 5 + 5 + 3 + 4 + 1 1 și dacă + 3 + 4 + 1 3 + 2 + 3]; 9 . În fine, nu există nicio indicație, adesea foarte importantă: văd autoritățile seminarului puterea elevului în lucrările scrise sau în erudiția și răspunsurile orale? Într-un cuvânt, scorurile elevilor au doar sens absolut și nu permit recalcularea diferențială. Pentru academie este importantă și dependența lor diferențială. bb) Bona voluntas a autorităților seminarului, stricta imparțialitate a acestora în evaluarea studenților, nu este supusă nici cea mai mică îndoială. Lipsa organică a certificatelor de seminar are o cu totul altă origine. Fără îndoială, nu există nicio măsură exactă din punct de vedere matematic pentru evaluarea cunoștințelor umane și nu va exista niciodată. Fiecare persoană trebuie luată împreună cu mediul său. Fiecare om bun este foarte bun, dacă nu există unul și mai bun. Compoziția competiției afectează inevitabil evaluarea concurenților. Profesorul impecabil de strict scrie mai întâi numele lui NN cu mâna fermă, știind că acest elev este mereu sârguincios; Are suficiente cunoștințe, răspunsurile lui sunt întotdeauna practice, deși sunt date încet, cu pauze de reflecție prealabilă. Dacă MM ar avea aceleași merite, dar fără acest concept lent, animalul de companie al lui NN ar trebui să ocupe locul al doilea. Având în vedere toate acestea, autoritățile seminarului evaluează studentul seminarist doar în cadrul acestor cursuri, fără a-l putea compara cu acei concurenți din alte seminarii, alături de care se prezintă în fața comisiilor academice de probe de verificare. Și când în lista de examene există un punct de 3 față de numele studentului ale cărui cunoștințe în această materie în certificatul de seminar sunt cotate cu 5; atunci este întrebarea de nerezolvat și de nerezolvat, care dintre puncte este greșit? Este primul, din cauza unei impresii greșite de la prima cunoștință? sau al doilea, datorându-și originea faptului că seminarul a fost lipsit de posibilitatea de a-și compara elevul cu concurenți mai puternici? – În practică, această dificultate este evitată, deoarece ambele puncte sunt incluse în calcul la întocmirea buletinului și a listei. Dar adevărul rămâne că nici certificatul de seminar, nici testele de verificare nu oferă Consiliilor Academice asemenea cifre, ale căror rezultate ar putea fi privite ca o bază solidă de nezdruncinat pentru o judecată finală dacă un anumit student este demn sau nu de un post vacant guvernamental. Consiliul Academic nu are dreptul moral să renunțe la opinia că în fiecare an are la dispoziție din ce în ce mai multe date pentru evaluarea studenților, că cu fiecare curs studenții devin mai cunoscuți superiorilor lor. Dar Consiliul Academiei nu are acum posibilitatea de a folosi aceste date noi în beneficiul elevilor buni pe o problemă care este adesea foarte serioasă pentru ei. Dacă apare o eroare în lista întocmită în urma testelor de verificare, atunci elevii slabi au ocazia deplină de a se bucura de consecințe cu impunitate timp de patru ani. Elevii inteligenți, muncitori trebuie să sufere de aceleași consecințe timp de patru ani, forțați în fiecare an să socotească cu întrebarea: de unde vor obține fondurile pentru întreținerea lor. Având în vedere toate acestea, pare oportun dacă Consiliul de la Sankt Petersburg. Academia Teologică împărtășește punctele de vedere de mai sus, pentru a face apel la Eminența Sa cu o cerere de a cere Sfântului Sinod permisiunea Consiliului de la Sankt Petersburg. Academia Teologică (cel puțin sub formă de experiență temporară) să distribuie în fiecare an locurile vacante finanțate de guvern între acei studenți pe care Consiliul, pe baza rezultatelor testelor anuale, îi recunoaște ca fiind mai demni de această distincție. Adevărat, studenții plătiți de stat dau obligația de a servi un anumit număr de ani în instituțiile de învățământ ale departamentului bisericesc. Dar viața s-a dezvoltat deja în așa fel încât această obligație este acum un privilegiu rezervat câtorva aleși. Ei caută onoarea de a sluji în seminarii și școli teologice, iar cei care au primit odată o numire nu se grăbesc să demisioneze după expirarea perioadei obligatorii, ci continuă să slujească ca înainte. Măsura propusă nu va înlocui decât în ​​rândurile celor care caută onoarea de a sluji în departamentul spiritual și educațional astfel de persoane, ale căror merite academia le îndoiește, cu persoane mai demne de această onoare.” Toate aceste observații și prevederi ale lui Vasily Vasilyevich, Consiliul Academiei au fost înțelese incontestabil și bazate pe ele, compilate, iar din 1895 au fost introduse reguli în viața Academiei privind distribuirea burselor guvernamentale și private între studenți în funcție de succesul lor la sfârșitul fiecărui an universitar. În practică, aceste reguli au dat deja roade. Dar, pe lângă găsirea adevăratului criteriu de repartizare a posturilor guvernamentale vacante, aceste observații ale lui Vasily Vasilyevich au și semnificația că ne dezvăluie psihologia examinatorului și a examinatului și clarifică semnificația certificatului de seminar al celor care intră în academie. Fiecare student este admis la academie numai după ce a trecut un test de verificare. Dar, în urma acestui test, se întâmplă uneori ca un student care a fost trimis în contul de stat și are punctaje mari la certificat să se dovedească a fi nedemn de admitere la academie sau, deși trece satisfăcător testul, să nu ocupe un loc relativ înalt pe listă, ceea ce i-ar da dreptul la o bursă de stat. Cu greu se poate elimina astfel de fenomene, având în vedere competiția multora care vin la academie pentru teste de verificare. Este imposibil să anulați cele mai multe examene de admitere și să admiteți studenții la academie pe baza unui certificat de seminar din cauza imperfecțiunilor acestui certificat, indicate de Vasily Vasilyevich. Slăbirea cerințelor pentru examenele de admitere din partea academiei ar presupune o scădere a educației academice. Testele de verificare asigură că academia selectează comparativ cei mai buni studenți, pe care îi pregătesc ulterior pentru un serviciu util bisericii și patriei. Singura cale posibilă de ieșire din această situație pare a fi aceea că autoritățile seminarului, atunci când aleg studenții pentru cursurile academice, se ghidează nu numai de cerințele formale generale pentru aceasta, ci au încredere morală în capacitatea celor aleși pentru învățământul superior; Din partea academiilor, acest lucru necesită o desfășurare atentă a testelor de admitere, astfel încât examinatorii să primească o bază solidă pentru o concluzie decisivă cu privire la cunoștințele persoanei care intră în academie. În acest sens, Vasily Vasilyevich poate servi ca examinator model pentru academii. Cât de atent și conștiincios a testat cunoștințele celor care intră în academie, mai ales în cazul unui răspuns nereușit din partea examinatului, acest lucru este evident evidențiat de rapoartele sale asupra acestor teste 15. Aici vom oferi o descriere a unui singur examen al lui Vasily Vasilyevich, făcut de el însuși într-unul dintre rapoartele sale nepublicate. „Studentul N a fost rugat să vorbească”, scrie Vasily Vasilyevici, „despre „consiliile de reformă”. El și-a început răspunsul cu un discurs „despre reforma lui Luther”. Când i s-a subliniat că nu răspunde la întrebare, nu a putut să-și revină suficient pentru a enumera consiliile care au pus întrebarea despre transformarea Bisericii Romano-Catolice în conducerea și membrii ei. Apoi a fost lăsat să vorbească despre reforma lui Luther. Dar din întrebările private s-a dovedit că acest departament era, de asemenea, necunoscut de către examinat în detaliu. El, de altfel, nu a putut să răspundă la întrebarea: unde s-a prezentat Luther pentru judecată în fața autorităților statului și cum l-a tratat împăratul? Apoi i s-a cerut să vorbească despre Sinodul VII Ecumenic. G. N. nu a putut să numească principalele figuri din acest consiliu și să schițeze cursul acțiunilor sale. Având în vedere faptul că examinatul mai devreme, răspunzând la întrebări despre Luther, a spus că cazul acestui reformator a fost luat în considerare la Constanța, acum i s-a cerut să spună orice despre Sinodul de la Constanța, în speranța că își va aminti această pagină a istoriei bisericii puțin mai clar decât celelalte. Dar domnul N putea chiar să numească numele persoanei care a fost condamnată și arsă în Constanța. Apoi i s-a pus o întrebare: ce societăți bisericești orientale ne-ortodoxe cunoaște el? Deoarece îi era greu să le numească, i s-a cerut să le caute dincolo de Caucaz și să înceapă prin a enumera popoarele care trăiesc dincolo de creasta caucaziană. Nu fără ezitare, i-a chemat pe georgieni și i-a recunoscut drept ortodocși: dar, după cum s-a dovedit, nu avea nicio idee etnografică asociată cu numele Georgiei: a considerat limba georgiană apropiată de rusă. Domnul N nu putea spune cine locuiește mai la sud de georgieni. Nici măcar numele „Etchmiadzin” nu-i amintea de nimic. La întrebarea pusă direct: ce religie sunt armenii? Domnul N a răspuns în cele din urmă că sunt înclinați către erezia lui Nestorius.” Vasily Vasilyevich a rămas neschimbat în această privință față de studenți și pe parcursul cursului lor academic. Dorința de a evalua fiecare student în funcție de meritele sale și de a fi complet imparțial în această chestiune a fost trăsătura lui distinctivă. Cât de imparțial a fost este dovedit de faptul că, la evaluarea eseurilor de semestru ale studenților, acesta, fiind membru al comisiei de verificare a calculului punctelor, nu a considerat posibil să aibă la îndemână rapoarte ale punctajelor orale ale studenților și listele acestora. În arhiva academică pentru 1897 s-a păstrat o scrisoare a lui Vasily Vasilyevich către secretarul Consiliului Academiei, care mărturisește acest lucru din imparțialitate. În această scrisoare, Vasily Vasilyevich, printre altele, a scris: „La sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie, a trebuit să mă bat cu lucrări legate de vechii catolici. Este o chestiune urgentă. Și majoritatea eseurilor din primul an încă nu au fost citite. De aceea nu se vorbește despre trecerea lor la cursul următor. Din câte îmi amintesc, rezoluția Consiliului asupra lor prevede sfârșitul lunii septembrie ca termen pentru transferul lor. În orice caz, nu sunt gata pentru transferul lor. În orice caz, nu sunt încă gata. buletinele de calificare Oportunitatea de a vă uita pe buletinul dvs. va interfera cu rigoarea muncii și independența listei mele. Mâna experimentată a lui Vasily Vasilyevich i-a condus ferm pe studenți la cunoștințe și lumină adevărată. Nu a permis niciodată unui elev să piardă timp prețios cu activități care nu i se potriveau și, în cazurile necesare, îi avertizează întotdeauna despre acest lucru. Subiectele pe care le oferă pentru eseuri de semestru și de master sunt pline de instrucțiuni și avertismente necesare pentru student cu privire la ceea ce trebuie să evite atunci când cercetează o problemă cunoscută. De exemplu, în noiembrie 1897, când studenților din anul I li s-au oferit două subiecte pentru al doilea semestru privind 1) importanța comparativă a perioadelor de istorie a bisericii pentru membrii Bisericii Ortodoxe Ruse și 2) activitățile misionare ale bisericilor locale, Vasily Vasilyevich, după ce le-a oferit studenților o explicație adecvată a acestor subiecte, le-a scris următoarele subiecte: "Le rog elevilor să nu piardă timpul citind cărți sau articole, presupuse „ghiduri” pentru a discuta problemele puse în subiecte. Oamenii sănătoși nu au nevoie de cârje și nu este nevoie să vă oferiți testimonium paupertatis. Se așteaptă un răspuns atent și literar, bazat doar pe materialul conținut în manualul seminarului." Această preocupare a lui Vasily Vasilyevich pentru studenți s-a manifestat față de ei nu numai în timpul studiilor lor educaționale și științifice, ci și după finalizarea cursului academic, când fiecare trebuia să-și aranjeze propriul destin. Pentru a caracteriza sufletul amabil și grijuliu al lui Vasily Vasilyevich, avem ocazia, datorită bunăvoinței unuia dintre candidații care a finalizat cursul academiei, să împărtășim cititorilor conținutul scrisorii lui Vasily Vasilyevich către acest candidat. Iată ce i-a scris Vasily Vasilyevich: O singură cunoștință întâmplătoare cu un coleg – jurat în actuala ședință de la Judecătoria – îmi oferă o ocazie plăcută de a vă face o ofertă – bineînțeles, neașteptată pentru dumneavoastră: ați dori să vă calificați pentru funcția de funcționar (dacă nu mă înșel) în cabinetul ministrului Finanțelor? Ceea ce se cere este o persoană cu stăpânire de sine morală și științifică cunoscută, care să stăpânească bine stiloul, care să poată citi engleza și franceza (familiaritatea cu alte limbi, desigur, nu este un obstacol). Prin reținere morală și științifică, înțeleg, în primul rând, ἐν πρωτοις, acel simț dezvoltat al datoriei care nu permite unei persoane, după ce a epuizat o sursă cunoscută doar cu o treime, de exemplu, să-și prezinte conținutul ca și cum ar fi fost deja studiat în întregime. Etc. – Desigur, este de la sine înțeles că vei citi atât engleza, cât și franceză cu ajutorul unui lexic. De asemenea, ei nu au nimic împotrivă dacă pronunția ta în limba franceză este capabilă să provoace leșinul unui parizian. Este de la sine înțeles că ți se vor învăța în continuare îndatoririle tale, iar recomandarea mea că nu ești un doctus, ci un docilis și că eseul tău îmi dă dreptul să garantez că știi să extragi faptele cerute din sursele literare, este considerată suficientă pentru candidatura ta. Tot ceea ce s-a spus deja vă spune că este o chestiune de post sui generis a unui oficial, că nu va trebui să vă ocupați doar de răspunsuri și ordine formale. Dacă luați poziția propusă, veți deveni un participant la implementarea ideii grandioase a lui S. Yu. Witte - să creeze un birou științific de referință pe probleme care pot fi de interes pentru Ministerul de Finanțe. Chestiunea este atât vie (în sensul interesului său actual), cât și proaspătă (în sensul noutății). Datoria ta principală va fi să citești ziare și reviste, de unde vei extrage toate reportajele despre acel colț de Est care îți vor fi încredințate atenției. Înțelegeți însuți că problemele economice ar trebui să joace un rol principal în eseurile voastre. Dacă munca ta îți câștigă încrederea superiorilor tăi, probabil că ți se vor încredința mai multe țări estice în felul unui comandant al unei unități separate, iar oportunitatea ți se va deschide - în câțiva ani, devii specialist în acest departament, adică o persoană valoroasă și valoroasă. Desigur, timp de aproximativ trei luni va trebui să fii înscris ca detașat, adică să servești fără plată. Dar, din moment ce cel mai mic salariu obișnuit care există pentru oficialii juniori este de 1.800 de ruble. pe an - acesta este un conferențiar și jumătate al academiei - atunci este evident că aceste întârzieri de trei luni nu sunt pierderi. Întrucât – chiar și în timpul serviciului – vi se va da ad libitum – dacă să studiați revistele și ziarele subiectului în birou sau în apartamentul dumneavoastră (se cere doar muncă eficientă și conștiincioasă), superiorul dumneavoastră imediat în spe este atât de amabil încât se oferă să vă trimită o lucrare de probă chiar și în provincia Ya. Dar mă tem că în Dievoy Gorodishche ești sărac în tot felul de ajutoare lexicale (sau gramaticale), ca Robinson pe o insulă pustie. Prin urmare, ar fi mai bine să efectuați abilitarea la Sankt Petersburg. Spre supărarea mea, răspunsul tău la întrebarea mea întâmplătoare despre statutul tău în serviciul militar a dispărut din memorie. Dacă acest punct nu vă împiedică să deveniți oficial, atunci poate că nimic altceva nu o va face. De la noul președinte al comitetului de învățământ, P. A. Smirnov, vă puteți aștepta la o asemenea filantropie, încât nu vor dori să vă facă rău cu o numire la niciuna, fie că este vorba de școala de geografie și aritmetică Buguruslan. Poate că ar fi păcat să ne despărțim de cercul de interese care sunt doar teologice și științifice? Dar ce să faci? Și, mai mult, acolo vei găsi interese mai asemănătoare cu cele științifice decât cu cele clericale. – Sau poate că Ministerul de Finanțe pare un salt prea mare în necunoscut? Pentru a vă liniști, voi spune că fratele nostru, seminaristul, este rugat să meargă acolo, adică un tip de forță dovedită istoric atât în ​​eficiență, cât și în capacitatea de a lucra conștiincios. Iar șeful tău cel mai apropiat este profesor asociat la Facultatea de Studii Orientale a universității locale, el însuși fost seminarist și student al spiritului (Kiev). academie. Vă rugăm să nu ezitați să răspundeți. Dacă - ceea ce (sper) nu se întâmplă - orice împrejurare vă determină să respingeți această ofertă, puteți răspunde (dacă locația dvs. nu prezintă dificultăți nejustificate) chiar și doar cu o scurtă telegramă: „nu”. Cu cele mai bune urări pentru tine V. Bolotov.” Scrisorile lui Vasily Vasilyevich oferă un material bogat pentru caracterizarea personalității sale. În scrisori private, dintre care erau destul de multe, el obișnuia să vorbească în principiu despre problemele științei și ale vieții. Unele dintre scrisorile sale, în special pe probleme științifice, au ajuns la dimensiuni colosale (până la 50 de coli). Este foarte de dorit să vedeți acest material colectat și tipărit. Academia, care și-a propus ca, după ridicarea monumentului lui Vasily Vasilievici, să-și perpetueze numele într-un alt mod demn, ar fi cel mai bun centru unde toate aceste scrisori ar putea fi trimise spre publicare în tipărire. Dacă nu toate ar putea fi acum publicate, atunci nu ar rămâne fără urmă pentru istoria personalităților academice. Activitățile lui Vasily Vasilyevich în organizarea afacerilor educaționale la academie au fost impregnate de afecțiunea sa emoțională sinceră pentru studenți și de dorința de a trezi în ei un interes științific pentru studiile lor. Stăpânindu-și pe deplin știința și străduindu-se constant să o ridice în academie la culmile statului modern, el nu a pierdut din vedere latura actuală a vieții studențești și, conform instrucțiunilor experienței, a căutat măsuri pentru a-i satisface nevoile imediate. Preocupările legate de îmbunătățirea problemelor educaționale, atât academice, cât și seminarului, cu scopul de a oferi studenților modalități perfecte de a stăpâni știința, nu l-au părăsit de-a lungul vieții). Vasily Vasilyevich a aranjat cursurile propriu-zise, ​​astfel încât studenții să poată nu numai să asculte, ci și să noteze ceea ce au auzit. Prin urmare, prelegerile sale, care erau culmea perfecțiunii în esență, au fost exemplare și în forma exterioară de prezentare și au fost ușor acceptabile atât pentru audiere, cât și pentru înregistrare de către studenți - nu stenografi. În 1897, Vasily Vasilyevich a subliniat această preocupare a sa - de a oferi studenților - nu stenografilor - posibilitatea de a nota cel puțin ideile principale ale prelegerilor - în raportul său oficial ca fiind unul dintre motivele pentru care programul academic în istoria generală a bisericii nu poate fi finalizat într-un an 16. În acest raport, ca răspuns la întrebarea, el a scris: „Îndeplinește întrebarea: „Programul nu a putut fi finalizat din lipsă de timp. Pentru a explica acest motiv, am onoarea de a atrage atenția Înaltpreasfințitului Rector și a Consiliului Academiei asupra următoarelor două puncte: 1) Eu, ca aproape toți profesorii, am la dispoziție (pentru fiecare curs universitar) doar 4 lecții săptămânale. Între timp, în 1876 - 78. La catedra de istorie, istoria generală a bisericii în limitele programului pe care l-am întocmit era predată (de doi profesori) în 7 lecții săptămânale și chiar și această sumă abia era suficientă. 2) Patru lecții săptămânale vor însemna aproximativ 104 prelegeri pe curs, adică până la 95 1/3 ore de timp. Într-o lectură de prelegere menită să ofere studenților (nu stenografilor) ocazia de a evidenția ideile principale, produc aproximativ 43.280 de scrisori pe oră; adică cursul meu reprezintă aproximativ 4.125.000 de litere. Manualul de seminar de E. Smirnov (cursul claselor III și IV, ediția a cincea, Sankt Petersburg, 1889, 484 pagini; cursul clasei V, ediția a IV-a, Sankt Petersburg, 1886, 189 pagini) conține până la 1.274.000 de litere. Astfel, cursul meu este de 3 ori mai mare ca volum decât manualul lui E. Smirnov. Dar consider că este imposibil din punct de vedere științific să-mi prezint întregul program într-un volum de doar 3 ori mai mare decât prezentarea manualelor lui E. Smirnov (trebuie doar să ne amintim că manualul își face treaba fără a da motive; între timp, aceste motive, adică conținutul surselor primare, dacă nu sunt prezentate de la catedră, vor rămâne practic inaccesibile studenților). De aceea, având în vedere posibilitățile disponibile, adică cu 95 1/3 ore, consider că este indicat să ofer ascultătorilor mei doar capita selecta din programul meu. În același timp, pe cât posibil, încerc să umplu golurile care apar.” Făcându-le studenților să stăpânească cursurile, cred că ar fi cel mai firesc ca Vasily Vasilyevich să elibereze studenții de munca obositoare de a lua notițe și să le țină prelegeri în formă litografiată 17 . Și acest lucru a fost cu atât mai posibil pentru că prelegerile lui Vasily Vasilyevich au fost perfecte din toate punctele de vedere, în toate părțile au fost la apogeul stării moderne a științei pe care a predat-o la Academie, iar cursul lor complet a oferit o idee clară despre întreaga știință a „istoriei generale a bisericii antice”. Dar Vasily Vasilyevich a avut opinii diferite asupra acestui subiect. El a privit prelegerile litografiate ca pe o mângâiere care îi răsfăța pe oameni și pe care Vasily Vasilyevich însuși nu l-a folosit în viața sa. A studiat la academie într-o perioadă în care „cu câteva excepții, nu se practica ca profesorii înșiși să emită prelegeri gata făcute” 18 . Potrivit mărturiei unuia dintre tovarășii săi, „a asistat în mod regulat la prelegerea fiecărui profesor, a ascultat cu atenție și, în plus, a notat prelegerile pentru el însuși, fără să se bazeze pe notatori oficiali” 19 . Fiind profesor, Vasily Vasilyevich a acordat o importanță foarte mare acestor note studenților, ca lucrări care au contribuit la studiul lor independent al subiectului. El a subliniat această perspectivă a lui în proiectul său privind litografiarea prelegerilor și notițelor. Aici Vasily Vasilyevich examinează în detaliu și cântărește toate bazele problemei luate în considerare și, cu caracterul său persuasiv, dovedește importanța notelor studenților la prelegeri. Iată ce a scris el în acest proiect: „Prelegerile de litografia, adică înregistrări mai mult sau mai puțin precise ale celor auzite în audiență, este un fenomen relativ recent în viața Academiei Teologice din Sankt Petersburg. Dar chiar și în ultimii patru ani, în această nouă practică au apărut unele trăsături destul de stabile, care trebuie reglementate. 1. Litografiile – dacă priviți acest fenomen simplu și direct, nu reprezintă altceva decât un mijloc pentru un scop. Și acest scop este ca în timpul pregătirii pentru examen, fiecare student să aibă la îndemână o copie a ceea ce se studiază și, prin urmare, să se poată pregăti când, unde și cum îi place. În consecință, acesta este un confort care facilitează cea mai bună memorare a ceea ce se studiază, dar confortul nu este prevăzut de niciuna din Carta actuală ca ceva ce ar trebui să fie. 2. Din punct de vedere istoric, o nouă practică a înlocuit-o pe cea în care studenții ascultau prelegeri și apoi trebuiau să răspundă la examene, pregătindu-se pentru orice. Studenții au rezolvat această preocupare pur casnică prin pregătirea unui exemplar scris de mână a prelegerii pentru 12-15 persoane și citirea acestora înainte de examen, formând grupuri speciale în acest scop. În loc de confort a existat, așadar, capacitatea de a te mulțumi cu puțin. 3. Această pregătire pur acasă a prelegerilor avea o latură atât de respectabilă încât cred că ar fi păcat să pierzi acest factor al educației academice. Trebuie amintit că în marea majoritate a cazurilor aceste notițe nu au fost corectate de profesori - împrejurare care nu conferă acestei teme nici o valoare nesemnificativă. Lecturile academice sunt cele mai înalte mijloace educaționale atunci când doar stimulează studentul să studieze independent o materie, îl ghidează în acest sens și nu îl înlocuiesc în ochii științei însăși. Ar fi, desigur, imposibil să ceri fiecărui student să-și contribuie cu fondul său de studiu independent la fiecare știință în ansamblu, dar este foarte posibil să ne dorim ca fiecare student să-și încerce mâna la o asemenea stăpânire a oricărui departament al fiecărei științe. Necesitatea „compilării prelegerilor” a fost motivul pentru un astfel de studiu: notițele brute inexacte ale lecturilor, neînțelese clar, uneori trebuiau completate de „compilator” prin citirea cărților relevante. Și nobilul simț al camaraderii, responsabilitatea morală grea care a căzut asupra „compilatorului” care și-a servit prost rândul în cazul în care, „din grația lui”, un altul „a picat” la examen - acesta a fost un stimulent pentru a trata „compilarea” prelegerilor în mod serios și conștiincios. Adevărat, compilatorii au trebuit doar uneori să desfășoare afaceri în acest fel, adică citind pentru a completa deficiențele schițelor lor. Dar nu există nicio bază pentru a vă abține să vă doriți că așa va fi întotdeauna. 4. Semnificația rezultatelor examenelor acum și înainte a fost destul de diferită. Anterior, studenții mergeau la examen cu ceea ce era – într-o anumită măsură – moștenirea lor spirituală colectivă, iar rezultatele excelente la examen trebuiau atribuite destul de pe deplin activităților cursului în ansamblu. Acum aceleași rezultate vorbesc doar despre abilitățile celor examinați - fiecare individual - dar nu dau nimic de concluzionat despre viața psihică a cursului în toate lunile academice. 5. Cea mai rea latură a problemei se face simțită în scăderea nivelului de calitate a unor înregistrări. În această „compilare” de prelegeri, există totuși încrederea evidentă că ceea ce lipsește va fi completat de un alt muncitor mai competent. 6. Practica actuală, oricare ar fi neajunsurile ei, ar putea fi justificată prin faptul că Carta de la 1884 a crescut numărul disciplinelor obligatorii și pentru actualii studenți este mult mai dificil decât pentru cei anteriori să mențină cursul studiilor la nivelul corespunzător. Cu toate acestea, nu trebuie confundate două fapte diferite: că acum a devenit mai dificil pentru studenți să se pregătească pentru examene (sunt mai multe materii și, în consecință, examene), acest lucru nu poate fi încă contestat; dar nu se poate îngădui – și despre asta este tot ce vorbim – că acum a devenit mult mai dificil pentru studenți să studieze pe tot parcursul anului. Plus că este doar o predică. În raport cu toate celelalte îndatoriri, totul rămâne la fel, iar presupusa dificultate este o iluzie care nu rezistă ciocnirii cu următoarele figuri: Anul școlar universitar este format din 160 de zile, sau 640 de prelegeri 20. Din cele 24 de prelegeri pe săptămână în primul an, 4 sunt în limbi străine, 12 sunt luate împreună cu al doilea an și doar 8 (maximum) trebuie „compilate” doar în primul an. Într-un an, acesta oferă 107 prelegeri despre limbi străine, 213 prelegeri pentru primul an separat și 320 împreună cu al doilea an. În consecință, practica anterioară ar fi impus primului an munca de „alcătuire” a 373 de prelegeri, care - cu o componență a cursurilor de 40 de persoane - dă 9,33 prelegeri pentru fiecare student în 242 de zile, sau prima prelegere în 25,93 zile. Dacă luăm în considerare că fiecare elev nu are posibilitatea fizică de a studia un eseu semestrial în fiecare zi (cărțile din bibliotecă nu sunt suficiente pentru asta); atunci ideea unor dificultăți speciale pentru cursurile din timpul lunilor școlare va apărea în adevărata ei lumină 21. 7. Practica actuală este transferul taxelor naturale în cele bănești și, parțial, transferul primelor către alte persoane. 8. Îmi permit să nu mă opresc serios a) că prelegerile cu adevărat litografiate pot fi abuzate, b) că un profesor care a litografiat întregul curs s-ar găsi în poziția delicată a unui cititor - o persoană alfabetizată în fața celor alfabetizați. Această ultimă delicatesă este mai mult de natură psihologică decât logică; iar plagiatul este, în orice caz, rar. 9 . Sumarul argumentelor împotriva litografiilor pentru mine este că fiecare om de știință are atât dreptul, cât și datoria de a-și îngriji timpul liber și de a nu-l petrece neproductiv. Iar ediția litografică a cursului - cu o medie de 55 de prelegeri - va necesita până la 200 de ore din partea tuturor pentru a corecta manuscrisul și a citi cenzura foaia litografiată. 10. Și acest cost este de natură periodică. Prelegerile sunt considerate proprietatea studenților care au litografiat și sunt luate de aceștia. Litografia (și, în consecință, lectura în termeni de cenzură) trebuie reluată de fiecare dată când trebuie să reveniți la o anumită secțiune a cursului. 11. Acest ultim inconvenient ar fi fost complet eliminat dacă Consiliul ar fi dorit să decidă: copiile litografiate trebuie să devină proprietatea Bibliotecii Academice în exemplare integrale. 12. O astfel de măsură ar avea următoarele consecințe: în primul rând, că cursurile ulterioare ar fi scutite de cheltuieli inutile; în al doilea rând, că pregătirea pentru examene ar putea fi făcută corect: o copie a prelegerilor, care acum este disponibilă studenților cu doar câteva zile înainte de examen, le-ar fi apoi la dispoziție încă de la începutul anului universitar; atunci puteau începe pregătirile în câte luni credeau oportun; Atunci s-ar putea pune întrebarea cu privire la eliminarea decisivă a oricăror paliative, cum ar fi notele la examen. 13. Iar inconvenientele care însoțesc publicarea unui curs complet, indicate mai sus (8, b), ar putea fi eliminate permițând litografiei, în locul notelor complete ale prelegerilor, doar o prezentare prescurtată a acestora, care ar putea sta la baza oricărui curs, mai mult sau mai puțin extins. 14. Cu toate acestea, nu pot ascunde că introducerea acestei ultime măsuri ar impune ca Consiliul să decidă mai întâi cum să analizeze aceste mențiuni abreviate: a) Consiliul fie recunoaște aceste compendii drept examinatori, adică va obliga examinatorii să recunoască drept excelent orice răspuns, în limitele acestor mențiuni prescurtate, impecabil, adică orice răspuns care presupune o bună cunoaștere a acestor compendii, deși nu dezvăluie familiaritatea cu cursul detaliat citit într-un an dat; b) sau o notă excelentă va necesita totuși o cunoaștere temeinică a tot ceea ce s-a citit la clasă. În cazul acestei ultime decizii, aceste compendii nu vor elibera studenții de nimic și nu le vor ușura munca. Fie că fiecare pentru ei înșiși, fie toți împreună, ei vor trebui să păstreze o înregistrare scrisă de mână suplimentară. Și din moment ce cursul va conține în mod natural o dezvăluire a întregului conținut într-un extras abreviat și nu numai să îl completeze cu noi secțiuni; atunci aceste note vor lua – ca și până acum – forma unor cursuri, iar pe baza acestor note scrise de mână, cei mai buni studenți se vor pregăti – ca și până acum – pentru examene. Într-un cuvânt, o decizie în acest ultim sens nu ar rezolva cu adevărat nimic 22. La sfârșitul proiectului, Vasily Vasilyevich a ridicat următoarele întrebări pentru ca Consiliul să decidă: 1) „Nu ar trebui oprită cu totul litografia prelegerilor și restabilită ordinea anterioară - note scrise de mână întocmite de studenți și necorectate de nimeni - în sensul său deplin? 2) dacă nu, atunci nu ar trebui luată rezoluția prezentată la paragraful 11? 3) dacă da, nu ar trebui luată o rezoluție în sensul paragrafelor 13 și 14, nu? „ Și Consiliul Academiei a acceptat această voce autoritară a lui Vasily Vasilyevich și a decis să nu permită litografia notelor compilate de studenți 23. Vasily Vasilyevich însuși a corectat de bunăvoie notele studenților și până în 1889 a permis chiar litografia lor. Este foarte de dorit în acest moment să-i vezi prelegerile publicate; dar probabil că ar fi la fel de dificil să le reconstitui din fișele studenților. Ni se pare că publicarea prelegerilor lui Vasily Vasilyevich, dacă ar fi efectuată, va fi acum doar un indicator al gradului în care studenții au asimilat prelegerile sale, pe care le-au atins sub conducerea sa, dar nu va apărea în toată gloria perfecțiunii cu care aceste prelegeri au fost citite de Vasily Vasilyevici în sala de clasă și cu care ar fi ieșit însuși redactorul Vasilyevici24. Unul dintre avantajele academiilor teologice în comparație cu alte instituții de învățământ superior din învățământ este munca scrisă a studenților. Fiecare student al Academiei Teologice este obligat să scrie nouă eseuri semestriale în timpul cursului universitar și unul la sfârșitul cursului pentru gradul de candidat de teologie. Aceste lucrări, realizate de studenți sub îndrumarea profesorilor academicieni și fiind corect livrate, au o importanță nu mică în dezvoltarea generală a fiecărui student și în dezvoltarea abilităților științifice și literare ale acestuia. Dacă acest lucru nu poate fi spus cu toată puterea în legătură cu eseurile semestriale, deoarece acestea sunt scrise într-un timp scurt (nu se acordă mai mult de 2 luni de timp pentru fiecare eseu), nu se oferă studenților posibilitatea de a studia problema în mod academic și sunt de natura serviciului obligatoriu, atunci eseurile candidaților lasă, fără îndoială, o amprentă memorabilă asupra fiecărui absolvent al cursului academiei. Și chiar lucrările unor candidați se dovedesc a fi atât de reușite în concluziile lor științifice și talentate în caracterul lor, încât sunt imediat demne de publicare. Dar academiile teologice, din păcate, nu au mijloace financiare pentru aceasta, iar aceste venerabile lucrări rămân capital mort, folositor doar în viitor, ca material scris de mână pentru istoria iluminării noastre spirituale. Asigurarea formulării corecte a acestei părți a educației academice a fost și este una dintre preocupările constante ale academiei. Și Vasily Vasilyevich a lucrat destul de mult pe această latură a vieții academice, fiind, în primul rând, în 1894, membru al comisiei pentru problematica eseurilor semestriale și, în al doilea rând, în 1896, în problema acelor schimbări în structura vieții academice, care, după indicațiile experienței, părea de dorit. Nu toată lumea intră în instituțiile de învățământ superior din vocație și din interese științifice: unii au unicul scop de a căuta beneficii externe pe care le oferă o instituție de învățământ superior. Prin urmare, neatenția față de îndatoririle academice și sustragerea de la supraveghere devin fenomene inevitabile în viața studenților. În plus, tinerețea se caracterizează prin impulsuri, deși sunt de natură periodică și nu conțin nimic tendențios care ar putea compromite direcția generală a elevilor. Cu toate acestea, aceste fenomene servesc ca o piedică semnificativă pentru predarea academică. Desigur, academiile noastre teologice nu sunt lipsite de aceste obstacole. Pentru a le elimina, academiile nu își pot compromite obiectivele și caută în mod firesc măsuri pedagogice și disciplinare pentru a le preveni. Unul dintre aceste obstacole în anii '90 ai secolului trecut la Academia din Sankt Petersburg a fost depunerea prematură a eseurilor semestriale de către studenți. 1892 - al III-lea an universitar, de exemplu, cu toată strictețea generală în monitorizarea depunerii eseurilor semestriale de către studenți, un student din anul III a reușit să nu depună deloc semestrul al treilea și nu a rămas transferat la cursul IY până la 22 decembrie a următorului an universitar 25. Au fost uneori sosiri în masă, de comun acord. În cele din urmă, când acest fenomen a devenit atât de vizibil încât a fost necesar să se gândească la eliminarea lui, Consiliul Academiei a format în 1894 o comisie cu privire la problema depunerii premature a eseurilor semestriale de către studenți, la care Vasily Vasilyevich a luat parte activ și a fost, ca să spunem așa, creatorul „regulilor privind penalitățile pentru depunerea tardivă a eseurilor din acel semestru la Academia din Sankt Petersburg.26. Din câte știm, părerea personală a lui Vasily Vasilyevich cu privire la modalitățile de eliminare a tuturor acestor fenomene ale vieții studențești a fost că „elevii de astăzi au nevoie nu doar de un frâu pedagogic, ci și de pinteni”, așa cum spunea uneori însuși Vasily Vasilyevich, și că cea mai radicală măsură în acest sens ar fi consolidarea conducerii inspectorului a studenților și, dacă este posibil, a treia instituție de inspector al meu cadru didactic. Dar Vasily Vasilyevici nu și-a impus nimănui părerile sale și, în numele superiorilor săi, a lucrat cu sârguință în comisia menționată mai sus și a întocmit reguli de natură pur pedagogică. Aceste reguli stabilesc caracterul diferențial al pedepsei și se bazează pe poziția: „Si duo idem faciunt, non est idem”, adică „Numai în aparență, două infracțiuni identice par a fi complet egale; în funcție de motive interne, pot fi diferite până la contrarii.” În plus, aceștia urmăresc „să-i protejeze pe cei mai buni studenți de presiunea asupra instinctului lor de turmă din partea colegilor lor”. Principalele prevederi ale acestor reguli sunt subliniate pe scurt de către însuși Vasily Vasilyevich într-una dintre note, sub următoarea formă: 1. „O parte din studenți, culoarea dintre ciuitățile academiei, trebuie eliberată de orice represalii. a) Aceștia sunt oameni, de obicei cu simțuri mentale destul de dezvoltate. Ei sunt în mod clar conștienți de natura nesatisfăcătoare a muncii pripite și ar dori să se ocupe mai mult de ea. A slăbi sau a atenua astfel de sentimente în ei ar însemna să faci ceva dăunător din punct de vedere științific. b) În fața acestor studenți, Consiliul Academiei nu este iresponsabil din punct de vedere moral: deseori dublează componența cursurilor în comparație cu norma și, prin urmare, înjumătățește perioada de utilizare a cărților pentru toți studenții la prelucrarea eseurilor. Între timp, în conformitate cu instrucțiunile regulamentului, cursurile I și II sunt umplute cu „istorii”, adică materii care nu pot oferi subiecte teoretice. Este cel puțin scuzabil dacă cel mai bun student amână depunerea unui eseu până la momentul în care cărțile - ca inutile pentru alți camarazi - îi vor fi deplina la dispoziție. 2. Dimpotrivă, Consiliul Academiei are deplin dreptul moral de a cere ca majoritatea studenților, care își datorează în mare măsură numărul masei care nu a avut dreptul de a intra în academie și au ajuns aici doar prin harul Înaltpreasfințitului său și cu condescendența Consiliului, să se declare în măsura în care le poate cu ceea ce le este posibil. În cel mai bun caz, de obicei nu promite mare lucru; să dovedească că este absolut corect, este format din oameni cu disciplină strictă și respectă cu strictețe cerințele legii și, prin urmare, este întotdeauna exact. Libertățile sunt pentru artiști; Lăsați artizanul să-și amintească cu fermitate pătratul și termenul limită pentru comandă. 3. Este necesar să se elibereze aristocrația intelectuală de tirania oclocratică care o asuprește pe cea dintâi sub falsul steag al camaradeniei. 4. Este necesar să slăbim contagiozitatea exemplului de masă și să descurajăm acțiunea colectivă conștientă. Prin urmare, principiul este: „Divide et impera”. Pe baza acestor prevederi, regulile întocmite de Vasily Vasilyevich au ca scop aflarea cauzelor reale ale întârzierilor studenților la depunerea eseurilor semestriale, iar în cazul în care aceste motive se dovedesc a fi lipsite de respect, ele conțin penalități într-o formă simplă și complexă. „Penalitatea într-o formă simplă, așa cum se prevede în prezentul regulament (§ 4), CONSTA în faptul că, la întocmirea listelor de clasare la sfârșitul anului universitar, suma săptămânilor restante se scade din coloana care conține suma dublă de puncte pentru toate eseurile semestriale, sau ceva de genul acesta - punctajul unui eseu restante, la ordinul Consiliului de administrație, pentru fiecare săptămână ratată se scade cu 0. penalizare într-o formă complexă este aceea că, la întocmirea listelor de clasare la sfârșitul anului universitar, din coloana care conține suma dublă de puncte pentru toate eseurile semestriale se scade o cifră specială înscrisă în coloana de penalizare. Această cifră este alcătuită din înmulțirea a două valori: aa) diferența dintre punctajul cu care se evaluează eseul restante și cel mai mare coeficient de 5 coeficientul se obține prin descompunerea numărului de săptămâni restante în numere ordinale compuse, din care se formează ultima săptămână restante” 27 Vasily Vasilyevich a compilat o explicație detaliată a acestor reguli, care este foarte caracteristică, instructivă și interesantă. Vasily Vasilyevich explică modul de aplicare a sancțiunilor în practică într-o formă simplă cu următorul tabel aproximativ: I. Tipul părții din buletinul de evaluare (penalizare într-o formă simplă) II. Din proba atașată se poate observa că suma zilelor restante (14, 0, 16, 4, 14) se împarte la 7 și se înscrie în coloana penalităților; cifra din această coloană se scade din cifra din coloana anterioară; diferența constituie concluzia finală. III. Analiza primei coloane arată că Tutte a scris toate eseurile la 5, dar a întârziat să trimită unul dintre ele cu două săptămâni. Penalizarea: „minus 0,5 pentru fiecare săptămână” a transformat 5 pe un eseu întârziat în 4, și astfel Tutte a fost egală cu Rouen, care are puncte de 5,5,4. – Tissot are scoruri de 5,5, 4,25; dar a întârziat doar 4 zile și această împrejurare a oferit Rouen-ului funcțional un avantaj față de Tissot, deși munca acestuia din urmă a fost mai slabă de 0,25. IV. O comparație a nr. 37 cu nr. 41 arată că la baza acestui sistem de pedepse se află ideea: „indiferent de personalitate, pentru o infracțiune egală există o pedeapsă egală”. Geniala Tutte (5,5,5) este penalizată în același mod ca și mediocruul Ramier (5, 3.5, 3). Regula privind recuperarea într-o formă complexă este însoțită nu numai de o indicație a metodei de găsire a coeficientului necesar în acest caz și de un tabel aproximativ, ci și de considerații interesante ale lui Vasily Vasilyevich: „I. Coeficientul”, a scris Vasily Vasilyevich, se obține după cum urmează: Săptămâna 1 este formată din săptămâna I... . . . . . . . . . . 1 2 săptămâni constau din săptămâni I+II... . . . . .. . . . 3 3 „ „ „ I+II+III săptămâni... . . . . . . . 6 4 „ „„I+IIIIIIV săptămâni . . . . . . . . . . 10 5 săptămâni constau din I+II+III+IV+V săptămâni. . . .... . . 15 II. Coeficientul pentru părțile fracționale ale săptămânii se obține prin interpolare simplă. De exemplu, 0,571 este întârziat. Diferente intre 0 si 1 saptamana 1. 0,571*1 coeficient 0,571. – Întârziat 1.286. Diferența dintre cotele de 1 și 2 săptămâni 2. 2*0 2860.572+1.000 (pentru 1 săptămână) cota 1.572. – Întârziat 3.286. 3 saptamani. . . . . . . .6.000. Diferența 10–64. 4*0,2861,144. Coeficient pentru 3.286. . . . . . . . 7.144. III. Cei care au primit un scor de 5 la un eseu întârziat în coloana de penalizare primesc același număr negativ ca și cei care au primit un punctaj de 4,75 la un eseu întârziat. V. Analiza buletinului de evaluare arată că acest sistem se bazează pe ideea opusă: în funcție de diferențele de personalitate, există pedepse diferite pentru aceeași (aparent) infracțiune. Ramier, Tutte și Tene au fost la fel de restante cu 2 săptămâni; dar Tutte a scris un eseu pentru 5 și a fost pedepsit doar cu -0,75, Ramier a primit un scor de 3,5 la eseu și era deja pedepsit cu -4,5, iar Ten, care a primit doar scorul de 3,0, a fost pedepsit cu 6,00. Pe de altă parte, Ramier și Yurben au primit același 3,5 fiecare, Tutte și Tuile - câte 5. Dar Tutte și Ramier au fost defecte timp de 2 săptămâni, Tuile și Yurben au persistat până la 4 săptămâni. Prima pereche este penalizată cu –0,75 și –4,50, ultimele cu 2,50 și –15,00, adică nu în două, ci în 3 1/3. -Tissot a întârziat doar 4 zile, Saint-Evreux a întârziat 16 zile; primul a primit un scor de 4,25, al doilea -4,75 și, prin urmare, primul a fost pedepsit mai aspru (-0,428) decât al doilea (-0,393). VI. tendința acestui sistem este clară din aceste exemple. Si duo idem faciunt, non est idem. Numai în aparență două infracțiuni identice par a fi complet egale; din motive interne pot fi diferite până la contrarii. Ten nu își depune eseul la timp din motive care, în ochii lui, nu merită nicio clemență („din cele 30 de zile alocate pentru acest eseu, am fost prea leneș pentru 27, iar în restul de 3 zile nu pot să compensez ceea ce mi-a ratat”), Tutte - din motive pe care le citise („Am lucrat cu un interes nestăpânit, am recitit chiar din câteva surse primare, mi se pare că am citit din primele câteva surse). că nu sunt complet vulgari, din păcate, nu mi se dă forma prezentată, dar vreau să termin eseul în mod corespunzător”), cel puțin în propriii lui ochi („tovarășii cer să nu se supună la timp; supunerea îi va înarma împotriva ei înșiși; poate că vor crede și eu că fac favoare în ochii autorităților”). Chiar și în acest ultim caz, vina lui Tutte și a celorlalți camarazi ai săi este departe de a fi aceeași. Dacă cineva ar întârzia doar din motivele după care se ghidează Thuili și Thoutet, nu ar exista întârziere în masă. Din păcate, în astfel de cazuri trebuie uneori să suspecteze o înțelegere reciprocă, când cea mai proastă parte a studenților suprimă voința celor mai buni pentru a-i forța să se alăture rândurilor celor defectuoși, sperând astfel să forțeze autoritățile fie să lase nepedepsit o infracțiune masivă, fie să pedepsească, cu inima scârțâitoare, acei studenți în ale căror calități bune sunt destul de încrezători. - Natura diferențială a pedepsei are ca scop protejarea celor mai buni elevi de presiunea instinctului de turmă asupra lor din partea „tovarășilor”. VII. Acest sistem își propune să arate studenților că tot felul de acțiuni în vrac pur și simplu nu sunt profitabile pentru ei. Pentru Julie Urbens, a fost puțin avantaj de la faptul că i-au forțat pe Tuiles să li se alăture și au rezistat cu curaj grevei până la 4 săptămâni: Tuileii au fost amendați cu doar 2,5; Scorul mediu pentru eseurile lor și un total de 5 s-au transformat în 4.583, ceea ce le permite să rămână în fruntea listei de rang ca înainte. Amenda este -15.00. Scorul slab, mediu al lui Jurbanov (3.833) ajunge la 1. zzz, iar ei sunt nevoiți să părăsească stabilimentul. În aceasta, Thuili, la rândul său, vede cea mai serioasă motivație de a-și folosi toată influența morală asupra tovarășilor săi pentru a-i abate de la un astfel de curs de acțiune, care poate fi confundat cu un vânăt pescar, care poate duce la împăcarea acestei forme de pedeapsă, ale cărei consecințe îi vor afecta atât de puternic pe cei mai slabi dintre vinovați. Ei înșiși înțeleg că, în cazul în care se dovedește că de fapt este imposibil să depuneți întregul eseu la timp, ei, ca cei mai puternici, au datoria de a fi corecti până la abnegație, în interesul tuturor celorlalți, astfel încât cei puțini ceilalți să fie supuși pedepsei conform primului sistem, și nu conform celui de-al doilea. VIII. Coeficientul din acest sistem crește atât de repede (de la 1 în prima săptămână se transformă în 10 în a patra) încât cei care au avut inconvenientul de a depune un eseu târziu vor înțelege că pentru ei înșiși poate fi – în anumite cazuri – direct important ca eseul lor să fie depus nu mâine, ci astăzi. La urma urmei, niciunul dintre ei nu poate fi sigur că eseul lor, în loc de minimul așteptat de 4 3 /4, nu le va aduce o rundă de 3. Între timp, dacă va fi o întârziere de 4 săptămâni, aceasta va fi diferența dintre -2,5 și 2000. Imposibilitatea de a calcula este probabil necunoscutul pur - și teribil - despre ceea ce lucrează persoana specială după eseul 2030, cu care lucrează pe eseul special după 20 de zile. termenul, va culmina, elimină posibilitatea oricărei speculații privind întârzierea în speranța de a putea obține cel mai mare punctaj pentru un eseu mai bine prelucrat: speculatorii riscă să fie amendați conform celui de-al doilea sistem, care dă chiar și runda 5 pentru un eseu. Pentru o întârziere de 4 săptămâni, se transformă în 3,75. Și din moment ce conform primului sistem acest 5 se transformă într-o rundă 3.00; Apoi speculatorii înțeleg că speculația cea mai bună și cea mai de încredere este să aveți întotdeauna un 0 în coloana de penalități. Nu mai puțin interesante și instructive sunt prevederile elaborate de Vasily Vasilyevich în 1896 cu privire la organizarea dezirabilă a sesiunilor de pregătire pentru studenții academiei și, în special, în ceea ce privește eseurile candidaților. În 1896, în numele celor mai înalte autorități 28, s-a constituit la academie o comisie de profesori pentru a afla schimbările dorite în structura vieții academice. Fiecare dintre membrii acestei comisii a lucrat cu sârguință la o problemă atât de vitală pentru academie și și-a întocmit propriile proiecte. Vasily Vasilyevich, mereu sensibil la nevoile urgente ale academiei, a luat parte activ la aceste lucrări, după cum arată notele rămase după moartea sa. La acea vreme, Sfântul Sinod nu a intenționat să facă schimbări semnificative în organizarea curriculumului în academiile teologice. Și, prin urmare, comisia academică în activitatea sa s-a limitat la a face presupuneri doar cu privire la modificări minore din partea educațională și, mai mult, cele care erau în legătură cu latura disciplinară. Așa că a atras atenția asupra următoarelor inconveniente din viața academică. 1. „Probele de tranziție nu sunt întocmite la academie în totalitate. Răspunsurile studenților sunt în general mai mult decât satisfăcătoare. Dar studenții obțin acest rezultat prin efort nefiresc, pregătindu-se pentru examen în cele două-trei zile premergătoare acestuia și în acest scurt timp încercând să memoreze tot ce au citit pe această temă în cursul anului. nu numai în termeni pur științifici, ci și Pentru a dezvolta consistența morală la studenți, este important ca aceștia să se pregătească pentru teste într-un mod modern și să stăpânească treptat subiectele predate pe parcursul întregului curs universitar. 2. Sfatul pentru studenți de a repeta prelegerile pe care le-au auzit în timpul orelor de seară este de obicei întâmpinat cu obiecția că studenții nu au timp liber pentru aceasta, deoarece folosesc orele de seară pentru a compila eseuri semestriale. Fără îndoială, aceste eseuri ocupă un loc atât de important în viața studenților, încât aceștia nu au curajul moral să se angajeze serios în îndeplinirea celorlalte îndatoriri până când eseul atribuit este scris de ei. Simpla creștere a punctajului la eseuri față de punctajele obținute la examene poate scuza studenții de faptul că eseurile le atrag exclusiv atenția. 3. Între timp, din cauza condițiilor pur externe, eseurile semestriale nu pot aduce întregul beneficiu dezvoltării mentale a studenților la care ar putea fi așteptat având în vedere studiul intensiv al eseurilor de către studenți. În cursurile I și II de la Academia Teologică din Sankt Petersburg, științele sunt predate în principal în istorie. Subiectele pentru eseuri semestriale sunt, de asemenea, atribuite la aceleași materii. Dar nu există nicio modalitate de a discuta serios vreo problemă istorică fără a avea surse istorice la îndemână. Pentru subiectele la disciplinele de istorie, studenții au nevoie de cărți. Între timp, o bibliotecă academică este rareori capabilă să furnizeze chiar și doar 2 exemplare ale cărților necesare pentru un întreg curs - 50-60 de persoane. De exemplu, dacă natura eseului impune studenților să citească o lucrare patristică în original, atunci biblioteca este obligată să le elibereze numai ediții benedictine în folio. Patrulologia minh este de obicei folosită numai de profesorii academicieni, iar acest lucru este foarte recomandabil; căci Patrologia a fost publicată pe hârtie de o calitate atât de proastă, încât volumul, citit în grabă de 20 sau 30 de elevi, avea să se întoarcă inevitabil la bibliotecă oarecum deteriorat. Folosirea donațiilor catedralelor (Labbe, Harduin, Mansi) sau a publicației Balandists Acta Sanctorum prezintă aceleași dificultăți. Având în vedere aceste inconveniente, este necesar să se vină cu subiecte mai mult sau mai puțin a priori pentru științele istorice. Despre care poți scrie fără să citești cărți. Dar beneficiile pentru dezvoltarea mentală de la lucrări de acest gen sunt departe de a fi incontestabile. 4. În prezent, studenții scriu eseuri pentru o diplomă de candidat în al patrulea an. Această împrejurare privează Academia de oportunitatea de a-și demonstra pe deplin influența științifică asupra studenților săi, ca viitori oameni de știință sau cel puțin personaje literare. Cea mai detaliată recenzie poate doar evidenția deficiențele disertației, dar nu poate învăța omul de știință începător să le evite în viitor. Când aceste recenzii apar în tipărire, candidații la teologie sunt deja în afara academiei. Profesorii academiei nu au posibilitatea de a le oferi sarcini pur practice cu privire la punctele slabe constatate în disertații, iar autorii înșiși sunt lipsiți de posibilitatea de a beneficia real de pe urma unor astfel de instrucțiuni, întrucât locuiesc departe de bibliotecile academice.” 29 Pentru a elimina aceste inconveniente, Vasily Vasilyevich, în calitate de membru al comisiei, a dezvoltat modificări care au stat în întregime la baza raportului comisiei și sunt acum de interes istoric. Pentru a reglementa cursul studiilor la academie, el a considerat de dorit următoarele schimbări: 1. „Atribuiți eseuri semestriale studenților din anul I și II pe o perioadă de cel mult o lună fiecare (și anume primul eseu pentru luna septembrie, al doilea pentru luna octombrie și al treilea din 10 ianuarie până în 10 februarie), astfel încât studenții să folosească timpul liber de la redactarea eseurilor pentru a stăpâni materiile predate lor. 2. În luna decembrie, verificați oportunitatea și reușita studiilor studenților la disciplinele academice. În acest scop, profesorul fiecărei discipline, în prezența unui asistent, trebuie să întrebe fiecare elev. 3. Pentru studenții care răspund satisfăcător la acest test de verificare, Consiliul creditează punctajul primit ca răspuns oral la examen. La testele de transfer de la sfârșitul anului universitar, acești studenți dau răspunsuri doar din acea jumătate de curs care a fost citită în a doua jumătate a anului (din ianuarie până în aprilie). 4. Dimpotrivă, studenții care nu răspund satisfăcător la proba de verificare susțin un examen la sfârșitul anului universitar în ambele jumătăți ale anului universitar. 5. Studenții redactează eseuri pentru gradul de candidat de teologie în timpul celui de-al treilea an universitar. și 6. În anul IV, studenților, pe lângă ascultarea prelegerilor pe acele subiecte care trebuie citite în acest curs, li se atribuie clase speciale sub îndrumarea profesorului în materia în care au scris un eseu pentru gradul de candidat la teologie în anul III, sau cu permisiunea Consiliului - la o altă materie.” Într-o notă explicativă a acestor prevederi, Vasily Vasilyevich a scris: „Al cincilea punct este strâns legat de al șaselea punct. Doar câțiva candidați la teologie scriu eseuri pentru diploma de master în teologie. Nu același lucru se poate spune despre acest tip de activitate literară, cum ar fi colaborarea în reviste etc. Articole dintr-un volum sau altul, științifice într-o măsură sau alta, sunt scrise de mulți dintre studenții academiei. Predominanța cantitativă a articolelor asupra cărților contribuie la faptul că revistele sunt indicatorul nostru al productivității teologice într-o epocă dată. Academia nu se poate considera indiferentă dacă elevii săi, fără a-și prezenta disertațiile la judecata sa, prin colaborarea lor în publicații periodice contribuie la îmbunătățirea sau, dimpotrivă, gustul științific al cititorilor. Între timp, conform ordinului existent, academia este lipsită de posibilitatea de a-și demonstra pe deplin influența asupra studenților săi tocmai ca viitoare figuri literare. În acest sens, ei sunt aproape întotdeauna lăsați în voia lor. Eseurile semestriale nu duc – în acest sens – la scop. Având în vedere numărul mare al acestora, profesorul care le citește nu are ocazia să-și exprime părerea despre ele decât prin atribuirea unui punctaj și a unor note laconice asupra lor. Sunt scrise recenzii detaliate despre dizertațiile candidaților. Dar autorii acestor lucrări se familiarizează cu aceste recenzii chiar și atunci când ei înșiși sunt lipsiți de posibilitatea de a le folosi pentru auto-îmbunătățirea. În acest moment sunt deja departe de academie, iar biblioteca academică le este adesea complet inaccesibilă. Din recenzii ei învață care aspecte ale primei lor experiențe de cercetare științifică nu au fost pe deplin satisfăcătoare. Dar ei nu primesc instrucțiuni practice de la nimeni despre cum să elimine (sau să atenueze) deficiențele în munca lor. Dacă cercetarea candidatului este scrisă în timpul celui de-al treilea an, atunci fiecare profesor va avea posibilitatea de a: a) contribuie la eliminarea deficiențelor aleatorii ale disertației prin atribuirea de exerciții adecvate autorului acesteia; și b) să clarifice ceea ce a rămas neclar pentru autorul disertației, în ciuda studiului de un an al problemei, oferindu-i fie cercetări legate direct de acest aspect, fie, în lipsa acestora, propriile lecturi de supraveghere.” Pornind de la ideea inviolabilității actualului status quo academic, trebuie să recunoaștem că măsurile concepute de Vasily Vasilyevich ar putea satisface bine nevoile imediate ale vieții academice, iar comisia nu putea face nimic mai mult decât atât. Dacă ar fi implementate aceste măsuri, în special în ceea ce privește eseurile candidaților, atunci academiile ar fi cea mai bună școală științifică. Studenții care scriu eseuri ale candidaților ar intra neapărat într-o relație mai strânsă cu profesorul care a oferit subiectul ales. Vasily Vasilyevich în proiectul său a sperat că „această apropiere morală între un student și un profesor va fi întărită în continuare în timpul cunoștințelor speciale în anul al patrulea și va duce la o influență morală benefică a profesorilor asupra studenților, pentru a cărei manifestare cursul obișnuit al vieții academice oferă destul de multe motive, deoarece o relație constând doar din faptul că cineva apare în sala de clasă și înregistrează în mod inevitabil aceste prelegeri, înregistrări și alte prelegeri. un caracter formal, oficial Iar acest lucru nu poate decât să se reflecte într-un anumit fel în tonul general al vieții studenților.” Aceste ore speciale pentru studenții din anul IV, axate pe anumite grupe de subiecte în raport cu eseul candidatului pe care l-au scris în anul III și constând sub îndrumarea profesorului lor, ar avea, de asemenea, semnificația practică că le-ar oferi studenților posibilitatea de a studia și evalua în mod independent literatura educațională și științifică despre acele subiecte care ar fi incluse în grupul lor și i-ar pregăti pe acești elevi pentru instituțiile de învățământ religios. În fiecare instituție de învățământ, starea bibliotecii este de mare importanță pentru succesul activităților educaționale și științifice. Pentru academiile teologice, biblioteca este unul dintre cele mai importante mijloace de consolidare a activității sale științifice. Acesta este, ca să spunem așa, stomacul academiilor: starea lui este bună, capul funcționează bine; și invers: sărăcia și golul ei paralizează activitatea chiar și a celor mai talentate forțe. Prin urmare, preocuparea pentru reaprovizionarea și îmbunătățirea bibliotecilor academice a fost și continuă să fie de-a lungul vieții academiilor noastre una dintre cele mai importante funcții ale activităților consiliilor academice 30. În lucrările sale despre problemele vieții interne a Academiei, Vasily Vasilyevich a atras în mod repetat atenția asupra importanței problemelor bibliotecii. Nerând niciodată ocazia de a vorbi despre acest lucru atunci când îndeplinea sarcini, el a intrat uneori în mod independent în Consiliul Academic cu memorii despre aceste probleme. Așadar, în 1898, când printre studenții academiei se aflau mai mulți sirieni naturali estici de pe malurile Urmului, iar biblioteca academică, care nu era deloc bogată în lucrări în limba siriacă, s-a dovedit a fi complet nepregătită pentru cererile acestor studenți, Vasily Vasilyevich nu numai că a ridicat o întrebare specială cu privire la găsirea unui împrumut pentru o lucrare tipărită în Syria nestorian) pentru bibliotecă, dar a alcătuit și o listă de literatură științifică pentru ei și a indicat modalitățile cele mai practice și economice de a dobândi. Impulsul pentru aceasta a fost următorul considerent, așa cum scrie el însuși în nota sa adresată consiliului academiei: „Între sirienii reuniți cu Biserica Ortodoxă, există o dorință vizibilă de a desfășura slujbe divine conform ritului ortodox rus în limba Novosirsk. Evident, în persoana ascultătorilor noștri, avem de-a face cu viitori traducători ai riturilor noastre liturgice în limba Novosirsk. Traducătorii sunt departe de a fi ușor atât în ceea ce privește vârsta lor, cât și în forma lor anterioară, nu le dă nicio speranță de a deveni cunoscători satisfăcători ai limbii greacă. În consecință, le va rămâne inaccesibil faptul că vor stăpâni perfect limba slavonă și, dimpotrivă, nu există nicio speranță că misionarii ortodocși vor studia atât de bine limba rusă în viață. sirieni. Aceasta explică semnificația pe care limba siriană veche o are în această chestiune. Termenii technici greci bizantini și expresiile caracteristice ale limbii ecleziastice în scrierea antică siriacă sunt transmise – în măsura în care este în general posibil – foarte satisfăcător de înțelegerile siriace corespunzătoare, și chiar și inexactitățile acestor înlocuiri sunt importante în sensul că arată neputința acestei limbi, care este evidentă și acum de neînlăturat. Iar trecerea de la vocabularul vechi sirian la cel Novosirsk este, desigur, mai puțin dificilă decât de la slav la Novosirsk. Prin urmare, este foarte de dorit ca studenții noștri din pereții academiei să aibă ocazia să-și consolideze și să-și îmbunătățească cunoștințele despre limba veche siriană 31 . Din păcate, activitățile consiliilor academice în raport cu bibliotecile lor sunt adesea complicate de insuficiența fondurilor bibliotecii personalului. Nu este necesar să achiziționați toate cărțile necesare nevoilor academiei cu aceste sume. Găsirea de măsuri pentru a face cele mai multe reduceri posibile în timp ce satisface aceste nevoi fără a compromite munca academică este una dintre preocupările enervante. În 1879, când Vasily Vasilyevich era încă student în anul al patrulea, experiența a scos la iveală insuficiența fondurilor existente în academie pentru a cumpăra toate cărțile dorite de mentorii individuali, a determinat Consiliul Academiei să invite toate departamentele să participe la selecția celor mai necesare cărți pentru bibliotecă 32 . În 1898, problema bibliotecii a devenit atât de complicată, încât Consiliul Academiei a trebuit chiar să suspende prelevarea cărților în biblioteca academică până în 1899, 33 și Vasily Vasilyevich, care era în acel moment în comisia de audit a bibliotecii, a trebuit să lucreze, în numele Consiliului, la problema reglementării preluării cărților în biblioteca academică. Rezultatele acestor lucrări comune ale lui Vasily Vasilyevich cu un alt membru al comisiei au fost deja publicate în jurnalele Consiliului Academiei 34. Prin urmare, prezentăm aici doar câteva dintre ele, în care este exprimată viziunea fundamentală a lui Vasily Vasilyevich asupra problemelor bibliotecii academice: „La monitorizarea rapoartelor de predare, Consiliul pleacă din următoarea poziție: academia este obligată să doteze profesorii cu cele mai bune recenzii ale surselor pe subiectele relevante, respectivele cărți ad instar fontium, dar alocații, adică cârje pentru infirmi, profesorii trebuie să achiziționeze pe cheltuiala lor dacă cred că au nevoie de acest tip de produse ciudate. ale autorităților științei și marcând în ea o anumită mișcare progresivă, în special lucrările care se numesc de obicei „Epochenmachend”, „facerea epocii”, cărțile de acest gen, chiar dacă sunt scumpe, pot fi cumpărate din nou, în ediții corectate și completate, dacă doar profesorul este convins că aceste corectări și completări sunt semnificative sau esențiale. Însă Consiliul cheltuiește fondurile academice extrem de cumpătat pentru achiziționarea de publicații secundare și ieftine, cu excepția cazului în care se dovedește că în lucrările acestor figuri minore se exprimă teze noi, că aceste cifre nesemnificative reprezintă o direcție științifică deosebită etc., atunci aceste cărți sunt achiziționate după regula științifică: ut et fltera pars audiatur „35. "Consiliul nu ar trebui să încurajeze urmărirea completă a literaturii cu privire la anumite probleme. O astfel de selecție de „tot ce este scris" este considerată o podoabă a bibliotecilor private, deoarece acasă proprietarul bibliotecii are tot dreptul de a fi amator. Dar într-o bibliotecă academică o asemenea completitudine ar trebui să fie considerată un dezavantaj. Este absolut inevitabil ca, sub steagul acestui sfârșit de tipărit, și mai ales inevitabil, atât de tipărit, cât și de inevitabil. în biblioteci, un șir de programe, broșuri și cărți groase, dar fără nicio semnificație științifică și au fost de mult timp demne doar de uitare. Nu poți cheltui banii academicii pe o astfel de „repetiție a ceea ce a fost deja acoperit”: poți chiar să rezervi spațiu pe rafturile unei biblioteci academice pentru oaspeți literari atât de enervanti. o anumită fizionomie științifică sau avantaje obligatorii (în ceea ce privește completitudinea materială și caracterul științific al habitusului general), în comparație cu lucrările deja dobândite în biblioteci. Acest drept de veto ar trebui distribuit mai ales energic în cazurile în care o astfel de adunare este îndreptată către o întrebare legată doar de materiile predate la academie” 36. „O bibliotecă academică nu ar trebui să fie niciodată tentată să joace rolul unui patron al artelor. Acest rol este complet peste bugetul nostru. Prin urmare, cererile și achizițiile cutare sau cutare carte în multe exemplare trebuie să treacă prin urechea unui ac înainte de a primi permisiunea Consiliului. Este clar că această prevedere nu poate fi aplicată acolo unde este vorba direct de manuale” 37. „Nu este posibilă nicio reducere a cheltuielilor de sume pe problema revistelor. În acest moment, nu avem deloc lux, ci poate sărăcie pură, abia compatibilă cu decența care se cere direct de la o instituție de învățământ superior. Deja ne tăgăduim multe lucruri. Este suficient să remarcăm că publicațiile Academiei de Științe din Berlin, nu sunt renumite ale Academiei de Științe din München; de asemenea, nici Hermes și Philologus nu există astfel de organe de studii orientale, precum Leucocyte Zeitschrift der Deutschen Morgenlandischen Geselschaft, precum și Parisian Journal Asiatique se închide când departamentele academice implicate în studiul Vechiului Testament nu vor mai recunoaște că este posibil să se facă fără un extras din Zeitschrift for Assyriologie und verwandte Gebiete? „Trăim într-o epocă în care cartea este blocată de presiunea publicațiilor în timp util. Un fapt profund regretabil, dar nu avem puterea de a o elimina. Este greu de argumentat împotriva faptului că cel mai valoros în știință apare acum mai rar în cărți, mai des în reviste - și asta pentru că revista Verleger, în eforturile sale pur comerciale, este dublul sens științific de dublă științifică. autor științific al articolului și un simț al datoriei științifice ca editor de reviste științifice. 38 „Numărul normal al tuturor studenților de la Academia Teologică din Sankt Petersburg este de 120 de persoane, numărul real este de 240. Când ne uităm din punctul de vedere al bibliotecii academice, va fi imposibil să nu recunoaștem marea imprudență istorică a acestui lucru dincolo de creșterea normală a ciues academici. Academiile nu sunt universități. Absolut toți studenții sunt obligați să scrie. subiecte pentru eseuri chiar dincolo de nevoia reală a procesării lor științifice: iar biblioteca trebuia să furnizeze cărți, iar biblioteca a fost cea care nu a primit nicio „compensare” pentru faptul că numărul studenților la academie se dublase deja Mai multe burse pentru studenții insuficienti sau pur și simplu merituoși: nimeni nu a stabilit încă o singură bursă pentru a-și acoperi nevoile de studii. Academia în sine a fost fie atât de neperspectivă, fie atât de umană, încât nu a avut curajul să pună în aplicare măsuri pentru ca din fiecare bursă nou înființată, cel puțin 10 ruble anual să se îndrepte spre consolidarea bugetului bibliotecii noastre. Între timp, în principiu, putem presupune că fiecare student care scrie un doctorat. disertația costă biblioteca în medie cel puțin 10 ruble. Astfel, până la 600 de ruble ar trebui alocate anual pentru acest articol de cheltuieli speciale. Și trebuie să privim această cheltuială tocmai ca pe un articol special, pentru că se poate prevedea că poate îmbogăți biblioteca noastră academică cu lucrări de o valoare destul de problematică - cărți pe care un profesor nu le-ar achiziționa singur, pentru că meritul lor științific este mai degrabă mediocru: dar de aceea aceste cărți nu pot fi un bun test pentru înțelegerea critică a studenților. Uneori, în astfel de cazuri, este necesară achiziționarea de broșuri mici și publicații ieftine, deoarece acestea sunt necesare pentru completarea disertației sau economisiți timp prețios pentru student.” 39 Activitățile lui Vasily Vasilyevich cu privire la problemele vieții interne a academiei au vizat și seminariile teologice, care, după scopul existenței lor, au cea mai strânsă legătură cu academiile teologice. În academiile teologice intră doar studenții de la seminariile teologice; iar academiile înseși, prin foștii lor studenți, sunt chemate să ofere o educație generală viitorilor lor studenți. Așadar, în educația clerului, succesul studiilor academice depinde, fără îndoială, de gradul de coordonare a programelor cursurilor de seminarii cu reglementările academice. Cu cât dezvoltarea generală a celor care intră în academie este mai mare, cu atât educația științifică specială teologică este mai reușită în academii. Cu cât dezvoltarea generală a celor care intră în academie este mai mare, cu atât educația științifică specială teologică este mai reușită în academii. Prin urmare, nici una dintre reformele educaționale nu se poate face fără chemarea cadrelor universitare să participe la revizuirea programelor de seminarii și nu poate ignora problema armonizării acestora cu formularea predării academice. În 1884, când au fost introduse noi statute în instituțiile de învățământ religios, personalitățile academice au fost, într-adevăr, chemate să revizuiască programele la disciplinele cursului seminarului, iar unii să elaboreze altele noi - și să le alinieze la modificările introduse de statutul din 1884. Unul dintre motivele motivante pentru aceasta a fost legătura reciprocă dintre academii și seminarii, în monitorizarea direcției și progresului părții educaționale în seminariile teologice (carta academiilor teologice § 81, secțiunea 6, paragraful 8 și nota explicativă la carte, pp. 42–45). Dar în practică, această legătură nu s-a manifestat pe toată durata existenței statutelor instituțiilor de învățământ religios în 1884 și s-a limitat doar la revizuirea programelor și este susținută de observațiile academice despre succesul predării seminarului, descoperite de cei care intrau în academie în timpul examenelor de admitere. Reamintind această legătură, care s-a manifestat în anul 1884 prin revizuirea programelor seminarelor de către personalități academice, considerăm că nu este de prisos, mai ales având în vedere problema deja presantă a unei noi revizuiri a acestor programe, să cităm aici lucrările lui Vasily Vasilyevici privind revizuirea sa a programului de istorie generală a bisericii pentru seminariile teologice. Pe când era încă profesor asistent în 1884, Vasily Vasilyevich a făcut următoarele comentarii cu privire la programul despre istoria generală a bisericii pentru seminariile teologice 40: 1. „Conform statutului din 1867, în seminariile teologice au fost repartizate 6 lecții săptămânale pentru predarea istoriei generale a bisericii. Noul statut al seminariilor teologice pentru predarea științelor istoriei bisericii stabilește 12 lecții săptămânale. Distribuția lor între ramurile individuale ale istoriei bisericii nu este indicată nici în orarul academic, nici în tematica academică. Dar din moment ce nici statutul, nici lansarea nu urmăresc să reducă numărul de lecții de istorie generală a bisericii, atunci putem presupune că rămâne același, adică la 5 lecții (în clasele III și IV), se va adăuga o altă din cele trei lecții alocate în clasa a V-a pentru a preda istoria generală a bisericii. 2. De fapt, prezentarea acestui subiect în seminarii este determinată nu numai de programul său, ci și de implementarea sa. Testele de admitere la Academia Teologică din Sankt Petersburg în 1881 au arătat că abia jumătate dintre seminarii au realizat programul până la capăt și apoi cu reduceri arbitrare semnificative. Acest lucru aparent indică faptul că programul a fost scris în manualul lui E. Smirnov într-un format atât de mare 41 încât abrevierile din el devin de dorit. 3. Se poate prevedea că, în conformitate cu noua carte, necesitatea acestor reduceri va deveni mai puternică. aa) Anterior, istoria bisericii era studiată concomitent cu teologia dogmatică, iar profesorul primei putea, într-o oarecare măsură, să se bazeze pe explicații paralele ale profesorului de dogmatică. De exemplu, studenții care s-au familiarizat cu expresia exactă a dogmei ortodoxe în detaliile ei, care au studiat expunerile textuale exemplare ale dogmei Sfintei Treimi și Întrupării, fără prea multe dificultăți, au asimilat detaliile istoriei bisericii care erau deja de înțeles pentru ei, nu a fost nevoie de explicații intensive despre ce semnificație și semnificație aveau sistemele A, și monofisite, punctele particulare ale nefisitei. Toate aceste precizări vor cădea acum în întregime în responsabilitatea profesorului de istorie a bisericii. bb) Anterior, istoria generală a bisericii era studiată de elevii de clasa a V-a care au terminat deja un curs de științe filozofice destul de serios pentru o școală secundară. Acum, studenții vor începe să studieze perioada antică a istoriei bisericii în același timp cu care încep să studieze logica și o vor termina înainte de a începe să predea psihologia și fundamentele inițiale și o scurtă istorie a filosofiei. Nu trebuie supraestimată importanța studierii filozofiei din punct de vedere material, deși are și prețul ei. De exemplu, pagina 10 (ed. 1880) a manualului a fost scrisă cu presupunerea, fără îndoială, că studenții sunt deja familiarizați cu o scurtă istorie a filosofiei. Fenomene precum gnoza, ca o direcție teologică științifică din Alexandria antică, sunt mai ușor de înțeles și mai clar asimilate atunci când sunt familiarizați cu neoplatonismul. Pentru înțelegerea sistemelor eretice precum arianismul, pentru înțelegerea disputei medievale dintre nominaliști și realiști, filozofia poate servi ca o bună propedeutică. În orice caz, un profesor ar putea folosi material filozofic pentru a explica fenomenele istorice bisericești doar într-o măsură modestă. Dar semnificația formală a științelor filozofice în sensul unui mijloc de dezvoltare rămâne în plină forță. Un elev din clasa a cincea nu poate decât să fie considerat mai matur din punct de vedere mental decât un elev din clasa a treia: nu ar fi corect să îi prezentăm acestuia din urmă aceleași cerințe pe care le-au fost în mod corect prezentate primului. Un manual de istorie a bisericii pentru un elev de clasa a cincea nu a prezentat aceleași dificultăți pentru stăpânire ca și pentru un elev de clasa a treia. Concluzia de aici este că acum profesorul va petrece mai mult timp pe cele mai obișnuite explicații decât înainte; că, prin urmare, abrevierile din manual sunt de dorit, fie sub formă de simplificare (când sunt omise detalii dificile), fie pur și simplu pentru a economisi timp. 4. Știința teologiei comparate, nou introdusă în cursul seminarului, nu poate decât să influențeze formularea istoriei generale a bisericii. Cu o lecție pe săptămână, această știință s-ar putea să nu-și asume sarcina de a-și oferi pe deplin argumentația istorică și de a exprima dorința ca în istoria bisericii să se acorde o atenție deosebită acelor puncte care prezintă interes pentru evaluarea credințelor heterodoxe. un asemenea deziderat pare cu atât mai just cu cât în ​​interesul istoriei bisericii în sine, este important să înțelegem pe deplin un astfel de fenomen precum cămara romană. Între timp, această întrebare este ridicată destul de prost în manual. Precedentele cămară în secolele al II-lea și al III-lea nu sunt doar rezumate într-un singur paragraf, ci sunt evaluate și subliniate la locul lor. Dar în a doua perioadă, capitolul: „Panish claims to supremacy in the church” (32) se dovedește a fi hotărât incolor dacă îl comparăm cu acele paragrafe de fond care se citesc despre această problemă în cursurile străine de istoria bisericii (Kurtz, Schaff). Prin urmare, în acest moment, ceea ce este de dorit nu sunt abrevierile din manual, ci completări semnificative la acesta. 5. Noua carte introduce știința istoriei biblice. Apariția sa în cursul seminarului promite economii semnificative de timp pentru istoria generală a bisericii. Istoria Noului Testament din manualul lui Smirnov ocupă 84 de pagini (4–89, §§5–40). Odată cu atribuirea acestei secțiuni istoriei biblice, căreia îi aparține în funcție de sursă și este clasată în „Schița istoriei biblice bisericești” cu autoritate, aceste 80 de pagini pot fi scurtate de 8 ori și, sub forma unui eseu cu adevărat concis, 42 combinate cu următoarea secțiune – a doua jumătate a primei perioade a istoriei bisericii. Și acest lucru va fi util pentru cauză: în istoria epocii apostolice, alcătuitorul manualului este uneori amplu doar pentru că preia o mână de informații din vremuri ulterioare. 6. Punctele de contact dintre istoria generală a bisericii și liturghie merită, de asemenea, o atenție deosebită. Dacă în această din urmă știință se intenționează să acorde un loc larg elementului arheologic, atunci este de dorit ca detaliile de acest fel (§§ 68–71 din prima ediție și §§ 33–36 din a doua), întrucât sunt propuse a fi repetate pe paginile liturghiei, să fie reduse la minimum, într-un manual de istorie a bisericii. 7. Sunt de dorit și alte abrevieri în manual. Dar nu este posibil să se identifice în programul în sine punctele care ar trebui eliminate. Sarcina este de a oferi un text mai concis pentru manual fără a reduce programul. În acest sens, să atragem atenția asupra următoarelor locuri: a) Vorbește autorul prea detaliat despre răspândirea creștinismului în rândul popoarelor vest-europene (a doua jumătate a § 5 § 45 din numărul doi)? b) Merită oare papii perioadei rușinoase din 883-1046 două pagini în manual? c) Nu ar fi mai oportun să supunem § 21 din ediția a treia unei reduceri puternice? În general, pare de dorit ca atunci când se fac abrevieri, să nu fie omise detaliile faptice - ele pot chiar facilita memorarea, ci fraze, uneori destul de verbose. Dar, cu respectul pentru fapte, este necesară verificarea strictă a acestora: tot ceea ce este eronat, insuportabil, dar prezentat ca fapt, trebuie eliminat din manual. Și acest lucru va oferi o anumită economie de loc și timp. 8. Pornim de la propunerea ca noua cartă să ofere doar 6 lecții pe săptămână pentru predarea istoriei generale a bisericii. Dar este posibilă și o altă distribuție: poate, la compararea programelor altor ramuri ale istoriei bisericii, acestea nu vor necesita mai mult de 5 lecții. A șaptea lecție pentru istoria generală a bisericii este de dorit chiar și cu acele abrevieri care sunt atașate mai sus. Dacă s-ar realiza economii semnificative de timp, acest surplus ar putea fi folosit pentru a completa secțiunea patriotică a manualului. În forma sa actuală, nu spune nimic, de exemplu, despre Sfântul Epifanie al Ciprului, deși în alte locuri (p. 161, 342) se fac referiri la el. Nu sunt menționați pe nume istoricii bisericești Socrate, Sozomen și Evagrie, ca să nu mai vorbim de cronicarii și istoriografia bisericească latină. 9 . Modificările propuse mai sus, în măsura în care afectează programul, se rezumă la următoarele: A) Introducere în știință: (§§ 1 – 4) fără modificări. Prima perioadă: de la prima răspândire a bisericii în timpul apostolilor până la triumful ei asupra păgânismului sub Constantin. (34 – 313); natura acestei perioade (§ 13). Capitolul I. Răspândirea Bisericii. 1) Starea politică și morală a păgânilor și evreilor, ca condiție favorabilă convertirii lor la Hristos. 2) Răspândirea creștinismului sub apostoli (metoda de răspândire - călătorii apostolice; isprăvile Apostolului Pavel și ale altor apostoli; volumul răspândirii, motivele succesului) (§§ 14 - 19, 23). 3) Răspândirea creștinismului după apostoli (metoda de răspândire) în Asia-Africa-Europa (§ 41). 4) Persecuția bisericii de către evrei. Sfârșitul lor: împrăștierea evreilor (§ 20). 5) Persecutarea bisericii de către păgâni (motive de persecuție) sub împărații: Nero, Domițian, Troian etc. (§§ 21, 22, 42 - 47). 6) Atacurile asupra creștinilor din partea filozofiei păgâne (§§ 48, 49). 7) Apologeți (§ 50). Capitolul III. Învățătura bisericească. 1) Izvorul doctrinei bisericii Noului Testament este canonul și tradiția (§§ 24, 57). 2) Dogme private revelate de biserică. Simbol (§§ 25, 57 sfârşitul, 58). Capitolul IV. Erezii și învățături false. 1) Originea lor (§ 38). 2) Iudaizarea ereticilor (§ 39). 3) Gnosticism. Originea și personajul său principal (§§ 40, 51). Gnosticii epocii apostolice (§ 40), alexandrin și sirian (§ 52). 4) Maniheismul (§ 53). 5) Montanism (§ 55). 6) Monarhieni (§ 54). 7) Chiliasm (§ 56). Capitolul V. Scrierea teologică și știința. 1) Oamenii apostolici, creațiile lor (§ 26). 2) Știința teologică a timpurilor postapostolice; reprezentanții săi (§ 59). Capitolul VI. Structura și conducerea bisericii. 1) Mireni și clerici (§ 27). 2) Daruri și slujiri extraordinare în epoca apostolică (§ 28). 3) Grade de ierarhie permanentă: episcopi, preoți și diaconi (§§ 29, 60). 4) Funcții bisericești neierarhice: diaconițe, subdiaconi, cititori, cântăreți, acoliți, exorciști, sotiari (§§ 29, 61). 5) Alegerea și hirotonirea clerului; starea lor civilă și metodele de întreținere (§ 62). 6) împărțirea bisericii în eparhii și parohii. Părtășie reciprocă între biserici. Catedrale; prototipul lor este sinodul apostolic (§§ 64, 65, 31, 30). 7) Puterea mitropoliților. episcopi romani; pretențiile lor la supremație (§ 66). Capitolul VII. Închinare, protopopiat (disciplină) și viață creștină. 1) natura închinării Noului Testament; părțile sale constitutive (§§ 33, 69). 2) Locuri sacre (§§ 34, 68). 3) timpuri sacre. Dispute cu privire la timpul sărbătoririi Paștelui. Postul Mare începe sâmbăta în apus (§§ 36, 71, 72). 4) Săvârșirea sacramentelor. Disputa despre botezul ereticilor (§§ 35, 70). 5) Disciplina bisericească cu privire la acceptarea celor căzuți. Schisme împotriva disciplinei bisericești: Hippolyta la Roma, Novata felicissima la Cartagina, Novațian la Roma, Melitia în Egipt (§§ 37, 73). 6) Viața creștinilor (§§ 34, 74, 75). § 32 din manualul din a doua perioadă: „Încercări de pretenții papale la supremație” ar trebui să acopere următoarele titluri: 1) Episcopul Romei. Fundamentele istorice ale poziției sale înalte (atitudinea față de puterea seculară). Catedrala din Orelata 314 Catedrala din Sardica 343 Vederi ale lui Leon V. despre primatul apostolului. Petru și episcopii Romei. 2) atitudinea față de scaunul roman al bisericilor private din Occident. Bisericile autocefale. Lupta bisericii galice împotriva revendicărilor romane (cazul lui Calidonie). Lupta bisericii africane împotriva revendicărilor romane (cazul lui Apiarius). 502 Întrebare despre „trei capitole”. 3) Relația cu scaunul roman al bisericilor din est. Iulius și Sinodul din Antiohia 341 Damaz și Vasile V. Sinodul Ecumenic din 381 de la Constantinopol și atitudinea Romei față de decretele sale. Celestin I și Leon V. cu relații cu estul. Cazul lui Akakios din Constantinopol; Viziunea lui Gelasius despre autoritatea scaunului roman. Vigilius. Titlul de „ecumenic” și Grigore V. Honorius și urmașii săi. Epoca iconoclaștilor. 4) Începutul puterii temporale a papilor. În capitolul 2 al epocii a doua, B, din secțiunea a doua a ultimei perioade (pagina 18 a programului), este necesară următoarea completare: „4) Conciliul Vatican. 5) Vechii catolici; relațiile lor cu Biserica Ortodoxă și Episcopală. 6) Informații despre acțiunile misionarilor latini.” Toată educația teologică din instituțiile noastre de învățământ religios se bazează pe studiul limbilor clasice. Pe lângă semnificația lor pedagogică, aceste cele mai bogate limbi din lume sunt cele mai sacre limbi ale întregii Biserici creștine. „Ambele limbi clasice, în special greacă, au fost destinate să devină un instrument pentru răspândirea, stabilirea și dezvoltarea internă cuprinzătoare a creștinismului, astfel încât fără aceste limbi este imposibil să aveți acces direct la sursele doctrinei, învățăturii și închinării creștine” 43. A nu vorbi aceste limbi înseamnă a vă îndepărta de bogatele comori ale operelor Sfinților, părinților și rugăciunilor, care compun Sf. general izvoarele istoriei bizantine, familiarizarea cu care în originale este o necesitate atât pentru cercetătorii învăţaţi, cât şi pentru sfinţii păstori. Și în materie de educație generală, fără cunoștințe de limbi străine, este greu să studiem chiar și limbile noastre materne - rusă și slavă - care s-au dezvoltat sub influența limbii grecești. Prin urmare, în interesul inițierii spirituale, studiul acestor limbi în seminariile și academiile teologice pare a fi o chestiune de urgență. Având în vedere această importanță a limbilor clasice, academicienii din 1848 au fost nevoiți să lucreze timp de peste jumătate de secol pentru a găsi măsuri care să întărească studiul acestor limbi și să îmbunătățească metodele de predare a acestora în academii și seminarii 44 . Academiile nu pot privi aceste limbi ca pe un mijloc auxiliar doar pentru științele teologice, deoarece academiile trebuie să aibă scopul nu numai de a-și familiariza studenții cu sursele primare pe subiecte teologice, ci și de a pregăti profesori de limbi clasice pentru seminariile teologice. Pentru a atinge primul obiectiv, este necesară extinderea familiarității elevilor cu limbile, pe care le-au primit în seminarii, iar pentru al doilea, este necesar să se acorde o educație filologică specială temeinică - să formeze profesori - filologi. Dar pentru academiile teologice, ca instituții predominant teologice, combină aceste două sarcini și este imposibil să le rezolvi în practică fără o reformă adecvată în această chestiune. Se poate spera că lingvistica comparată, care s-a făcut simțită acum prin rezultatele sale fructuoase, va schimba și metodele învechite de predare a limbilor clasice în seminariile teologice și va contribui, fără îndoială, la promovarea educației generale în academiile teologice. În prezent, când în instituțiile de învățământ secundar ale Ministerului Educației Publice a fost întreprinsă o reformă în sensul eliminării studiului limbilor clasice și când în departamentul ecleziastic există voci despre reducerea studiului și chiar abolirea acestor limbi în instituțiile de învățământ religios, punctul de vedere al lui Vasily Vasilyevich asupra acestui subiect este interesant. Această viziune a sa este vizibilă în primul rând din rapoartele sale despre examenele de admitere la academie în istoria generală a bisericii, în care avea uneori scopul de a clarifica capacitatea juridică necesară a disciplinelor pentru studiile științifice teologice. Pentru aceasta, el obișnuia, după un răspuns oral la o întrebare dintr-un manual, să ofere examinatorilor fișe mici în greacă și latină cu extrase din expresii teologice caracteristice, prin care determinau dacă învățătura prezentată era ortodoxă sau neortodoxă și împotriva cui era îndreptată. Într-unul dintre aceste rapoarte, Vasily Vasilyevich scrie: „Pasajele scrise (adică definițiile religiei exprimate în greacă și latină) nu au fost la fel de ușoare, dar, în general, cărțile arătau că examinatorii erau departe de a fi stăpâni în informațiile lor și nu s-au gândit la tot ceea ce își aminteau. Adevărat, aproximativ 20 de examinați (din 69) au dat răspunsuri destul de corecte.” "Este probabil ca o parte din aceste răspunsuri nereușite să fie atribuită unei cunoștințe nesatisfăcătoare de greacă și latină. Dar dacă se poate trage vreo concluzie dintr-un număr limitat de observații, seminariștii sunt mai pregătiți pentru a citi monumentele latine și grecești ale literaturii creștine decât elevii de liceu." 45. Într-un alt raport pentru 1894, Vasily Vasilyevich afirmă și sărăcia cunoștințelor lingvistice ale subiecților: „Au fost răspunsuri de lungă durată, scrie Vasily Vasilyevici, dar au prevalat cele nereușite. Fără dificultate, chiar și după un răspuns oral, care nu era nici pe departe strălucitor, au ghicit citate prea sincere (au înțeles, de exemplu, că un pasaj a fost copiat dintr-un decret al Vaticanului sau dintr-un pasaj al învățăturii sub formă de palagiană). nu este în puterea tuturor dintre cei 5 respondenți, doar 2 au putut determina că punctul de vedere exprimat (Christian - aparține arienilor, și nu lui Apollianaris. Din cei 4 respondenți, niciunul dintre ei nu a înțeles că cuvintele (despre botezul copiilor) nu erau îndreptate împotriva pelagienilor, ci aparțineau înșiși subsemnația pelagiană - în mod extrem de subordonat. evaziv). Dar au fost greșeli și foarte grosolane. O învățătură distorsionată (iconolatria) a fost atribuită părinților Sinodului VII Ecumenic. Cuvintele adevărate ale lui Eutyches au fost luate ca o acuzație împotriva lui. Principala vină pentru aceste neajunsuri se află în egală măsură nu pe slăbiciunea înțelegerii dogmatice a subiecților, ci nu pe slăbiciunea cunoștințelor lor lingvistice. Evident, o carte în greacă sau latină nu poate fi subiect de lectură decât pentru foarte puțini dintre ei. Majoritatea se confruntă cu munca grea, abia fezabilă, de a traduce câteva rânduri din el – abia pagini – în ore întregi. Și lexiconele pentru astfel de lucrări ar fi necesare în astfel de cantități încât nici cea mai bogată bibliotecă nu ar putea satisface cererea. Pe această parte, cei care sunt folosiți se dovedesc a fi slab pregătiți pentru studii științifice de Teologie. Acest lucru poate fi ilustrat clar cu un exemplu. Se părea că în citatul care începe cu cuvintele: toată lumea ar ghici textul familiar al Irmosului: „Tu ai venit de la Fecioară”. Cu toate acestea, câțiva examinați nu au putut determina tendința polemică a acestui irmos - pentru că nu știau cum să traducă cuvintele (primul a fost tradus: „acceptat”, al doilea „bătrân”) și chiar și atunci când li s-a sugerat începutul slav al irmosului, nu au știut cum să-l continue (totul din cauza celui dificil). Greacul („întregul nume al omului”) a vorbit atât de puțin în mintea lor, încât nu au văzut în ea nimic altceva decât adevărul că Isus Hristos vrea ca toți oamenii să fie mântuiți.” Dar Vasily Vasilyevich a subliniat o privire mai detaliată asupra semnificației reale a limbilor clasice pentru instituțiile de învățământ religios și asupra motivelor inutilității efective a predării într-o notă specială cu următorul conținut: 1. „O școală teologică poate fi supusă, de altfel, criticilor pentru astfel de neajunsuri pentru care conducătorii ei nu pot fi trași la răspundere”, iar în trecut au existat și sunt acum – în defavoarea cauzei – astfel de motive care pot fi înlăturate doar de autoritățile care sunt incomparabil mai înalte decât rectorii și profesorii. 2. „Succesele academiilor teologice stau în cea mai strânsă legătură cu succesele pe care le realizează efectiv seminariile. Academiile nu pot decât să pretindă ca indivizii care sunt capabili să se intereseze real de științe în forma lor cea mai înaltă să intre în academii cu certificate de „studenți”. 3. „În seminarii a fost odată o „lectura a părinților bisericii în greacă”. L-aș formula ceva mai larg: „citirea Părinților Bisericii grecești în greacă și a Părinților latini în latină”. Această materie – din punct de vedere academic – este o quint – esența cursului seminarului, adevăratul testimonium maturitatis al studentului la teologie”. „Cei nematuri” nu îl vor citi pe Părintele Bisericii în original, fie pentru că însuși conținutul scrierilor Părinților va fi de neînțeles pentru un „teolog” prost pregătit, fie pentru că însuși limbajul Părinților ni se va părea „neînscris în mâinile noastre”. 4. „Unul dintre monumentele dogmatice importante ale Ortodoxiei începe cu cuvintele: „Ulterior de către Tatăl Divin”. Numai aceasta transmite „lecturii Părinților Bisericii în limba greacă” semnificația unei părți integrante a Ortodoxiei însăși. Câte „monede de aramă” pot fi date pentru puterea morală a unei astfel de familii în care copiii nu înțeleg limba părinților? Iar „teologul” ortodox trebuie să înțeleagă limbajul părinților bisericii pentru a avea o oportunitate reală de a urma învățătura lor autentică”. Viața bisericească rusească ne-a dat lecții crunte. Nu uitați decât: „Dacă cineva nu este prăznuit acasă de perși, la fel este și Hristos: blestemat să fie, sfinți părinți, rekosha”. Un ignorant care își imaginează că îi va urma pe părinții divini poate fi de-a dreptul îngrozitor. 5. „Din punct de vedere al intereselor academice, aș considera recomandabil să plasăm „lectura Sfinților Părinți în original a livre ouvert în fruntea testelor de admitere academică. Acest examen de verificare ar trebui să fie plasat înaintea tuturor celorlalți – iar persoanele care au primit un punctaj mediu mai mic de 3 ¾ la citirea atât la examenul de greacă, cât și la cea de latină ar trebui excluse direct de la examenul academic de greacă și de latină.” 6. „Ar fi ciudat să ignorăm că, odată cu avansarea limbilor greacă și latină, situația în seminarii este departe de a fi bună. Seminariile nu sunt de vină pentru asta. Ca răspuns la eforturile școlii teologice, viața a purtat valurile noroioase ale depravării sale. Este posibil să-i ținem pe seminariști, tineri de 20 de ani, într-o știință atât de fericită încât să rămână în țara lor deplină secretă pentru ei, dacă rămâne în țara lor deplină secretă. păstori, care au uitat limba greacă aproape până la alfabet, și totuși nu-i împiedică să fie considerați, chiar și să fie figuri respectabile în câmpul Domnului. Viața, așadar, nu permite conducătorilor spirituali să nu stingă acel spirit, acea lumină pe care o educație modestă a seminarului așteaptă și studenții de la școală pentru faptul că ei nu se mai folosește de limba greacă? 7. „Dar acesta nu este finalul amar. Să presupunem că seminariștii au studiat ambele limbi clasice într-un mod complet satisfăcător. Se pune întrebarea: ce vor citi în greacă și în latină când vor părăsi școala? Autorii clasici de la Biblioteca Teubneriana sunt relativ ieftini (deși sunt foarte scumpi pentru portofelul slab al majorității preoților rurali). nici pe Omires și pe Virgilius nu-i interesează și va dori să citească Sfinții Părinți. Dar tocmai lucrările patristice sunt de neatins pentru el, ca „înălțimile cerești”. Vechea „Opera omnia” benedictină este teribil de scumpă. Ediții noi de sfinți individuali. Nu există deloc creații paterne în străinătate. Și, desigur, nu preoții ruși, cu veniturile lor modeste, vor alcătui un contingent atât de general de cumpărători de lucrări patristice, încât Teibnerii și Tauchniții îl recunosc ca fiind suficient de profitabil din punct de vedere comercial pentru a începe retipărirea lucrărilor individuale ale sfinților părinți. Este surprinzător dacă școala teologică se dovedește a fi neputincioasă în lupta împotriva unei astfel de „stări de lucruri”, a cărei persistență nu are sfârșit în vedere. . . . . . . ... . . . . .. . . . .. . . Umpleți conservatorul cu profesori pentru a selecta pe toți cei cu talent și – ceea ce este mai important – cu faima rubinsteinilor, dar anunță elevii că, la ieșirea din școală, violoniștii nu vor vedea nici un arc, nici o vioară, pianiștii nu vor atinge niciodată clapele cu degetele – iar conservatorul va suferi un fiasco. Stabiliți cea mai exemplară învățătură a artei viticulturii în Spitsbergen - podgoriile încă nu vor crește în Solovki. 8. „Între timp, această lipsă persistentă de „ofertă” de cărți în Rusia, distrugând însăși posibilitatea cererii pentru ea, nu este rușinos pentru Rusia? Va fi fiecare preot la apogeul chemării sale dacă un enoriaș îi pune o serie de astfel de întrebări, de exemplu: a) ce înseamnă: „ne va trimite carul harul divin?” Noi trimitem slavă lui Dumnezeu, și Dumnezeu o trimite jos, și aici spune: „El va coborî o căruță”. b) ce înseamnă un astfel de fenomen: în Irmos 4 cântece ale canonului duminical, 2 voci cântă: „Dacă ai venit din fecioară, nici mijlocitor, nici înger”, iar câteva minute mai târziu în Irmos 5 cântări din același canon auzim: „Tu ești mijlocitorul lui Dumnezeu și om, Hristoase Dumnezeule?” Cazul este foarte edificator pentru cei care își imaginează că astfel de conflicte pot fi eliminate prin corectarea traducerii slave existente. Aici ar trebui să începem prin a descompune termenii cei mai des folosiți ai limbajului teologic. c) Ce înseamnă cuvintele: „să dizolvăm îndrăznetele schimbări necesare” (în stichera: „Postul, frații, trupești” etc. etc. etc. Să presupunem că pastorul parohiei dă răspunsuri la aceste întrebări; dar va fi aceasta vrednică de integritatea presbiteriului său? Până la urmă, dacă răspunde, chiar și corect, dar fără să citească textul grecesc al pasajelor întunecate, nu va răspunde decât la întâmplare, adică eo ipso se va releva în categoria adepților acelei morale iezuite, care, în loc de adevărul exact, știe să se mulțumească cu verosimilitate aproximativă.” 9 . Ordinea existentă a lucrurilor, cred, este doar dezordine care trebuie eliminată. În fiecare biserică parohială, chiar și una săracă, să existe cărți liturgice în limba greacă în „diaconiu” din dulap, pentru ca un presbiter care își ia poziția în serios, ori de câte ori întâlnește astfel de expresii nedumerite, să afle în aceeași zi care este treaba. 10. Pe lângă cărțile liturgice, aceste biblioteci bisericești ar putea conține și volume de lucrări individuale ale Sfinților părinți în original... Așa-zisa publicitate binefăcătoare a stârnit de mai multe ori urlete și strigăte asupra recidivei analfabetismului observată la unii foști elevi ai școlii publice elementare. Se vorbește despre o bibliotecă bisericească pentru oameni. Este mai ușoară recidiva analfabetismului, la care modul nostru de viață îl condamnă pe însuși preotul? Și unde sunt bibliotecile bisericești decente pentru preoții înșiși? 11. Pun problema retipăririi operelor patristice originale în Rusia în mod deliberat pe scară largă. Poate că această întreprindere, dacă este pusă în scenă, va costa „mai ieftin în vrac” și va fi utilă nu pentru limitele înguste ale vieții academice. Acum mă întorc către el. 12. Este lesne de presupus că studenții seminariști, după ce au pus măcar bazele pentru a fi pregătiți pentru a stăpâni științele teologice superioare, intră în academiile teologice, iar acestea din urmă sunt obligate să răspundă nevoilor sale științifice și să-l sature din belșug cu hrana scrierilor patristice. Plângeri că lucrurile par să meargă prost în academii s-au auzit aproape în coloanele ziarelor care nu erau deloc vinovate de teologie. Evident, scriitorii de acest tip nici nu bănuiesc că academia are nu doar dreptul, ci și datoria de a răspunde sfatului lor prețios cu cuvintele: ultra-posse nemo obligatur. Academiile sunt private de posibilitatea de a organiza sarcina de a citi lucrări patristice de către studenți în orice mod sistematic. Motivul a fost deja menționat mai sus. Nu există nicăieri în lume urmă de ediții individuale ale lucrărilor patristice în original, în cărțițe de 2-3 pagini tipărite. Adică, nimeni nu a avut încă grijă să satisfacă una dintre nevoile esențiale ale iluminării spirituale superioare. Este, fără îndoială, mai ușor să vorbim despre principii înalte decât să înțelegem partea practică a problemei. Sf. Părinții au fost publicati în zilele lor de către benedictini, dar au publicat atât sub forma de Opera omnia, cât și sub forma unor volume incomode. Aceste opera omnia sunt foarte scumpe și, prin urmare, cea mai bogată bibliotecă are unul sau două exemplare. Între timp, aspectul normal al academiei este conceput pentru 30 de studenți. Și diverse împrejurări cotidiene au condus la faptul că în fiecare an academia primește 50 sau mai mulți studenți în loc de 30. Dacă studentul A. a luat primul volum din lucrările lui Atanasie cel Mare pentru a-și citi cuvintele despre întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, atunci el îl privează astfel pe studentul B. de posibilitatea de a face cercetări în Apologia de B. pentru a deveni familiar studentul pentru a citi Apologia de fuga ad Constantium G. arianorum ad solitarios, întrucât toate aceste lucrări ale Sfântului părinte sunt așezate în același volum I. Și apoi tomul, deschis pe masă, ocupă mai mult spațiu decât este permis unui elev. Adevărat, aceste volume au fost deja retipărite în quartantele destul de convenabile ale Patrologiei lui Min. Dar, din nefericire, venerabilul stareț, luptându-se cu tot felul de obstacole, a folosit pentru lucrarea sa de publicare, mai rău decât pe care, se pare, în tot Parisul, era imposibil de găsit în 1857. Prin urmare, biblioteca academică are dreptul de a emite volume de Patrologie nu oricui. Și apoi, este destul de firesc ca Patrologia să fie în mare parte în mâinile profesorilor academicieni. Oricât de strict se tratează profesorii care nu au propria bibliotecă academică, din cauza Patrologiei Cursus Completus nici un reproș nu le poate cădea doar pentru că în 1875, când a murit Migne, cei mai mulți dintre ei se aflau fie pe băncile academice, fie pe băncile școlare. Iar Patrologia, chiar și în timpul vieții editorului, a devenit cea mai mare raritate bibliografică.” Din punct de vedere practic, se pot face multe, și într-adevăr se fac, pentru a obiecta la studiul limbilor clasice în instituțiile de învățământ religios. -De exemplu, un preot A.S., în articolul său din „Săptămâna” din 1901: „Cât costă studiul limbilor clasice în Rusia?”, printre altele, a scris că „limbile antice, cu toată sinceritatea, nu sunt necesare pentru nimic în viață. Numai medicii ar putea avea nevoie de latină pentru a scrie rețete; dar pentru a putea scrie numele de medicamente în latină, ar fi nevoie deja de câteva lecții de latină pentru a studia limba latină. medicina, și să nu chinuiască cu ea toți liceenii fără excepție timp de 10 ani” 46. Sau același autor se opune și studiului limbilor: „A auzit cineva de episcopi diecezani, de consilii școlare și de departamentele lor, de observatori eparhiali și de district, de misionari și de alte autorități care să întrebe dacă clerul de sub jurisdicția lor sau nu le cunoaște pe toți latina sau parohia? clerul atunci de ce să-i studieze? În multe eparhii (de exemplu, X. și N.), preoții care nu sunt împovărați cu cunoștințe clasice (și de altă natură) din anumite motive primesc locuri și mai bune și sunt decani. La urma urmei, episcopul poate, la discreția sa, să prezinte orice loc în eparhie și să numească un simplu preot ca decan, cel puțin din clasa a treia a unei școli teologice, și să-i subordoneze preoți și protopopi de oraș - candidați și maeștri în teologie. Și asta, spun ei, s-a întâmplat recent într-un oraș universitar.” 47 Dar dacă toate acestea, așa cum mărturisește preotul, se întâmplă în viață, nu înseamnă că așa ar trebui să fie și că limbile clasice nu pot fi folosite. Totul depinde de formularea corectă a acestei probleme, iar importanța limbilor antice pentru școlile teologice este incontestabilă. După cum se poate vedea din schița activităților lui Vasily Vasilyevich prezentată de noi, el a adus contribuții capitale la viața internă a academiei și a indicat direcția pe care ar trebui să o urmeze în lucrările și în viața sa. Nu putem să nu remarcăm aici încă una dintre aceste contribuții, care a servit la sporirea intereselor științifice ale Academiei. Fecunditatea activităților unei academii nu poate fi măsurată prin numărul de disertații științifice pe care le produce. În orice afacere, calitatea articolului este pusă în valoare în primul rând. Același lucru este valabil și pentru disertațiile științifice: a stabili un principiu - ce merite științifice ar trebui să aibă - este una dintre sarcinile academiilor teologice. Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât nu există îndrumări sau reguli pe această temă nici în regulamentul academic, nici în nota explicativă. Potrivit § 142 din statutul academiilor teologice, de exemplu, pentru a obține titlul de doctor, este necesar doar un eseu, dar nu indică ce merite ar trebui să aibă. Usurile academice în acest sens au fost diferite și schimbătoare în funcție de condițiile de viață. A spune că un eseu de doctorat binecunoscut este „demn” sau „nu merită”, conform regulilor existente, depinde de opiniile personale ale recenzenților, pe baza cărora consiliile academice iau decizia. Ce criteriu de bursă adevărată ar trebui să ghideze acești recenzori pentru a-și da părerea imparțială despre o lucrare binecunoscută nu este menționat nicăieri în regulile academice de guvernare. Pe de altă parte, este posibil să se acorde această diplomă pentru totalitatea lucrărilor autorului și nu va fi aceasta o contradicție cu cerința articolului 142 din statut și pe ce temei științifici poate fi justificat? Toate aceste probleme ale vieții academice au fost explicate de Vasily Vasilyevich în unele dintre recenziile sale ale acelor teze de doctorat asupra cărora trebuia să-și dea cu părerea. Meritul neîndoielnic aici este că a încercat să stabilească cerințele pe care trebuie să le îndeplinească o teză de doctorat. „§ 142 din statutul academiilor teologice impune doctorandului să depună „o disertație sau eseu, chiar dacă nu este scris în scopul obținerii unei singure diplome”. Conform înțelegerii obișnuite, un eseu sau disertație trebuie să reprezinte ceva unitar, complet sau întreg. Iar conceptul de disertație de doctorat, așa cum este prezentat la concurs pentru cel mai înalt grad științific, duce în mod firesc la așteptarea ca într-un astfel de eseu cunoștințele științifice să fie prezentate la cel mai înalt nivel de dezvoltare posibil pentru autor, ca învățăturile mijloacelor să fie aplicate de el aici în cel mai larg și mai complet mod”48. „Cel mai dificil lucru în orice teză de doctorat este alegerea unei teme care să permită dezvoltarea unei teze cu adevărat de doctorat” 49. „Într-un eseu al unui om de știință în sensul strict al cuvântului, se presupune: a) erudiție profundă și b) metodă științifică. a) În primul rând, este de la sine înțeles că omul de știință se află la apogeul cercetării moderne speciale cu privire la întrebarea sa, iar lucrările mai valoroase ale oamenilor de știință antici (dacă nu toată literatura relevantă în întregime) îi sunt cunoscute și sunt de fapt utilizate de el în cercetările sale. b) În al doilea aspect mă refer la: aa) în cuprins: formularea științifică a întrebării și consistența tehnicilor de cercetare. bb) în aparenţă: tehnică impecabilă. Din punct de vedere material (aa), în legătură, de exemplu, cu cercetarea omolitică, se pot stabili următoarele prevederi: 1. Dacă un om de știință alege un predicator celebru ca subiect de cercetare, el garantează astfel că subiectul ales permite tratarea științifică. 2. Trebuie dezvoltat un tip științific de biografie omiletică: omul de știință trebuie să atingă numai acele detalii din biografia predicatorului care au o legătură pragmatică cu predicile acestuia din urmă sau să recunoască imposibilitatea științifică a unei astfel de biografii. 3. Este necesar să se afle volumul de activitate literară a unui predicator sau aceluia, numărul lucrărilor sale publicate și inedite. 4. Savantul trebuie să fie sensibil la problemele legate de critica textului scriitorului ales. 5. Tehnicile de cercetare metodologică, de exemplu, așa-numita metodă de referință și anumite puncte de vedere din care este privită activitatea de predicare, trebuie aplicate consecvent atât unui predicator, cât și altuia. 6. O trecere în revistă a predicilor unui anumit scriitor ar trebui să aibă ca sarcină nu scopuri de inventar, ci clarificarea tipului lor omiletic, teoria omiletică la care predicatorul a aderat, cu excepția cazului în care se presupune că predicile sale erau revărsări aleatorii ale darului său firesc de vorbire și, prin urmare, nu erau reglementate de nicio regulă. 7. Dacă se presupune că un anumit predicator și-a format talentul sub influența vorbitorilor sovietici sau spirituali ai timpului său, această influență trebuie dovedită. 8. Temeiul comun dintre predicatorii creștini trebuie clarificat științific. 9 . Întrucât o predică este o operă de artă, o anumită subiectivitate în aprecierea meritelor ei este inevitabilă mai mult decât în ​​alte tipuri de critică; cu atât mai mult, prin urmare, este important să se cunoască normele de evaluare a predicilor – acele reguli stabile care limitează într-o oarecare măsură arbitrariul critic. În fine, prin tehnică impecabilă (bb) mă refer la capacitatea științifică de a da conținutului științific cea mai bună expresie, finisarea atentă chiar și a micilor detalii, acea chibzuință care se reflectă în însuși aspectul unei lucrări științifice - aceasta se numește acribie științifică. Dacă toate aceste cerințe nu pot fi îndeplinite în totalitate, atunci nu se poate să nu dorească ca încălcările lor să fie puține la număr și suficient de motivate” 50. „Drepturile la existența acelor cărți științifice care stabilesc niște teze noi, cunoscute până acum în știință, sunt complet incontestabile. Astfel de lucrări sunt recunoscute de toată lumea ca lucrări capitale, ca operă de prim rang. Alături de ele stau acele cărți care reabilita teze, care nu sunt noi în istoria științei, dar de fapt au fost de mult uitate, abandonate nemeritat, sau chiar în favoarea unor luminari moderne, propun în favoarea falsă a argumentării unor noi lucrări. adevăruri vechi A fi autorul unui eseu de prim rang, a introduce o nouă teză în tezaurul științific, este cel mai nobil obiectiv la care poate să țină orice om de știință adevărat.” [De fapt, totuși] „practica academică din ultimele timpuri, din câte știu, nu a cerut niciodată ca studenții doctoranzi să stabilească în eseurile lor vreo prevedere până acum necunoscută oamenilor de știință. Nu numai că acest lucru nu este cerut de uzumul academic, dar carta academiilor teologice nu conține un alineat care să ofere recenzenților disertațiilor depuse fără dreptul de a descoperi diplomele de doctorat în știință. În consecință, tipul normal al acestui gen de disertație ar trebui să fie recunoscut drept lucrări de rangul doi - acelea care, fără a-și stabili noi poziții științifice, fără a-și pune sarcini mai înalte decât cognitio cogniti, desfășoară cercetări asupra subiectului la culmile atinse de știința modernă, pur și simplu vor să fie utile științific pentru cititori, aducându-le în atenția celor mai valoroase rezultate pe care le-au scris despre acesti problematici științi55. Întrebarea dacă cartea stabilește noi teze științifice „nu este ridicată din cauza persistentei „quid novi?” s-ar fi dovedit a fi fatal, probabil pentru 99% din cărțile de productivitate, iar în lumea științifică au fost de mult obișnuiți să nu caute neapărat rezultate noi într-o carte nouă, ci să se mulțumească cu un rezumat talentat a ceea ce s-a realizat deja, în care individualitatea autorului nu dispare complet” 52. Pe de altă parte, trebuie recunoscut în principiu a) că articolele individuale, chiar împrăștiate și neterminate, se pot distinge prin merite științifice atât de înalte încât ar fi incorect să nu le preferăm unității unei dizertații legitime și b) că, în interesul științei însăși, este chiar de dorit ca articolele și schițele să prevaleze asupra eseurilor; deoarece acest lucru face posibil ca oamenii de știință experimentați și maturi să-și economisească munca și timpul, dedicându-i rezolvării unor probleme cu adevărat controversate și dificile și salvându-se de lucrări neproductive, dar inevitabile într-un eseu complet (în special un curs) - repetând rezultatele obținute de alții, prezentând fapte incontestabile și pe deplin stabilite” 53. Viața prezintă clericilor noștri o mare varietate de cerințe, pentru a satisface reprezentanții bisericii care trebuie să aibă nu doar o educație specifică teologică, ci și o educație generală. Academiile teologice, al căror scop este să ofere studenților lor exact tipul de educație care este necesar atât pentru un reprezentant al bisericii, cât și pentru un teolog învățat, au nevoie de figuri talentate și pregătite pentru această lucrare. Contingentul acestor cifre este alcătuit în cea mai mare parte din absolvenți ai propriei academii. După regulile spiritelor. acad. 1869, academiile au avut ocazia să-i rețină pe cei mai talentați studenți la departamente cunoscute ca asistenți privați, iar pentru a-i perfecționa în științele relevante, au fost trimiși la universități străine 54. Din 1884, în același scop, a fost înființat un institut de bursieri profesori la academii: în fiecare an doi, și uneori mai mulți, la cererea specială rămân câte un an, pentru un an, studenți talentați și academii speciali. perioada, în pregătirea pentru ocuparea unui post didactic la academie. Aceste persoane sunt primii candidați pentru ocuparea posturilor de profesor vacante în academiile din acele departamente în care au fost bursieri. O abordare electivă pentru ocuparea acestor posturi vacante în academii este cea mai bună garanție a succesului în această problemă. Consiliile academiilor aleg ele însele candidați pentru posturile de profesor vacant și caută ele însele candidați pentru posturile de profesor vacant și caută ele însele măsuri de consolidare a activității științifice a academiei. Din nefericire, sensul bursei academice a început să se piardă considerabil: pentru o pregătire cât mai bună pentru cadru didactic, ei nu sunt trimiși în străinătate și, la sfârșitul anului de bursă, nu sunt întotdeauna reținuți pentru a susține prelegeri la academie, ci sunt numiți profesori în seminariile teologice și chiar în școlile teologice. Fii tăiați din academie și îndepărtați din bibliotecile academice, aceștia nu au posibilitatea de a continua munca pentru care se pregăteau în perioada bursei și, în cele mai favorabile condiții, își declară bursa abia câțiva ani mai târziu depunând o teză de master. Când unul dintre departamentele biblice a fost vacant la academie, Vasily Vasilyevich, în calitate de membru al Consiliului care a participat activ la selecția unui candidat pentru acest post vacant, se pare că a vrut să restabilească importanța deja semnificativ diminuată a bursei academice și a proiectat candidatul ales pentru departamentul academic să fie trimis în străinătate pentru perfecționarea științelor biblice în doi ani. Din păcate, în arhiva academică nu am găsit fostul proiect al lui Vasily Vasilyevich privind necesitatea călătoriilor de afaceri în străinătate pentru cei care intră nou în departamentul academic. În încheierea eseului nostru despre activitățile lui Vasily Vasilyevich cu privire la problemele vieții interne a Academiei, includem o listă de subiecte oferite de Vasily Vasilyevich pentru eseurile candidaților din 1884 până în anul morții sale 55. Unele dintre aceste subiecte au fost dezvoltate în teze de candidați și de master, iar altele au fost furnizate cu îndrumarea lui Vasilyevich. În anul universitar 1884–85. anul: Societatea romana educata dupa scrisorile Bl. Ieronim. Un eseu de curs a fost scris pe această temă de Kh. Drobotov, distins cu art. candidat de teologie conform recenziei lui V. V-cha. Vezi „Jurnalul Academiei Sovietice” pentru anul universitar 1884–85. g., Sankt Petersburg 1886, p. 229. În anul școlar 1885–86. anul: 1) Hagiologia răsăriteană ca sursă pentru istoria exactă și locală a bisericii (ianuarie și februarie). Teza de doctorat E. P. Akvilonova. Pentru recenzia lui V. V., vezi „Journal of the Soviet Academician”. pentru anul școlar 1885–86. Sankt Petersburg. 1888, p. 345. 2) Același subiect - cu lunile martie și aprilie. 3) Limbajul dogmatic al Sfântului Grigorie Teologul în doctrina întrupării. 4) Mari Victorinus, ca polemist împotriva arianismului. 5) Bl. Augustin ca polemist împotriva arianismului. În anul universitar 1886–87. an: 1) Șaptezeci de ani de istorie a arianismului în Occidentul latin (360–430). Cand. op. V. N. Samuilov, revizuit într-o teză de master. Pentru recenzii ale lui V. V., vezi „Journal of the Soviet Academician”. pentru anul școlar 1886–87. Sankt Petersburg. 1892, p. 229, iar pentru 18 89/90, p. 103. 2) Hagiologia răsăriteană (Acta Sanctorum), ca izvor pentru istoria exactă și locală a bisericii secolelor I-VIII. 4 volume de Acta Sanctorum, incepand din luna. Martha. Candide. op. P. Liventseva, O. Makarieva, G. Polyanskago, P. Polzinskago, M. Serebrenitsky și G. Sokalskago. Pentru recenzii ale lui V. V., vezi „Journal of the Soviet Academician”. pentru anul universitar 1887–88, Sankt Petersburg. 1892, p. 67, 97 şi pentru anul şcolar 1886–87. ex., p. 231. 3) Învățătura lui Didim din Alexandria despre Sfânta Treime în comparație cu învățăturile Sfintei Afanasia V. 4) Limbajul dogmatic al Sfântului Grigorie Teologul în secțiunile hristologice ale lucrărilor sale. 5) „Dialog istoric” de Palladius despre viața Sfântului Gură de Aur și Paladiu „Lavsaik”. Întrebare despre autorul acestor două lucrări istorice. 6) Timpul de la Constantin al IV-lea Pogopat la Teodora (668 - 842). Experiență în cercetarea istorică și literară a cronografiei bizantine cu publicarea textului său consolidat. In 1887 - 88. 89 scoala. anul: 1) Secolul iconoclaștilor în cronografia bizantină. Candide. op. P. Preobrajenski. Pentru recenzia lui V. V., vezi „Journal of the Soviet Academician”. pentru anul universitar 1888 – 89. Sankt Petersburg. 1894, p. 221. 2) Întrebare despre lucrările lui Palladius din Elenopolis. 3) Sfântul Nikefor al Constantinopolului, ca polemist împotriva iconoclaștilor (comparativ cu Sfântul Ioan Damaschin și Teodor Studitul). 4) Liber Pontificalis în studiile oamenilor de știință europeni. Candide. op. M.I. Orlova, revizuită într-o teză de master. Pentru recenzia lui V. V., vezi „Journal of the Soviet Academician”. pentru anul universitar 1888–90 g., p. 219. 5) Cercetările lui Drazeke asupra apolinarienilor. În 1889 – 90 de ani academici. anul: 1) Hristologia Sfântului Chiril al Alexandriei după lucrările sale exegetice. 2) Sinodul Literan din 649 în semnificația sa istorică. 3) Sfântul Nikefor al Constantinopolului ca plemist împotriva iconoclaștilor. 4) Lucrări de natură filologică: a) Historia arianorum ad nonachos îi aparțin lui Atanasie al V-lea? 5) b) Anul morții Sfântului Efrem Sirul. În 1890 - 91 de ani academici. an: 1) Sfântul Ioan Gură de Aur, ca polemist împotriva arianismului. 2) Evreii din Antiohia (după lucrările Sfântului Hrisostom). 3) Creații ale Sf. Epifanie a Ciprului, ca sursă pentru biografia sa. 4) Istoria bisericească a lui Nicefor Calist (volumul VIII-XVIII), ca sursă istorică. 5) Material istoric bisericesc în vocabularul lui Svida. 6) Întrebarea timpului morții Sfântului Efrem Sirul. În 1891 – 92 de ani academici. anul: 1) Informaţii istorice despre ţările din Orient în care a fost propovăduit creştinismul în primele două secole ale creştinismului. 2) Viața lui Vasily V. în istoriografia bisericească franceză. 3) Sunt necesare lucrările lui Aliard despre istoria bisericii după lucrările lui Le Blanc și Aubey? 4) Lucrări neautentice atribuite lui Atanasie al V-lea. În anul universitar 1892–93. anul: 1) căderea păgânismului greco-roman (conform cercetărilor științifice moderne). Conditio sine qua non: citire fluentă în limba germană și franceză, ca literatură: M. V. Schultze 2 volume, Beugnot 2 volume; Chastel și von Lasaulx. 2) Este corect să credem că canoanele Primului Sinod Ecumenic de la Niceea au fost întocmite sub influența predominantă alexandriană? 3) Viața lui Antonie al V-lea, ca creație a lui Atanasie al V-lea. Conditio sine qua non: bună cunoaștere a limbii greacă (unele germane); studiul problemei se presupune a fi inevitabil filologic, necesitând, în primul rând, răbdare și atenție, și în al doilea rând, răbdare și atenție, și în al treilea rând, de asemenea, răbdare și atenție. Problema va fi rezolvată cu brio dacă se va demonstra că. a) expresii caracteristice ale Vitei s. Antonii se regăsesc în majoritate în operele fără îndoială autentice ale lui Atanasie al V-lea. iar c) nu se găsesc în cele falsificate. 4) Anul morții Sfântului Efrem Sirul din punctul de vedere al lucrărilor Sfântului Grigorie de Nyssa. Condițiile (precum și natura lucrării) sunt practic aceleași ca pentru subiectul 3. 5) Puterea de panică asupra Iliricului grecesc. Un subiect fără perspectivă nouă: o compilație muncitoare în domeniul mult-cunoscutului. Manualul principal este Langen, Geschichte der romischen Kirche, sursa de orientare este Jaffe, Regesta, Pontificum, Romanorum. În 1893 - 94 de ani academici. an: 1) Două cărți împotriva păgânilor în relația lor cu alte creații ale Sfântului Atanasie cel Mare. 2) Viața Sfântului Vasile cel Mare prezentată de oamenii de știință europeni. 3) Timpul lui Iustinian I după monofiziți (după Ioan din Efes). 4) Trăsături ale vieții antiohio-bizantine după lucrările Sfântului Gură de Aur. 5) „Luncă spirituală”, ca sursă pentru cronologia istoriei bisericii. În 1894 - 95 de ani academici. anul: 1) căderea păgânismului în Imperiul Greco-Roman (conform cercetărilor oamenilor de știință europeni moderni). Candide. op. N.V. Malitsky. Recenzia lui V. V. nu a fost încă publicată. 2) Viața bisericească și socială la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. după lucrările Sfântului Hrisostom. Candide. op. H. Napadopoulo. Recenzia lui V. V. nu a fost încă publicată. 3) Istoria vicariatului Tesalonicului înainte de anexarea lui la Patriarhia Constantinopolului. Cand. op. P. I. Leporskago, revizuită într-o teză de master. Feedback de la V. V. despre Ph.D. op. nepublicat și despre teza de master, vezi „Journal of the Soviet Academician”. pentru 1900 – 1 an p. 239. 4) Problema fiabilității celor mai vechi narațiuni despre istoria creștinismului din Iveria (istoria prințului Vakhusht) în legătură cu monumentele georgiene recent publicate. 5) Viața și lucrările lui Ghenady II Scholarius, Patriarhul Constantinopolului. Candide. op. H. Ioannova. Recenzia lui V. V. nu a fost publicată. 6) Analiza monumentelor din polemica armeană împotriva Ortodoxiei, păstrate de cei mai vechi istorici armeni. (Traduceri de Patkanyan și Emin în rusă, Brosse în franceză; Die armenische Kirche in ihrer Bezichungen zur buzantinischen (von IV rum XIII Jahrhunder), von Dr. Arsak Ter-Mikelian. Leipzig 1892. S.121. Cea mai importantă parte a sarcinii: încercați să determinați care sunt pasajele grecești ale armenilor). 7) Eseu despre istoria Patriarhiei Antiohiei în a doua jumătate a secolului al VI-lea. (Sarcina: inițial să se familiarizeze cu istoria acestui timp conform textului grecesc al lui Evagrie; limitarea până în a doua jumătate a secolului se datorează faptului că pentru prima jumătate ar fi fost necesară cunoașterea limbilor siriacă și olandeză, iar lucrarea ar fi fost prea complexă timp de un an. Dar în viitor, cel care scrie după Cartea Lunară a Răsăritului trebuie să determine care sfinți din 25 la est. 625; se familiarizează cu viețile lor; extrage din ele date legate de Patriarhia Antiohiei, cunoaște istoria lui John of Efesus (sau ubersetzt von J. M. Schonfelder, Munchen 1862, sau engleză de Smith, Offord. 1860) culege materiale statistice (biserici, biserici, biserici, în această vreme; I. Mosch și în Catalog of the Syriac M. ss de IV Wright (traducere în engleză din sirian) și în Acta Sanctorum (precum și material pentru topografia Antiohiei (în Afss, în Wright, în Evagrius, în Malala); cunoașteți scrisorile episcopilor romani cu privire la al doilea secol al patriarhului. În ciuda formulării lungi a problemei, trebuie să citiți destul de mult și să scrieți foarte puțin). În 1895 – 96 de ani academici. anul: 1) Viața Bisericii Africane (în principal după scrisorile și predicile Sfântului Augustin). 2) „Cartea Comorilor despre Sfânta și Consubstanțială Treime – Sfântul Chiril al Alexandriei. 3) Întrebare despre sensul cuvintelor: „Numai Sfânta Treime a suferit” în secolul al VI-lea. (O pagină din istoria relațiilor dintre bisericile orientale și cele occidentale). 4) Situația creștinilor din Persia sub ultimii sasanizi. 5) Sfântul Nikefor al Constantinopolului, ca apărător al cinstei sfinților. icoane În 1896 - 97 de ani academici. anul: 1) Și concepte asemănătoare în lucrările Sfântului Vasile cel Mare. (Ideea este de fapt despre modul în care Vasile al V-lea a recunoscut cunoștințele umane obiective. Știința teologică are nevoie de o formulare amplă a acestui subiect, întrucât partea interesată de o anumită iluminare a pozițiilor pur dogmatice ale Sfântului Părinte este înclinată să creadă că prin cuvintele Sfântului Vasile se referă la natura pur subiectivă a ideilor umane despre Dumnezeu. Între timp, un astfel de punct de vedere teozofic și incomod pentru acești termeni teozofic și teologic este foarte incomod pentru acest subiect. teolog, deoarece Sinodul IV Ecumenic îl predică pe Isus Hristos). 2) Învățătura lui Didim din Alexandria despre Duhul Sfânt în comparație cu învățătura Sf. Secolele Atanasie și Vasile. 3) Cea mai veche istorie a bisericii din Georgia (din secolul al IV-lea până la sosirea sfinților sirieni). Cand. op. G. Gamekelova. Pentru recenzia lui V. V., vezi „Journal of the Soviet Academician” pentru anii academici 1896 – 97. an, pagina 253. 4) Evaluarea critică a cuvintelor acuzatoare atribuite armeanului Catholicos Isaac împotriva armenilor și a monumentelor grecești similare din aceeași colecție („ex codice Regio”). 5) Istoria Patriarhiei Antiohiei în secolul al VI-lea. Cand. op. A. P. Dyakonova. Pentru recenzia lui V.V., vezi „Jurnalul academicianului sovietic” pentru anii academici 1896 – 97. an, pagina 246. 6) Patriarhul Fotie al Constantinopolului și studenți. 7) Cercetări asupra scrierilor lui Palladius din Ilinopol. În anul universitar 1897–98. anul: 1) Creştinismul în oaze. 2) Doctrina Duhului Sfânt al Sf. Vasily V. şi Grigore Teologul. 3) Viața Sfântului Porfir din Gaza ca izvor pentru istoria bisericii. 4) Răspunsurile episcopilor romani din Constantinopol. În 1898 - 99 de ani academici. an: 1) Polemica patristică împotriva macedonenilor. 2) Sunt toate creațiile Sf. Poate fi considerat autentice Grigore de Nyssa? 3) Ce a crezut fericitul? Augustin despre consecințele practice ale învățăturilor sale, despre predestinare? 4) Geografia bisericească a Patriarhiei Antiohiei. 5) Învățătura Sfântului Maxim al Mărturisitorului despre Dumnezeu în Sine și despre Treimea Dumnezeu în Persoane. 6) Există temeiuri științifice pentru a considera că slujbele de duminică ale Octoechosului sunt creația Sfântului Ioan Damaschin? 7) „Mistagoria” Patriarhului Fotie reprezintă o concluzie consistentă din sistemul său teologic? În anul universitar 1899 – 1900. anul: 1) Sfântul Hippolit al Romei ca cronolog și pashalist. 2) Succesele Ortodoxiei de la 361 la 373. 3) Episcop antic (după scrisorile Sfântului Ambrozie din Milano). 4) Epistola a 23-a a Sfântului Ambrozie de Mediolaiscago „Non mediocris esse sapientas” este către episcopii emilieni în ziua de Paști? (Pentru a răspunde la această întrebare, veți avea nevoie de o cunoaștere exactă a Pashalia alexandriană și romană din secolele III - V și cu toate știrile despre ceea ce s-a decretat cu privire la problema Paștelui la Sinodul I Ecumenic). 5) Sfântul Grigorie cel Mare al Romei în corespondența sa cu Răsăritul. 6) Și în „Expunerea exactă” a Sfântului Ioan Damaschinul. Vasily Vasilyevich nu a fost doar un om de știință minunat, ci și un adevărat artist al cuvintelor. În acest sens, el a fost original și inimitabil. Natura lui era prea ciudată și profundă. Forma caracteristică de prezentare în care Vasily Vasilyevici și-a exprimat gândurile ne-a determinat să plasăm în acest eseu din arhiva academică întregul său memoriu, iar în acele cazuri în care nu existau suficiente date de arhivă, scrisorile sale private. Personalitatea sa reală a fost întruchiparea adevăratei învățături și este pe deplin descrisă de lucrările sale învățate, care, așa cum a spus el însuși în mod repetat, sunt accesibile doar „cătorva”. Cercetările sale istorice detaliate chiar și pentru unii oameni de știință ruși (nu specialiști, desigur) au părut neinteresante și inutile. Descendenții ajung treptat la înțelegerea unor detalii precum Vasily Vasilyevich. Acum că Vasily Vasilyevici a murit, este și mai necesar să-i studiem lumea spirituală și opiniile sale fundamentale. Era atuul preferat al Academiei. Spiritul său îi va inspira multă vreme pe academicienii moderni să se apropie din ce în ce mai mult de Sursa Primară a adevăratei înțelepciuni și a vieții adevărate. Cu ocazia deschiderii monumentului de piatră funerară pentru profesorii I. E. Troitsky și V. V. Bolotov la 19 aprilie (Biserica de Vest. Nr. 17 pentru 1903), un articol dedicat „În memoria prof. I. E. Troitsky” a fost publicat în cartea din mai „Lecturi creștine” și în „Această lucrare din iunie și iulie din Prof. Hum. cel mai memorabil profesor „Despre Acta Martyrum Scilitanorum” sunt dedicate lui V.V. Ed. Index al literaturii despre V.V. Bolotov, care a apărut după moartea sa, a fost scris de A.I. Brilliantovaya în articolul său: „Despre caracteristicile activității științifice a lui V.V. Bolov ca istoric al bisericii.” Vezi „Christian Readings”, 1901, aprilie, pagina 467, nota. 1. Raportul imperator. Academia de Științe pentru 1900, p. 14. Act anual la Sankt Petersburg. d.a. în 1900 Sankt Petersburg. 1901, pagina 5 Ibid., p. 5. Cf. „Coroană pe mormântul lui V.V. Bolotov”, Sankt Petersburg, 1900, p. 14. A.I. Brilliantov. Pentru a caracteriza activitatea științifică a lui V.V. Bolotov. „Lectură creștină”, 1901, aprilie, p. 489. Probabil, din motive financiare ale Sfântului Sinod, acest principiu nu este în prezent implementat în mod consecvent în practică. Academia Teologică, fiind singurul bazin de reproducere pentru învățământul superior al clerului, acum nu are catedre, de exemplu, în științe fizice și matematice și nu pregătește profesori la aceste discipline pentru seminariile teologice. Și a fost o vreme când academiile predau antropologie, fizică, matematică și alte științe generale. Arhiva, Sankt Petersburg. spirit. Academia, 1881, cazul nr. 56: „Considerații ale protopopului I. L. Yanyshev asupra schimbărilor în organizarea academiilor teologice, care, după aproape 12 ani de experiență în actuala carte academică, par necesare și utile”. Raport despre starea și activitățile din Sankt Petersburg. spirit. Academia pentru 1873, p. 43–44. Arhiva Sankt Petersburg spirit. Academia, 1822, cazul nr. 86. Ibid., 1899, cazul nr. 18. Semnificația lui V.V. Lucrările lui Bolotov despre problema vechilor catolici sunt indicate pe scurt de prof. I. I. Zhukovich în „Coroana pe mormântul lui V. V. Bolotov”, p. 19. Rezultatul muncii lui V. V. în această comisie sunt cele trei rezumate ale sale, citite la ședințele comisiei și publicate în raportul acesteia; au avut o importanță enormă în rezolvarea problemei luate în considerare de comisie. Regula de verificare a calculelor de secretariat ale punctelor studenților există în Spiritul Sankt Petersburg. Academia din 18S5; vezi Jurnalul. Reuniunea Consiliului Academiei pentru anul universitar 1884–85. an, pagina 147. Vezi Jurnalele ședințelor Consiliului din Sankt Petersburg. d.a. pentru 1881, p. 25 – 26; 1885, p. 30 – 33; 1887, p. 35 – 36; 1890, p. 31 – 35; 1893, p. 74 – 76; 1896, p. 86 – 90; 1897, p. 49 – 52; 1899, 26 – 29. Prin decretul Sfântului Sinod, din 10 aprilie 1895, nr. 1570, mentorii Academiei au fost instruiți să întocmească programe pentru subiectele lor, iar apoi, când aceste programe au fost aprobate de Sfântul Sinod, Consiliilor Academice li s-a ordonat să supravegheze ca mentorii Academiei să realizeze aceste programe în cursul anului universitar; în alte cazuri, notați în rapoarte de ce programul nu a fost finalizat. Conform reglementărilor existente pentru academiile teologice, litografierea prelegerilor academice este permisă numai de către mentorii academiilor înșiși, fără a fi obligatoriu ca aceștia să vândă aceste prelegeri la egalitate cu cărțile. Decretul Sfântului Sinod, din 31 decembrie 1870 Nr. 2841. Buletinul Spiritual Sankt Petersburg, 1901 Nr. 15, Prot. N. Drozdov: „La aniversarea morții lui V.V. Bolotov”. Timp de școală, 1 septembrie – 30 aprilie, 242 de zile. Scăderea: a) 34 de zile duminicale; b) 12 sărbători (din 15 sărbători anuale, circa 3 cad în ^duminică) și c) 3 vacanțe: ^242 34 16 – 2 ^-82 12 11 – 2 ^160 zile. 36 16 – 3 ^ 82. 43 zile - 7 duminici Conform calculelor: 1 exemplar pentru 12 studenți, cursul ar necesita încă 2292 de exemplare, ceea ce dă nu mai mult de 57,3 exemplare (minim 46,5) pentru 1 student. Arhiva Consiliului Academiei 1888, dosar nr 52. Jurnalul ședințelor Consiliului de la Sankt Petersburg. Academia Teologică pentru anul universitar 1888/9. Sankt Petersburg 1894 p. 99. Jurnalul Consiliului din Sankt Petersburg. Academia Teologică pentru 1893 – 4 zile academice. anul Sankt Petersburg 1894, p. 129. Aceste reguli sunt tipărite în anexa la „Cartea memorială” a spiritelor siberiene. Academia, Sankt Petersburg 1900 p. 6 – 7. App. la „Cartea memorabilă” din Sankt Petersburg. spirit. Academiei, Sankt Petersburg. 1900 p. 6. Probabil ecouri ale acestor aspirații ale spiritelor superioare. superioare îmbunătăţirii dorite a sesiunilor de antrenament în băuturi spirtoase. Academiile au fost în „Rătăcitor” pentru 1896. Notă: „Revizuirea statutelor instituțiilor de învățământ spiritual” și pentru 1897. Articol de N. Vafinsky: „Despre problema nevoilor educației spirituale și academice”. Arhivele Academiei 1896 Cazul nr. 60: „Memorandumul comisiei privind schimbările dezirabile în structura vieții academice”. pp. 1–3 și 5. Nota în sine a fost copiată cu grijă de mâna lui Vasily Vasilyevich însuși. Rapoartele tuturor academiilor pentru fiecare an de existență sunt pline de indicații despre această activitate. Rezultatul acestor preocupări ale lui Vasily Vasilyevich a fost o alocare specială din partea Sfântului Sinod de sume pentru extragerea cărților antice siriace. Arhiva Sankt Petersburg D.A. 1898 nr. 30. Jurnalele Consiliului pentru anul școlar 1899–1900. an p. 96–7. Jurnalul Consiliului pentru anul universitar 1899–1900. an p. 141–157. Arhiva Consiliului din Sankt Petersburg. spirit. acad. 1885 cazul nr 48. Iată un calcul aproximativ: a) Cartea lui E. Smirnov este formată din 588 de pagini (ed. 1880, numerele 1 și 2, 456 pagini; numărul 3, ediția 1873, 132 pagini), de o asemenea densitate încât, în medie, lectura separată cu voce tare necesită 3 minute pe pagină. Ținând cont de complexitatea vieții bisericești în Occident în perioada modernă și tocmai de faptul că ultimii treizeci de ani prezintă fapte de mare importanță (relația Bisericii Bulgare cu Biserica Constantinopolului din Orient; Conciliul de la Vatican cu predecesorul său (programa) și succesorul său (Kulturkampf); Vechii Catolici, cu apariția lor subliniind existența bisericii rămășiței Galha libertate), trebuie să presupunem că, finalizat în același volum, manualul lui Smirnov ar avea nu mai puțin de 800 de pagini, citire care ar dura 40 de ore. b) Anul universitar în seminarii (cu excepția a 2 săptămâni pentru examene) este format din 200–205 zile de școală; prin urmare, cu 6 lecții, cursul istoriei generale a bisericii este de 200 - 205 ore. c) În acest moment manualul poate fi citit de 5 ori. d) Dar la ascultarea studenților, când materia este studiată din nou și apoi când se repetă înainte de examene, timpul se petrece probabil de 1 1/2 ori mai mult decât citirea dintr-o carte. În consecință, cu o economie completă de timp, această inevitabilă dublă repetare a manualului va ocupa 3/5 din întregul an universitar. e) Au rămas 80 de ore pentru explicațiile profesorului și nevoile ocazionale de studiu intensiv al unor catedre, ceea ce acordă până la 30 de minute pe lecție în perioada premergătoare repetiției generale. De data aceasta, aparent, nu este suficientă în practică. f) Împărțite în 150 de lecții, 800 de pagini dau până la 5 1/2 pagini pentru fiecare clasă, care, cu alte trei lecții și o tendință spre memorare literală, va asigura destul de multă muncă elevilor. A. I. Georgievsky. Reforma propusă a liceului nostru. Sankt Petersburg. 1901, p. 9. miercuri. M. N. Katkov. Reforma noastră educațională. Moscova. 1890, ed. S. N. Fischer. Jurnalul Consiliului din Sankt Petersburg. spirit. Academia pentru 1875, p. 178, 180 și 183, 184. Jurnalele Consiliului din Sankt Petersburg. spirit. academie pentru 1890 – 1 an universitar. Sankt Petersburg. 1896, p. 33. „Săptămâna” pentru 1901 nr. 10, p. 361. Recenzia lui Vasily Vasilevici asupra lucrărilor prof. N.I. Barsova, depus la gradul academic de doctor. Arhiva Consiliului din Sankt Petersburg. spirit. academie. 1889, dosarul nr. 33. Jurnalul Consiliului din Sankt Petersburg. spirit. Academia pentru 1899 – 1900 Sankt Petersburg. 1902, p. 201. Recenzia eseului de către prof. N.I. Barsova, 1889, cazul nr. 33. Consiliul Revista al Academiei Teologice din Sankt Petersburg pentru 1895 – 6 zile academice. an. Sankt Petersburg 1900, p. 197–9. Arhiva Spiritul Sankt Petersburg. Academia 1889, dosarul nr. 33. În perioada 1870-1884 la Sankt Petersburg. Academia Teologică, pentru a se familiariza cu metodele de predare a disciplinelor teologice de către cei mai buni profesori ai universităților străine, șapte conferențiari au fost trimiși în străinătate. Vezi Jurnal. Sov. Academia Teologică din Sankt Petersburg pentru 1870, p. 258–261; pentru 1878–77, p. 101–3 și 144–5; pentru 1879–80, p. 9, p. 148–170; pentru 1880–81, p. 13–23, 143–165 etc. Subiectele lui V. V-cha pentru perioada 1879-1883 nu au fost păstrate în arhiva academică.