¹ Iar când s-a hotărât să navigăm spre Italia, pe Pavel și pe alți prizonieri i-au predat unui centurion numit Iulius, din cohorta lui Augustus.

² Și, îmbarcându-ne într-o corabie de la Adramit, am ridicat ancora, intenționând să navigăm pe lângă coastele Asiei; Aristarh, un macedonean din Tesalonic, fiind cu noi.

³ Și a doua zi am aruncat ancora la Sidon. Și Iulius îl trata omenește pe Pavel și i-a dat voie să meargă la prietenii săi să se învioreze.

⁴ Și după ce am ridicat ancora de acolo, am navigat la adăpostul Ciprului, pentru că vânturile erau potrivnice.

⁵ Și după ce am trecut de marea Ciliciei și Pamfiliei, am ajuns la Mira, o cetate din Licia.

⁶ Și acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, navigând spre Italia; și ne-a urcat în ea.

⁷ Și navigând încet mai multe zile și ajungând cu greu lângă Cnidus, vântul nelăsându-ne, am navigat la adăpostul Cretei, lângă Salmona;

⁸ Și, trecând cu greu aceasta, am ajuns într-un loc numit Limanuri Bune; aproape de care era cetatea Lasaia.

⁹ Și, trecând mult timp și navigarea fiind de acum periculoasă, pentru că postul trecuse deja, Pavel i-a avertizat,

¹⁰ Și le-a spus: Domnilor, îmi dau seama că această călătorie va fi cu vătămare și multă pagubă, nu doar pentru încărcătură și corabie, dar și pentru viețile noastre.

¹¹ Cu toate acestea, centurionul l-a crezut pe căpetenia vasului și pe proprietarul corăbiei mai mult decât cele spuse de Pavel.

¹² Iar pentru că limanul nu era bun pentru iernat, cei mai mulți s-au înțeles să plece și de acolo, dacă ar fi posibil să ajungă cumva să ierneze la Fenix, un liman din Creta și care este orientat spre sud-vest și nord-vest.

¹³ Iar când vântul de sud a suflat ușor, presupunând că și-au atins scopul, ridicând ancora, au navigat aproape de Creta.

¹⁴ Dar nu după mult timp s-a ridicat împotriva acesteia un vânt violent, numit Euroclidon.

¹⁵ Iar când corabia a fost apucată și nu putea face față vântului, ne-am lăsat purtați de ea.

¹⁶ Și, trecând repede pe lângă o anume insulă numită, Clauda, cu greu am fost în stare să fim stăpâni ai bărcii;

¹⁷ Pe care, după ce au ridicat-o, au folosit ajutoare, încingând corabia; și, temându-se ca nu cumva să fie aruncați în bancurile de nisip, au strâns pânzele și astfel au fost purtați.

¹⁸ Iar noi, fiind puternic bătuți de furtună, a doua zi ei au aruncat încărcătura peste bord;

¹⁹ Și a treia zi, noi cu mâinile noastre am aruncat uneltele corăbiei.

²⁰ Și după ce nu s-a arătat mai multe zile nici soare nici stele, și nu mică era furtuna peste noi, ni s-a dus atunci toată speranța că vom fi salvați.

²¹ Iar după o îndelungată abstinență, Pavel a stat în picioare în mijlocul lor și a spus: Domnilor, trebuia să mă fi ascultat și să nu fi ridicat ancora din Creta și să câștigați această vătămare și pagubă.

²² Și acum, vă îndemn să fiți cu voie bună; fiindcă nu va fi pierderea vieții niciunuia dintre voi, decât a corăbiei.

²³ Fiindcă azi noapte a stat în picioare lângă mine îngerul Dumnezeului al căruia sunt și căruia îi servesc,

²⁴ Spunând: Nu te teme, Pavele, tu trebuie să fii adus în fața Cezarului; și iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți care călătoresc cu tine.

²⁵ De aceea domnilor fiți cu voie bună; fiindcă îl cred pe Dumnezeu, că va fi chiar așa cum mi s-a spus.

²⁶ Totuși, noi trebuie să fim aruncați pe o anumită insulă.

²⁷ Și când a venit a paisprezecea noapte, fiind aruncați în sus și în jos în Adriatica, spre miezul nopții, marinarii au presupus că se apropie de o coastă;

²⁸ Și au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; și după ce s-au dus puțin mai departe, au măsurat din nou și au găsit cincisprezece stânjeni.

²⁹ Atunci, temându-se ca nu cumva să fim aruncați pe stânci, au azvârlit patru ancore din pupă și doreau să se facă ziuă.

³⁰ Dar în timp ce marinarii plănuiau să fugă din corabie, după ce au coborât barca pe mare, sub pretext că intenționează să arunce ancore din proră,

³¹ Pavel a spus centurionului și soldaților: Dacă aceștia nu rămân în corabie, voi nu puteți fi salvați.

³² Atunci, soldații au tăiat frânghiile bărcii și au lăsat-o să cadă.

³³ Și până să se facă ziuă, Pavel îi implora pe toți să ia mâncare, spunând: Astăzi este a paisprezecea zi de când așteptați și continuați postind, fără să luați nimic.

³⁴ De aceea vă îndemn să luați mâncare; fiindcă aceasta este pentru sănătatea voastră; fiindcă niciun fir de păr nu va cădea de pe capul vreunuia dintre voi.

³⁵ Iar după ce a spus astfel, a luat pâine și a adus mulțumiri lui Dumnezeu în prezența tuturor; și după ce a frânt-o, a început să mănânce.

³⁶ Atunci toți au fost cu voie bună și au luat și ei mâncare.

³⁷ Și eram de toți în corabie două sute șaptezeci și șase de suflete.

³⁸ Și, săturându-se cu mâncare, au ușurat corabia și au aruncat grâul în mare.

³⁹ Iar după ce s-a făcut ziuă nu au recunoscut pământul; dar au văzut un anumit golf cu o plajă, pe care voiau, dacă era posibil, să împingă corabia.

⁴⁰ Și după ce au ridicat ancorele, s-au încredințat mării și au dezlegat funiile de la pana cârmei și au înălțat pânza principală în vânt și au ținut-o spre țărm.

⁴¹ Și, căzând pe un loc unde se întâlneau două mări, au eșuat corabia; și prora s-a înfipt tare și a rămas nemișcată, dar pupa era sfărâmată de violența valurilor.

⁴² Iar voia soldaților era să ucidă prizonierii, ca nu cumva vreunul să înoate și să scape.

⁴³ Dar centurionul, voind să îl salveze pe Pavel, le-a împiedicat planul; și a poruncit celor ce pot înota să se arunce primii în mare și să ajungă pe uscat;

⁴⁴ Și ceilalți, unii pe scânduri și unii pe sfărâmăturile de la corabie. Și așa s-a întâmplat că toți au scăpat în siguranță pe uscat.

¹⁸ Cum m-ai trimis în lume, așa i-am trimis și eu în lume.

¹⁹ Și pentru ei mă sfințesc eu însumi, ca și ei să fie sfințiți în adevăr.

²⁰ Și nu numai pentru ei mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în mine prin cuvântul lor.

²¹ Ca ei toți să fie una, așa cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi; ca lumea să creadă că tu m-ai trimis.

²² Și eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o, pentru ca ei să fie una, precum noi suntem una,

²³ Eu în ei și tu în mine, pentru ca ei să fie făcuți desăvârșiți în unul și ca lumea să știe că tu m-ai trimis și că i-ai iubit, precum m-ai iubit pe mine.

²⁴ Tată, voiesc ca și aceia pe care mi i-ai dat să fie cu mine acolo unde sunt eu, ca să vadă gloria mea pe care mi-ai dat-o, pentru că m-ai iubit înainte de întemeierea lumii.

²⁵ Dreptule Tată, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut și aceștia au știut că tu m-ai trimis.

²⁶ Și le-am făcut cunoscut numele tău și îl voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care m-ai iubit să fie în ei și eu în ei.

¹ După acestea Isus s-a arătat din nou discipolilor la marea Tiberiadei și s-a arătat astfel.

² Erau împreună Simon Petru și Toma, numit Didumos, și Natanael din Cana Galileii, și fiii lui Zebedei, și alți doi dintre discipolii lui.

³ Simon Petru le-a spus: Mă duc să pescuiesc. Iar ei i-au spus: Venim și noi cu tine. Au plecat și au intrat imediat într-o corabie; dar, în acea noapte, nu au prins nimic.

⁴ Dar pe când s-a făcut dimineață, Isus stătea în picioare pe țărm; dar discipolii nu știau că era Isus.

⁵ Atunci Isus le-a spus: Copilașilor, aveți ceva de mâncare? Iar ei i-au răspuns: Nu.

⁶ Iar el le-a spus: Aruncați plasa în partea dreaptă a corăbiei și veți găsi. De aceea au aruncat-o și nu o mai puteau trage de mulțimea peștilor.

⁷ De aceea discipolul acela, pe care îl iubea Isus, i-a spus lui Petru: Este Domnul. Simon Petru, auzind așadar că este Domnul, s-a încins cu haina de pescar (fiindcă era gol) și s-a aruncat în mare.

⁸ Și ceilalți discipoli au venit cu o corăbioară, trăgând plasa cu pești, (pentru că nu erau departe de uscat, ci cam la două sute de coți).

⁹ Imediat ce au ajuns pe uscat, au văzut acolo foc de cărbuni și pește pus deasupra și pâine.

¹⁰ Isus le-a spus: Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum.

¹¹ Simon Petru s-a urcat și a tras plasa pe uscat, plină de pești mari, o sută cincizeci și trei; și, deși erau atâția, nu s-a rupt plasa.

¹² Isus le-a spus: Veniți, mâncați. Și niciunul dintre discipoli nu cuteza să îl întrebe: Cine ești? știind că este Domnul.

¹³ Atunci Isus a venit și a luat pâinea și le-a dat-o, și peștele la fel.

¹⁴ Aceasta a fost a treia oară când s-a arătat Isus discipolilor săi, după ce a înviat dintre morți.

¹⁵ Și după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: Simone, fiul lui Iona, mă iubești tu mai mult decât aceștia? El i-a spus: Da, Doamne; tu știi că te iubesc. Isus i-a spus: Paște mielușeii mei.

¹⁶ I-a spus din nou a doua oară: Simone, fiul lui Iona, mă iubești? El i-a spus: Da, Doamne; știi că te iubesc. El i-a spus: Paște oile mele.

¹⁷ El i-a spus a treia oară: Simone, fiul lui Iona, mă iubești tu? Petru s-a mâhnit că îi spusese a treia oară: Mă iubești? Și i-a spus: Doamne, tu toate le știi; tu știi că te iubesc. Isus i-a spus: Paște oile mele.

¹⁸ Adevărat, adevărat îți spun: Când erai tânăr, te încingeai singur și umblai unde voiai; dar când vei fi bătrân, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu voiești.

¹⁹ A spus aceasta, arătând cu ce moarte îl va glorifica pe Dumnezeu. Și după ce a spus aceasta, i-a zis: Urmează-mă.

²⁰ Atunci Petru, întorcându-se, l-a văzut venind în urmă pe discipolul pe care îl iubea Isus și care se rezemase la cină pe pieptul lui și care spusese: Doamne, cine este cel ce te trădează?

²¹ Petru, văzându-l, i-a spus lui Isus: Doamne, dar cu acesta ce va fi?

²² Isus i-a spus: Dacă voiesc ca el să rămână în viață până vin eu, ce îți pasă? Tu, urmează-mă.

²³ Atunci, a ieșit cuvântul acesta printre frați, că discipolul acela nu va muri; dar Isus nu a spus că nu va muri, ci: Dacă voiesc ca el să rămână în viață până vin eu, ce îți pasă?

²⁴ Acesta este discipolul care aduce mărturie despre acestea și a scris acestea; și știm că mărturia lui este adevărată.

²⁵ Și sunt de asemenea multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris unul câte unul, presupun că nici chiar lumea însăși nu ar putea cuprinde cărțile ce ar fi scrise. Amin!