¹ Mâna DOMNULUI a fost peste mine și m-a dus în duhul DOMNULUI și m-a pus jos în mijlocul văii plină de oase,

² Și m-a făcut să trec pe lângă ele de jur împrejur; și, iată, erau foarte multe în valea deschisă; și, iată, erau foarte uscate.

³ Și mi-a spus: Fiu al omului, pot aceste oase să trăiască? Și eu am răspuns: Doamne DUMNEZEULE, tu știi.

⁴ Din nou el mi-a spus: Profețește asupra acestor oase și spune-le: Oase uscate, ascultați cuvântul DOMNULUI.

⁵ Astfel spune Domnul DUMNEZEU acestor oase: Iată, voi face să intre suflare în voi și veți trăi;

⁶ Și voi pune tendoane pe voi și carnea o voi face să crească pe voi și vă voi acoperi cu piele și voi pune suflare în voi și veți trăi; și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL.

⁷ Astfel am profețit precum mi se poruncise: și pe când profețeam, a fost un zgomot și iată, un cutremur și oasele s-au adunat împreună, os la osul său.

⁸ Și când am privit, iată, tendoanele și carnea au venit pe ele și pielea le-a acoperit pe deasupra; dar nu era suflare în ele.

⁹ Atunci el mi-a spus: Profețește vântului, profețește, fiu al omului și spune vântului: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Vino din cele patru vânturi, suflare și suflă peste acești uciși, ca ei să trăiască.

¹⁰ Astfel am profețit precum îmi poruncise și suflarea a venit în ele și au trăit și au stat pe picioarele lor, o armată nespus de mare.

¹¹ Atunci el mi-a spus: Fiu al omului, aceste oase sunt toată casa lui Israel; iată, ei spun: Oasele noastre sunt uscate și speranța noastră este pierdută; suntem stârpiți pentru mădularele noastre.

¹² De aceea, profețește și spune-le: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, popor al meu, voi deschide mormintele voastre și vă voi face să ieșiți din mormintele voastre și vă voi aduce în țara lui Israel.

¹³ Și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL, când îmi voi fi deschis mormintele voastre, popor al meu și vă voi scoate din mormintele voastre,

¹⁴ Și voi pune duhul meu în voi și veți trăi și vă voi pune în propria voastră țară; atunci veți cunoaște că eu DOMNUL am vorbit aceasta și am împlinit-o, spune DOMNUL.

⁶ Fala voastră nu este bună. Nu știți că puțină dospeală dospește tot aluatul?

⁷ De aceea curățați dospeala veche, ca să fiți un aluat nou, așa nedospiți cum sunteți. Căci de fapt Cristos, paștele nostru, a fost sacrificat pentru noi.

⁸ De aceea să ținem sărbătoarea nu cu dospeală veche, nici cu dospeala răutății și stricăciunii, ci cu azimele sincerității și ale adevărului.

⁶² Și a doua zi, care urmează zilei pregătirii, preoții de seamă și fariseii s-au adunat la Pilat,

⁶³ Spunând: Domnule, ne amintim că înșelătorul acela a spus pe când era încă în viață: După trei zile, voi învia.

⁶⁴ De aceea poruncește ca mormântul să fie asigurat până a treia zi, ca nu cumva să vină discipolii lui noaptea să îl fure și să spună poporului: A înviat dintre morți; atunci rătăcirea de pe urmă va fi mai rea decât cea dintâi.

⁶⁵ Pilat le-a spus: Aveți o gardă; duceți-vă și asigurați-l cum puteți.

⁶⁶ Așa că ei au plecat și au asigurat mormântul, sigilând piatra și punând o gardă.

¹ La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul.

² Şi pământul era fără formă şi gol; şi întuneric era peste suprafaţa adâncului. Şi Duhul lui Dumnezeu se mişca peste suprafaţa apelor.

³ Şi Dumnezeu a spus: Să fie lumină! Şi a fost lumină.

⁴ Şi Dumnezeu a văzut lumina, că era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.

⁵ Şi Dumnezeu a numit lumina zi şi întunericul l-a numit noapte. Şi a fost o seară şi o dimineaţă: ziua întâi.

⁶ Şi Dumnezeu a spus: Să fie o întindere în mijlocul apelor şi aceasta să despartă apele de ape.

⁷ Şi Dumnezeu a făcut întinderea şi a despărţit apele care erau dedesubtul întinderii de apele care erau deasupra întinderii şi aşa a fost.

⁸ Şi Dumnezeu a numit întinderea cer. Şi a fost o seară şi o dimineaţă: ziua a doua.

⁹ Şi Dumnezeu a spus: Apele de sub cer să se adune la un loc şi să se arate uscatul. Şi aşa a fost.

¹⁰ Şi Dumnezeu a numit uscatul pământ, şi adunarea apelor a numit-o mări; şi Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

¹¹ Şi Dumnezeu a spus: Să dea pământul iarbă, verdeaţa care aduce sămânţă şi pomi roditori care aduc rod după felul lor, a căror sămânţă este în ei, pe pământ. Şi aşa a fost.

¹² Şi pământul a dat iarbă şi verdeaţă care aduce sămânţă după felul ei şi pomi care aduc rod, a căror sămânţă era în ei, după felul lor; şi Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.

¹³ Şi a fost o seară şi o dimineaţă: ziua a treia.

¹ Ridică-te, străluceşte, căci lumina ta a venit şi gloria DOMNULUI a răsărit peste tine.

² Căci, iată, întunericul va acoperi pământul şi întunericul gros poporul; dar DOMNUL va răsări peste tine şi gloria lui va fi văzută peste tine.

³ Şi neamurile vor veni la lumina ta şi împăraţii la strălucirea răsăritului tău.

⁴ Ridică-ţi ochii de jur împrejur şi priveşte, toţi se adună împreună, ei vin la tine, fiii tăi vor veni de departe şi fetele tale vor fi îngrijite lângă tine.

⁵ Atunci vei vedea şi vei curge de bucurie şi inima ta se va teme şi se va lărgi; deoarece plinătatea mării se va întoarce spre tine, forţele neamurilor vor veni la tine.

⁶ Mulţimea cămilelor te va acoperi, dromaderii din Madian şi Efa; toţi cei din Seba vor veni, vor aduce aur şi tămâie; şi vor vesti laudele DOMNULUI.

⁷ Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine, berbecii Nebaiotului îţi vor servi, se vor urca pe altarul meu şi vor fi bine primiţi, iar casa gloriei mele eu o voi glorifica.

⁸ Cine sunt aceştia care zboară ca un nor şi ca porumbeii la porumbarele lor?

⁹ Da, insulele mă vor aştepta şi mai întâi vor fi corăbiile din Tarsis, pentru a aduce pe fiii tăi de departe, argintul şi aurul lor cu ei, pentru numele DOMNULUI Dumnezeul tău şi al Celui Sfânt al lui Israel, deoarece el te-a glorificat.

¹⁰ Şi fiii străinilor vor construi zidurile tale şi împăraţii lor îţi vor servi, căci în furia mea te-am lovit, dar în bunăvoinţa mea am avut milă de tine.

¹¹ De aceea porţile tale vor fi deschise totdeauna; nu vor fi închise nici ziua, nici noaptea; ca să se aducă la tine tăriile neamurilor şi să fie aduşi împăraţii lor.

¹² Fiindcă naţiunea şi împărăţia care nu îţi va servi, va pieri; da, acele naţiuni vor fi în întregime risipite.

¹³ Gloria Libanului va veni la tine, bradul, pinul şi merişorul împreună, pentru a înfrumuseţa locul sanctuarului meu; şi voi face glorios locul picioarelor mele.

¹⁴ De asemenea fiii celor care te-au chinuit vor veni, plecându-se înaintea ta; şi toţi cei ce te-au dispreţuit se vor prosterna la tălpile picioarelor tale; şi te vor numi: Cetatea DOMNULUI, Sionul Celui Sfânt al lui Israel.

¹⁵ Deşi ai fost părăsită şi urâtă, astfel încât nimeni nu a trecut prin tine, te voi face o maiestate eternă, o bucurie a multor generaţii.

¹⁶ De asemenea vei suge laptele neamurilor şi vei suge sânul împăraţilor şi vei cunoaşte că eu, DOMNUL, sunt salvatorul tău şi Răscumpărătorul tău, Cel puternic al lui Iacob.

¹ Și DOMNUL le-a spus lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului, spunând:

² Această lună va fi pentru voi începutul lunilor; aceasta va fi prima lună a anului pentru voi.

³ Vorbiți întregii adunări a lui Israel, spunând: În ziua a zecea a acestei luni își vor lua un miel, fiecare bărbat, conform cu casa părinților lor, un miel pentru o casă;

⁴ Și dacă este casa prea mică pentru acest miel, să îl ia și vecinul său de lângă casa lui conform cu numărul sufletelor; fiecare conform cu mâncarea lui să vă faceți socoteala pentru miel.

⁵ Mielul vostru să fie fără cusur, o parte bărbătească de un an; să îl luați dintre oi sau dintre capre;

⁶ Și să îl păstrați până în a paisprezecea zi a lunii acesteia; și întreagă mulțimea adunării lui Israel să îl înjunghie seara.

⁷ Și să ia din acest sânge și să lovească sângele pe cei doi ușori și pe pragul de sus al ușii caselor, în care îl vor mânca.

⁸ Și să mănânce carnea în acea noapte, friptă cu foc și azime; și cu ierburi amare să îl mănânce.

⁹ Nu îl mâncați crud, nici fiert de loc în apă, ci fript cu foc; capul lui cu picioarele lui și cu măruntaiele lui.

¹⁰ Și să nu lăsați nimic să rămână din el până dimineața; și ceea ce rămâne din el până dimineața să îl ardeți cu foc.

¹¹ Și astfel să îl mâncați; cu coapsele voastre încinse, sandalele voastre în picioarele voastre și toiagul vostru în mâna voastră; și să îl mâncați în grabă; acesta este paștele DOMNULUI.

¹ Şi cuvântul DOMNULUI a venit la Iona, fiul lui Amitai, spunând:

² Ridică-te, du-te la Ninive, acea mare cetate şi strigă împotriva ei, pentru că stricăciunea lor s-a ridicat înaintea mea.

³ Dar Iona s-a ridicat să fugă la Tarsis, departe de prezența DOMNULUI; şi a coborât la Iafo; şi a găsit o corabie care mergea la Tarsis, aşa că el a plătit costul călătoriei şi a coborât în ea, ca să meargă cu ei la Tarsis, departe de prezența DOMNULUI.

⁴ Dar DOMNUL a trimis un vânt tare pe mare şi a fost o furtună puternică pe mare, aşa încât corabia era gata să fie spartă.

⁵ Atunci marinarii s-au înspăimântat şi a strigat fiecare bărbat către dumnezeul lui şi au aruncat în mare încărcăturile care erau în corabie, ca să fie uşurată de ele. Dar Iona a coborât în părţile de jos ale corabiei şi s-a culcat şi a dormit adânc.

⁶ Atunci căpitanul a venit la el şi i-a spus: Ce faci somnorosule? Ridică-te, cheamă pe Dumnezeul tău, poate că Dumnezeu se va gândi la noi, ca să nu pierim!

⁷ Şi au spus fiecare unul către altul: Veniţi şi să aruncăm sorţi, ca să ştim din cauza cui este asupra noastră acest rău. Astfel ei au aruncat sorţi şi sorţul a căzut pe Iona.

⁸ Atunci i-au spus: Spune-ne, te rugăm, din cauza cui este acest rău asupra noastră? Care este ocupaţia ta? Şi de unde vii tu? Care este ţara ta? Şi din ce popor eşti tu?

⁹ Şi el le-a spus: Eu sunt evreu; şi mă tem de DOMNUL, Dumnezeul cerului, care a făcut marea şi uscatul.

¹⁰ Atunci oamenii au fost grozav de înspăimântaţi şi i-au spus: De ce ai făcut aceasta? Pentru că bărbaţii au ştiut că el fugea departe de faţa DOMNULUI, pentru că le spusese.

¹¹ Atunci i-au spus: Ce să îţi facem, ca marea să se liniştească faţă de noi? Pentru că marea se înfuria şi era furtunoasă.

¹² Şi el le-a spus: Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare; astfel marea se va linişti faţă de voi, pentru că ştiu că din cauza mea această mare furtună este asupra voastră.

¹³ Totuşi oamenii au vâslit din greu ca să aducă corabia la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se înfuria şi era furtunoasă împotriva lor.

¹⁴ De aceea au strigat către DOMNUL şi au spus: Te implorăm, DOAMNE, te implorăm, nu ne lăsa să pierim din cauza vieţii acestui om şi nu pune asupra noastră sânge nevinovat! Pentru că tu, DOAMNE, ai făcut cum ai dorit.

¹⁵ Astfel au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare, şi furia mării a încetat.

¹⁶ Atunci oamenii s-au temut de DOMNUL grozav de tare şi au oferit un sacrificiu DOMNULUI şi au făcut promisiuni.

¹⁷ Şi DOMNUL pregătise un peşte mare care să înghită pe Iona. Şi Iona a fost în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.

¹ Atunci din pântecele peştelui Iona s-a rugat DOMNULUI Dumnezeul său,

² Şi a spus: Din cauza necazului meu am strigat către DOMNUL iar el m-a ascultat; din pântecele iadului am strigat şi mi-ai auzit vocea.

³ Pentru că m-ai aruncat în adânc, în mijlocul mărilor, şi potopurile m-au încercuit; toate talazurile tale şi valurile tale au trecut peste mine.

⁴ Atunci am spus: Sunt aruncat dinaintea ochilor tăi; totuşi din nou voi privi spre templul tău sfânt.

⁵ Apele m-au încercuit, până la suflet; adâncul m-a învăluit; papura era împletită în jurul capului meu.

⁶ Am coborât până la poalele munţilor; pământul cu zăvoarele lui era în jurul meu pentru totdeauna; totuşi ai scos viaţa mea din putrezire, DOAMNE, Dumnezeul meu.

⁷ Când sufletul meu a leşinat în mine mi-am amintit de DOMNUL; şi rugăciunea mea a intrat la tine, în templul tău sfânt.

⁸ Cei care dau atenţie la deşertăciuni mincinoase îşi părăsesc propria lor milă.

⁹ Dar îţi voi sacrifica cu vocea mulţumirii, voi împlini ceea ce am promis. Salvarea este a DOMNULUI.

¹⁰ Şi DOMNUL i-a vorbit peştelui şi l-a vărsat pe Iona pe uscat.

¹ Şi cuvântul DOMNULUI a venit la Iona a doua oară, spunând:

² Ridică-te, mergi la Ninive, acea mare cetate, şi predică-i această predicare pe care ţi-o voi porunci.

³ Astfel Iona s-a ridicat şi a mers la Ninive, conform cuvântului DOMNULUI. Şi Ninive era o cetate peste măsură de mare, cât o călătorie de trei zile.

⁴ Şi Iona a început să intre în cetate cale de o zi şi a strigat şi a zis: Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi dărâmată!

⁵ Atunci oamenii din Ninive l-au crezut pe Dumnezeu şi au proclamat un post şi au îmbrăcat pânză de sac, de la cel mai mare dintre ei până la cel mai mic dintre ei.

⁶ Căci a ajuns cuvântul la împăratul din Ninive; şi s-a ridicat de pe tronul lui şi şi-a scos roba de pe el şi s-a acoperit cu pânză de sac şi s-a aşezat în cenuşă.

⁷ Şi el a făcut să fie proclamată şi publicată aceasta prin Ninive, prin decretul împăratului şi a nobililor săi, spunând: Niciun om, nici animal, nici cireadă, nici turmă, să nu guste nimic, nici să nu se hrănească, nici să nu bea apă;

⁸ Ci şi om şi animal să fie acoperit cu pânză de sac şi să strige tare către Dumnezeu, da, să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea şi de la violenţa care este în mâinile lor.

⁹ Cine poate spune dacă Dumnezeu nu se va întoarce şi nu se va pocăi, şi se va întoarce de la mânia lui înverşunată, ca să nu pierim?

¹⁰ Şi Dumnezeu a văzut lucrările lor, că s-au întors de la calea lor cea rea; şi Dumnezeu s-a pocăit de răul pe care spusese că li-l va face şi nu l-a făcut.

¹ Dar aceasta a displăcut foarte mult lui Iona şi s-a mâniat foarte tare.

² Şi s-a rugat DOMNULUI şi a spus: Te rog, DOAMNE, nu era aceasta spusa mea, când eram încă în ţara mea? De aceea am fugit înainte la Tarsis, pentru că am ştiut că eşti un Dumnezeu cu har şi milostiv, încet la mânie şi de o mare bunătate şi te pocăieşti de la rău.

³ De aceea acum, DOAMNE, te implor, ia viaţa de la mine, pentru că este mai bine pentru mine să mor decât să trăiesc.

⁴ Atunci DOMNUL a spus: Faci tu bine că te mânii?

⁵ Astfel Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat în partea de est a cetăţii şi acolo şi-a făcut o colibă şi a stat jos la umbră lângă ea, până când va vedea ce se va întâmpla cu cetatea.

⁶ Şi DOMNUL Dumnezeu a pregătit o plantă şi a făcut-o să se ridice peste Iona, ca să fie o umbră deasupra capului său, ca să îl scape din mâhnirea lui. Astfel Iona s-a veselit cu mare bucurie pentru acea plantă.

⁷ Dar Dumnezeu a pregătit un vierme când dimineaţa s-a ridicat în ziua următoare şi viermele a lovit planta aşa că aceasta s-a uscat.

⁸ Şi s-a întâmplat, când soarele a răsărit, că Dumnezeu a pregătit un vânt arzător din est; şi soarele a bătut peste capul lui Iona, încât el a leşinat şi a dorit în el însuşi să moară şi a spus: Mai bine este pentru mine să mor decât să trăiesc!

⁹ Şi Dumnezeu i-a spus lui Iona: Faci tu bine că te mânii din cauza plantei? Iar el a spus: Fac bine că mă mânii, până la moarte!

¹⁰ Atunci DOMNUL a spus: Ai avut milă de plantă, pentru care nu ai muncit, nici nu ai făcut-o să crească; ea care într-o noapte s-a ridicat şi într-o noapte a pierit.

¹¹ Şi nu ar trebui să cruţ Ninive, acea mare cetate, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu pot să discearnă între dreapta lor şi stânga lor; şi de asemenea multe vite?

¹⁰ Și copiii lui Israel au așezat tabăra în Ghilgal și au ținut paștele în a paisprezecea zi a lunii, către seară, în câmpiile Ierihonului.

¹¹ Și au mâncat din grâul vechi al țării a doua zi după paște, azimă și grâu prăjit, în aceeași zi.

¹² Și mana a încetat a doua zi după ce au mâncat din grâul vechi al țării; și copiii lui Israel nu au mai avut mană, ci au mâncat din rodul țării lui Canaan în acel an.

¹³ Și s-a întâmplat, când Iosua era lângă Ierihon, că și-a ridicat ochii și a privit și, iată, un om stătea în picioare înaintea lui cu sabia scoasă, în mână. Și Iosua a mers la el și i-a spus: Ești pentru noi sau pentru potrivnicii noștri?

¹⁴ Iar el a spus: Nu, ci am venit acum ca și căpetenie a oștirii DOMNULUI. Și Iosua a căzut cu fața la pământ și s-a închinat și i-a spus: Ce spune domnul meu servitorului său?

¹⁵ Și căpetenia oștirii DOMNULUI i-a spus lui Iosua: Scoate-ți sandaua din picior, fiindcă locul pe care stai este sfânt. Și Iosua a făcut astfel.

²⁰ Și au început călătoria lor de la Sucot și au așezat tabără în Etam, în marginea pustiei.

²¹ Și DOMNUL a mers înaintea lor ziua într-un stâlp de nor, pentru a le conduce calea; și noaptea într-un stâlp de foc, pentru a le dea lumină; pentru a merge zi și noapte;

²² El nu a depărtat stâlpul de nor ziua, nici stâlpul de foc noaptea, dinaintea poporului.

¹ Și DOMNUL i-a spus lui Moise, zicând:

² Vorbește copiilor lui Israel, să se întoarcă și să își așeze tabăra înainte de Pi-Hahirot, între Migdol și mare, înainte de Baal-Țefon; înaintea acestuia vă veți așeza tabăra, lângă mare.

³ Pentru că Faraon va spune despre copiii lui Israel: Ei s-au încurcat în țară, pustia i-a cuprins.

⁴ Și voi împietri inima lui Faraon, astfel că îi va urmări; și voi fi onorat prin Faraon și prin toată oștirea lui; ca Egiptenii să știe că eu sunt DOMNUL. Și au făcut așa.

⁵ Și i s-a spus împăratului Egiptului că poporul a fugit; și inima lui Faraon și a servitorilor săi s-a întors împotriva poporului și au spus: De ce am făcut aceasta, lăsând pe Israel să plece de la servirea noastră?

⁶ Și el și-a pregătit carul și a luat poporul său cu el;

⁷ Și a luat șase sute de care alese și toate carele Egiptului și căpetenii peste fiecare din ele.

⁸ Și DOMNUL a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, și a urmărit pe copiii lui Israel; și copiii lui Israel au ieșit cu mână înaltă.

⁹ Dar Egiptenii i-au urmărit, toți caii și carele lui Faraon și călăreții lui și oștirea lui și i-a ajuns, așezând tabăra lângă mare, în apropiere de Pi-Hahirot, înainte de Baal-Țefon.

¹⁰ Și când Faraon s-a apropiat, copiii lui Israel și-au ridicat ochii și, iată, egiptenii mărșăluiau după ei; și au fost grozav de înspăimântați; și copiii lui Israel au strigat către DOMNUL.

¹¹ Și i-au spus lui Moise: Pentru că nu sunt morminte în Egipt ne-ai luat tu pentru a muri în pustie? Pentru ce te-ai purtat astfel cu noi, pentru a ne scoate din Egipt?

¹² Nu este acesta cuvântul pe care ți l-am spus în Egipt, zicând: Lasă-ne în pace, să servim egiptenilor? Pentru că ar fi fost mai bine să servim egiptenilor, decât să murim în pustie.

¹³ Și Moise a spus poporului: Nu vă temeți, stați liniștiți și veți vedea salvarea DOMNULUI, pe care el v-o va arăta astăzi; căci egiptenii pe care i-ați văzut astăzi, nu îi veți mai vedea niciodată, pentru totdeauna.

¹⁴ DOMNUL va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți.

¹⁵ Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Pentru ce strigi către mine? Vorbește copiilor lui Israel să meargă înainte;

¹⁶ Dar ridică-ți toiagul și întinde-ți mâna peste mare și despic-o; și copiii lui Israel vor merge pe uscat prin mijlocul mării.

¹⁷ Și eu, iată, eu voi împietri inimile egiptenilor și îi vor urmări; și îmi voi aduce onoare prin Faraon și prin toată oștirea sa, prin carele sale și prin călăreții săi.

¹⁸ Și egiptenii vor ști că eu sunt DOMNUL, când mi-am adus onoare prin Faraon, prin carele sale și prin călăreții săi.

¹⁹ Și îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, s-a mutat și s-a dus în spatele lor; și stâlpul de nor s-a mutat de dinaintea feței lor și a stat în spatele lor;

²⁰ Și a venit între tabăra egiptenilor și tabăra lui Israel; și a fost un nor și întuneric pentru ei, dar dădea lumină noaptea pentru aceștia; așa că nu s-au apropiat unii de alții toată noaptea.

²¹ Și Moise și-a întins mâna peste mare; și DOMNUL a făcut ca marea să meargă înapoi printr-un puternic vânt din est toată noaptea aceea și a făcut marea pământ uscat și apele au fost despicate.

²² Și copiii lui Israel au mers în mijlocul mării pe pământ uscat; și apele le erau un zid pe partea dreaptă a lor și pe partea stângă a lor.

²³ Și egiptenii i-au urmărit și au intrat după ei în mijlocul mării, toți caii lui Faraon, carele sale și călăreții săi.

²⁴ Și s-a întâmplat, că în garda dimineții, DOMNUL a privit spre oștirea egiptenilor prin stâlpul de foc și de nor și a tulburat oștirea egiptenilor.

²⁵ Și a scos roțile de la carele lor, ca ei să le conducă cu greutate; așa că egiptenii au spus: Să fugim de la fața lui Israel, pentru că DOMNUL luptă pentru ei împotriva egiptenilor.

²⁶ Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Întinde-ți mâna peste mare, ca apele să vină înapoi peste egipteni, peste carele lor și peste călăreții lor.

²⁷ Și Moise și-a întins mâna peste mare și marea s-a întors la puterea ei când a apărut dimineața; și egiptenii au fugit de dinaintea acesteia; și DOMNUL a doborât pe egipteni în mijlocul mării.

²⁸ Și apele s-au întors și au acoperit carele și călăreții, chiar toată oștirea lui Faraon care a intrat în mare după ei; nu a rămas nici măcar unul dintre ei.

²⁹ Dar copiii lui Israel au umblat pe pământ uscat în mijlocul mării; și apele le erau un zid de partea lor dreaptă și de partea lor stângă.

³⁰ Astfel DOMNUL a salvat pe Israel în acea zi din mâna egiptenilor; și Israel a văzut egiptenii morți pe țărmul mării.

³¹ Și Israel a văzut acea măreață lucrare pe care DOMNUL a făcut-o asupra egiptenilor; și poporul s-a temut de DOMNUL și l-a crezut pe DOMNUL și pe servitorul său Moise.

¹ Atunci Moise și copiii lui Israel au cântat această cântare DOMNULUI și au spus, zicând: Voi cânta DOMNULUI, pentru că a triumfat glorios; calul și călărețul lui i-a aruncat în mare.

² DOMNUL este tăria și cântarea mea și el a devenit salvarea mea; el este Dumnezeul meu și îi voi pregăti o locuință; Dumnezeul tatălui meu și îl voi înălța.

³ DOMNUL este un bărbat de război; DOMNUL este numele său.

⁴ Carele lui Faraon și oștirea lui le-a aruncat în mare; aleșii lui căpetenii de asemenea sunt înecați în Marea Roșie.

⁵ Adâncurile i-au acoperit; s-au scufundat în adâncuri ca o piatră.

⁶ Dreapta ta, DOAMNE, a devenit glorioasă în putere; dreapta ta, DOAMNE, a zdrobit în bucăți dușmanul.

⁷ Și în măreția maiestății tale ai doborât pe cei ce s-au ridicat împotriva ta; ai trimis înainte furia ta, care i-a mistuit ca pe miriște.

⁸ Și cu pufnirea suflării nărilor tale apele s-au adunat, potopurile au stat drept ca o movilă și adâncurile s-au închegat în inima mării.

⁹ Dușmanul a spus: Voi urmări, voi ajunge, voi împărți prada; îmi voi sătura pofta cu ei; îmi voi trage sabia, mâna mea îi va nimici.

¹⁰ Tu ai suflat cu suflarea ta, marea i-a acoperit; s-au scufundat ca plumb în apele puternice.

¹¹ Cine este asemenea ție, DOAMNE, printre dumnezei? Cine este asemenea ție, glorios în sfințenie, înspăimântător în laude, făcând minuni?

¹² Tu ai întins mâna ta dreaptă, pământul i-a înghițit.

¹³ În mila ta ai condus poporul pe care l-ai răscumpărat; i-ai călăuzit în puterea ta la sfânta ta locuință.

¹⁴ Poporul va auzi și se va înspăimânta; întristare îi va apuca pe locuitorii Palestinei.

¹⁵ Atunci conducătorii Edomului vor fi uimiți; bărbații tari ai Moabului, tremurând îi vor apuca; toți locuitorii din Canaan se vor topi.

¹⁶ Spaimă și groază va cădea asupra lor; prin măreția brațului tău vor fi muți ca o piatră, până când trece poporul tău, DOAMNE, până când trece poporul, pe care tu l-ai cumpărat.

¹⁷ Tu îi vei aduce înăuntru și îi vei sădi în muntele moștenirii tale, în locul, DOAMNE, pe care l-ai făcut pentru tine pentru a locui în el, în Sanctuar, DOAMNE, pe care mâinile tale l-au întemeiat.

¹⁸ DOMNUL va domni pentru totdeauna și întotdeauna.

¹⁹ Căci calul lui Faraon a intrat cu carele lui și cu călăreții lui în mare și DOMNUL a adus înapoi apele mării peste ei; dar copiii lui Israel au mers pe pământ uscat în mijlocul mării.

⁸ De aceea, aşteptaţi-mă, spune DOMNUL, până în ziua în care mă voi ridica pentru pradă: căci hotărârea mea este să adun naţiunile, să strâng împărăţiile, să îmi vărs indignarea asupra lor, toată mânia mea înverşunată, pentru că tot pământul va fi mistuit de focul geloziei mele.

⁹ Pentru că atunci voi da din nou popoarelor o limbă pură, ca toţi să cheme numele DOMNULUI, să îi servească într-un singur gând.

¹⁰ De dincolo de râurile Etiopiei, închinătorii mei, chiar fiica risipiţilor mei, îmi vor aduce ofranda.

¹¹ În acea zi nu vei fi ruşinat de toate facerile tale, în care ai încălcat legea împotriva mea, pentru că atunci voi scoate afară din mijlocul tău pe cei care se bucură în mândria ta, şi nu te vei mai îngâmfa datorită muntelui meu sfânt.

¹² De asemenea, voi lăsa în mijlocul tău un popor chinuit şi sărac, şi ei se vor încrede în numele DOMNULUI.

¹³ Rămăşiţa lui Israel nu va face nelegiuire, nici nu va vorbi minciuni; nici nu se va găsi în gura lor o limbă înşelătoare, pentru că ei se vor hrăni şi se vor culca şi nimeni nu îi va înspăimânta.

¹⁴ Cântă, fiică a Sionului; strigă, Israele; veseleşte-te şi bucură-te cu toată inima, fiică a Ierusalimului.

¹⁵ DOMNUL a luat judecăţile tale, el a alungat pe duşmanul tău; împăratul lui Israel, DOMNUL este în mijlocul tău, nu vei mai vedea răul.

⁸ And the word of the LORD came unto him, saying,

⁹ Arise, get thee to Zarephath, which belongeth to Zidon, and dwell there: behold, I have commanded a widow woman there to sustain thee.

¹⁰ So he arose and went to Zarephath. And when he came to the gate of the city, behold, the widow woman was there gathering of sticks: and he called to her, and said, Fetch me, I pray thee, a little water in a vessel, that I may drink.

¹¹ And as she was going to fetch it, he called to her, and said, Bring me, I pray thee, a morsel of bread in thine hand.

¹² And she said, As the LORD thy God liveth, I have not a cake, but an handful of meal in a barrel, and a little oil in a cruse: and, behold, I am gathering two sticks, that I may go in and dress it for me and my son, that we may eat it, and die.

¹³ And Elijah said unto her, Fear not; go and do as thou hast said: but make me thereof a little cake first, and bring it unto me, and after make for thee and for thy son.

¹⁴ For thus saith the LORD God of Israel, The barrel of meal shall not waste, neither shall the cruse of oil fail, until the day that the LORD sendeth rain upon the earth.

¹⁵ And she went and did according to the saying of Elijah: and she, and he, and her house, did eat many days.

¹⁶ And the barrel of meal wasted not, neither did the cruse of oil fail, according to the word of the LORD, which he spake by Elijah.

¹⁷ And it came to pass after these things, that the son of the woman, the mistress of the house, fell sick; and his sickness was so sore, that there was no breath left in him.

¹⁸ And she said unto Elijah, What have I to do with thee, O thou man of God? art thou come unto me to call my sin to remembrance, and to slay my son?

¹⁹ And he said unto her, Give me thy son. And he took him out of her bosom, and carried him up into a loft, where he abode, and laid him upon his own bed.

²⁰ And he cried unto the LORD, and said, O LORD my God, hast thou also brought evil upon the widow with whom I sojourn, by slaying her son?

²¹ And he stretched himself upon the child three times, and cried unto the LORD, and said, O LORD my God, I pray thee, let this child’s soul come into him again.

²² And the LORD heard the voice of Elijah; and the soul of the child came into him again, and he revived.

²³ And Elijah took the child, and brought him down out of the chamber into the house, and delivered him unto his mother: and Elijah said, See, thy son liveth.

²⁴ And the woman said to Elijah, Now by this I know that thou art a man of God, and that the word of the LORD in thy mouth is truth.

¹⁰ Mă voi bucura mult în DOMNUL, sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu; căci m-a îmbrăcat cu veşmintele salvării, m-a acoperit cu roba dreptăţii, ca un mire ce se împodobeşte cu ornamente şi ca o mireasă ce se înfrumuseţează cu bijuterii.

¹¹ Căci precum pământul aduce mugurul său şi precum grădina face lucrurile ce sunt semănate în ea să răsară, astfel Domnul DUMNEZEU va face dreptatea şi lauda să răsară înaintea tuturor naţiunilor.

¹ De dragul Sionului nu voi tăcea şi de dragul Ierusalimului nu mă voi odihni, până când dreptatea acestuia va ieşi ca strălucirea şi salvarea acestuia ca o lampă ce arde.

² Şi neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi împăraţii, gloria ta, şi vei fi numită cu un nume nou, pe care gura DOMNULUI îl va rosti.

³ De asemenea vei fi o coroană de glorie în mâna DOMNULUI şi o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău.

⁴ Nu vei mai fi numită Părăsită; nici ţara ta nu va mai fi numită Pustiită, ci vei fi numită Hefţiba, şi ţara ta Beula; fiindcă DOMNUL se desfată în tine şi ţara ta va fi căsătorită.

⁵ Căci precum un tânăr se căsătoreşte cu o fecioară, tot astfel fiii tăi se vor căsători cu tine, şi precum mirele se bucură de mireasă, tot astfel Dumnezeul tău se va bucura de tine.

¹ Şi s-a întâmplat după aceste lucruri, că Dumnezeu l-a încercat pe Avraam şi i-a spus: Avraam; iar el a spus: Iată-mă.

² Iar el a spus: Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, Isaac, pe care îl iubeşti, şi du-te în ţinutul Moria; şi adu-l acolo ca o ofrandă arsă pe unul din munţii pe care ţi-l voi spune.

³ Şi Avraam s-a sculat devreme dimineaţa şi a înşeuat măgarul său şi a luat doi dintre tinerii săi cu el şi pe Isaac, fiul său, şi a despicat lemnele pentru ofranda arsă şi s-a ridicat şi a mers la locul despre care Dumnezeu îi spusese.

⁴ Apoi în a treia zi Avraam şi-a ridicat ochii şi a văzut locul de departe.

⁵ Şi Avraam a spus tinerilor săi: Staţi aici cu măgarul; şi eu şi băiatul vom merge acolo şi ne vom închina şi ne vom întoarce la voi.

⁶ Şi Avraam a luat lemnele ofrandei arse şi l-a pus pe Isaac, fiul său; şi a luat focul în mâna sa şi un cuţit; şi au mers amândoi împreună.

⁷ Şi Isaac i-a vorbit tatălui său, Avraam, şi a zis: Tată; iar el a spus: Iată-mă, fiul meu. Iar el a spus: Iată, focul şi lemnele, dar unde este mielul pentru ofranda arsă?

⁸ Şi Avraam a spus: Fiul meu, Dumnezeu însuşi se va îngriji de mielul pentru ofranda arsă; astfel au mers amândoi împreună.

⁹ Şi au ajuns la locul despre care Dumnezeu îi spusese; şi Avraam a zidit un altar acolo şi a pus lemnele în ordine şi a legat pe Isaac, fiul său, şi l-a pus pe altar deasupra lemnelor.

¹⁰ Şi Avraam şi-a întins mâna şi a luat cuţitul să înjunghie pe fiul său.

¹¹ Şi îngerul DOMNULUI a strigat către el din cer şi a spus: Avraame, Avraame; iar el a spus: Iată-mă.

¹² Şi a spus: Nu pune mâna pe băiat, nici nu îi face nimic, pentru că acum ştiu că te temi de Dumnezeu, văzând că nu ai cruţat pe fiul tău, singurul tău fiu, pentru mine.

¹³ Şi Avraam şi-a ridicat ochii şi a privit şi, iată, în spatele lui un berbec prins cu coarnele într-un desiş; şi Avraam a mers şi a luat berbecul şi l-a adus ca o ofrandă arsă în locul fiului său.

¹⁴ Şi Avraam a pus numele acelui loc, Iehova-Iire, aşa cum este spus până în ziua de azi: În muntele DOMNULUI îngrijirea se va vedea.

¹⁵ Şi îngerul DOMNULUI a strigat din cer către Avraam a doua oară,

¹⁶ Şi a spus: Pe mine însumi am jurat, spune DOMNUL, pentru că ai făcut acest lucru şi nu ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu;

¹⁷ De aceea binecuvântând te voi binecuvânta şi înmulţind voi înmulţi sămânţa ta ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni poarta duşmanilor săi.

¹⁸ Şi în sămânţa ta toate naţiunile pământului vor fi binecuvântate, pentru că ai ascultat de vocea mea.

¹ Duhul Domnului DUMNEZEU este peste mine, deoarece DOMNUL m-a uns să predic veşti bune celor blânzi; el m-a trimis să leg pe cei cu inima zdrobită, să vestesc libertate captivilor şi deschiderea închisorii celor ce sunt legaţi.

² Să vestesc anul de îndurare al DOMNULUI şi ziua răzbunării Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei care jelesc.

³ Să rânduiesc celor ce jelesc în Sion, să le dau frumuseţe în locul cenuşii, untdelemnul bucuriei în locul jelirii, îmbrăcămintea de laudă în locul duhului de apăsare; să fie numiţi pomi ai dreptăţii, sadul DOMNULUI, ca el să fie glorificat.

⁴ Iar ei vor rezidi vechile ruine, vor ridica din nou pustiirile de altădată şi vor repara cetăţile risipite, pustiirile multor generaţii.

⁵ Şi străini vor sta şi vor paşte turmele tale şi fiii celor străini vor fi plugarii voştri şi vierii voştri.

⁶ Dar voi veţi fi numiţi Preoţi ai DOMNULUI, oamenii vă vor numi Servitori ai Dumnezeului nostru, veţi mânca bogăţiile neamurilor şi în gloria lor vă veţi făli.

⁷ În locul ruşinii voastre veţi primi dublu; şi în locul ocării se vor bucura în partea lor, de aceea în ţara lor ei vor stăpâni o parte dublă, bucurie veşnică vor avea.

⁸ Fiindcă eu, DOMNUL, iubesc judecata, urăsc jaful pentru ofranda arsă; şi voi conduce lucrarea lor în adevăr şi voi face un legământ veşnic cu ei.

⁹ Şi sămânţa lor va fi cunoscută printre neamuri şi urmaşii lor printre popoare, toţi cei ce îi văd îi vor recunoaşte, că ei sunt sămânţa pe care DOMNUL a binecuvântat-o.

⁸ And it fell on a day, that Elisha passed to Shunem, where was a great woman; and she constrained him to eat bread. And so it was, that as oft as he passed by, he turned in thither to eat bread.

⁹ And she said unto her husband, Behold now, I perceive that this is an holy man of God, which passeth by us continually.

¹⁰ Let us make a little chamber, I pray thee, on the wall; and let us set for him there a bed, and a table, and a stool, and a candlestick: and it shall be, when he cometh to us, that he shall turn in thither.

¹¹ And it fell on a day, that he came thither, and he turned into the chamber, and lay there.

¹² And he said to Gehazi his servant, Call this Shunammite. And when he had called her, she stood before him.

¹³ And he said unto him, Say now unto her, Behold, thou hast been careful for us with all this care; what is to be done for thee? wouldest thou be spoken for to the king, or to the captain of the host? And she answered, I dwell among mine own people.

¹⁴ And he said, What then is to be done for her? And Gehazi answered, Verily she hath no child, and her husband is old.

¹⁵ And he said, Call her. And when he had called her, she stood in the door.

¹⁶ And he said, About this season, according to the time of life, thou shalt embrace a son. And she said, Nay, my lord, thou man of God, do not lie unto thine handmaid.

¹⁷ And the woman conceived, and bare a son at that season that Elisha had said unto her, according to the time of life.

¹⁸ And when the child was grown, it fell on a day, that he went out to his father to the reapers.

¹⁹ And he said unto his father, My head, my head. And he said to a lad, Carry him to his mother.

²⁰ And when he had taken him, and brought him to his mother, he sat on her knees till noon, and then died.

²¹ And she went up, and laid him on the bed of the man of God, and shut the door upon him, and went out.

²² And she called unto her husband, and said, Send me, I pray thee, one of the young men, and one of the asses, that I may run to the man of God, and come again.

²³ And he said, Wherefore wilt thou go to him to day? it is neither new moon, nor sabbath. And she said, It shall be well.

²⁴ Then she saddled an ass, and said to her servant, Drive, and go forward; slack not thy riding for me, except I bid thee.

²⁵ So she went and came unto the man of God to mount Carmel. And it came to pass, when the man of God saw her afar off, that he said to Gehazi his servant, Behold, yonder is that Shunammite:

²⁶ Run now, I pray thee, to meet her, and say unto her, Is it well with thee? is it well with thy husband? is it well with the child? And she answered, It is well.

²⁷ And when she came to the man of God to the hill, she caught him by the feet: but Gehazi came near to thrust her away. And the man of God said, Let her alone; for her soul is vexed within her: and the LORD hath hid it from me, and hath not told me.

²⁸ Then she said, Did I desire a son of my lord? did I not say, Do not deceive me?

²⁹ Then he said to Gehazi, Gird up thy loins, and take my staff in thine hand, and go thy way: if thou meet any man, salute him not; and if any salute thee, answer him not again: and lay my staff upon the face of the child.

³⁰ And the mother of the child said, As the LORD liveth, and as thy soul liveth, I will not leave thee. And he arose, and followed her.

³¹ And Gehazi passed on before them, and laid the staff upon the face of the child; but there was neither voice, nor hearing. Wherefore he went again to meet him, and told him, saying, The child is not awaked.

³² And when Elisha was come into the house, behold, the child was dead, and laid upon his bed.

³³ He went in therefore, and shut the door upon them twain, and prayed unto the LORD.

³⁴ And he went up, and lay upon the child, and put his mouth upon his mouth, and his eyes upon his eyes, and his hands upon his hands: and he stretched himself upon the child; and the flesh of the child waxed warm.

³⁵ Then he returned, and walked in the house to and fro; and went up, and stretched himself upon him: and the child sneezed seven times, and the child opened his eyes.

³⁶ And he called Gehazi, and said, Call this Shunammite. So he called her. And when she was come in unto him, he said, Take up thy son.

³⁷ Then she went in, and fell at his feet, and bowed herself to the ground, and took up her son, and went out.

¹¹ Atunci şi-a amintit zilele din vechime, de Moise şi poporul său, spunând: Unde este cel care i-a adus din mare cu păstorul turmei lui? Unde este cel care a pus Duhul său sfânt în el?

¹² Care i-a condus prin dreapta lui Moise cu braţul său glorios, despărţind apa înaintea lor, pentru a-şi face un nume veşnic?

¹³ Care i-a condus prin adânc, ca pe un cal în pustiu, ca ei să nu se poticnească?

¹⁴ Ca o fiară ce coboară în vale, Duhul DOMNULUI l-a făcut să se odihnească, astfel ai condus pe poporul tău, pentru a-ţi face un nume glorios.

¹⁵ Uită-te în jos din cer şi priveşte din locuinţa sfinţeniei tale şi a gloriei tale, unde este zelul şi tăria ta, fiorul adâncurilor şi a îndurărilor tale către mine? Sunt ele împiedicate?

¹⁶ Fără îndoială tu eşti tatăl nostru, deşi dacă Avraam nu știe despre noi şi Israel nu ne recunoaşte, tu, DOAMNE, eşti tatăl nostru, răscumpărătorul nostru; numele tău este din veşnicie.

¹⁷ DOAMNE, de ce ne-ai făcut să rătăcim de la căile tale şi ne-ai împietrit inima de la frica de tine? Întoarce, de dragul servitorului tău, triburile moştenirii tale.

¹⁸ Poporul sfinţeniei tale l-a stăpânit doar puţin timp, potrivnicii noştri au călcat sanctuarul tău.

¹⁹ Noi suntem ai tăi, niciodată nu ai condus peste ei; nu s-au numit după numele tău.

¹ Ah, de ai voi să rupi cerurile, de ai voi să cobori, ca munţii să curgă înaintea feţei tale.

² Ca atunci când focul ce topeşte arde, focul face apele să fiarbă, pentru a face numele tău cunoscut potrivnicilor tăi, ca naţiunile să tremure înaintea feţei tale!

³ Când ai făcut lucruri înfricoşătoare pe care nu le-am căutat, ai coborât, munţii au curs înaintea feţei tale.

⁴ Căci de la începutul lumii oamenii nu au auzit, nici nu au dat ascultare, nici ochiul nu a văzut, Dumnezeule, în afară de tine, ce a pregătit pentru cel ce îl aşteaptă.

⁵ Tu întâmpini pe cel ce se bucură şi lucrează dreptate, pe cei ce îşi amintesc de tine în cărările tale; iată, eşti furios; căci am păcătuit; dar în ele este stăruinţă şi noi vom fi salvaţi.

³¹ Iată, vin zilele, spune DOMNUL, când voi face un nou legământ cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda:

³² Nu conform cu legământul pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua în care i-am luat de mână ca să îi scot din țara Egiptului; legământ al meu pe care ei l-au rupt, deși le eram soț, spune DOMNUL;

³³ Ci acesta va fi legământul pe care îl voi face cu casa lui Israel: După acele zile, spune DOMNUL, voi pune legea mea în părțile lor ascunse și o voi scrie în inimile lor; și eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul meu.

³⁴ Și nu vor mai învăța fiecare om pe aproapele său și fiecare om pe fratele său, spunând: Cunoașteți pe DOMNUL, pentru că toți mă vor cunoaște, de la cel mai mic al lor și până la cel mai mare al lor, spune DOMNUL, pentru că voi ierta nelegiuirea lor și nu îmi voi mai aminti păcatul lor.

¹ Împăratul Nebucadnețar, a făcut un chip de aur, a cărui înălțime era de șaizeci de coți și lățimea lui șase coți; l-a înălțat în câmpia Dura, în provincia Babilon.

² Atunci împăratul Nebucadnețar a trimis să adune prinții, guvernatorii și căpeteniile, judecătorii, trezorierii, sfătuitorii, oamenii legii și toți conducătorii provinciilor, să vină la dedicarea chipului pe care împăratul Nebucadnețar l-a înălțat.

³ Atunci prinții, guvernatorii și căpeteniile, judecătorii, trezorierii, sfătuitorii, oamenii legii și toți conducătorii provinciilor, s-au adunat la dedicarea chipului pe care împăratul Nebucadnețar l-a înălțat; și au stat în picioare înaintea chipului pe care Nebucadnețar l-a înălțat.

⁴ Atunci un crainic a strigat tare: Vă este poruncit, popoare, națiuni și limbi,

⁵ Când auziți sunetul cornului, flautului, harpei, lirei, psalterionului, cimpoiului și tot felul de muzică, să cădeți și să vă închinați chipului de aur pe care împăratul Nebucadnețar l-a înălțat;

⁶ Și oricine nu cade și nu se închină, în același moment va fi aruncat în mijlocul unui cuptor arzând încins.

⁷ De aceea, în acel timp, când toate popoarele au auzit sunetul cornului, flautului, harpei, lirei, psalterionului și tot felul de muzică, toate popoarele, națiunile și limbile, au căzut și s-au închinat chipului de aur pe care împăratul Nebucadnețar l-a înălțat.

⁸ De aceea, în acel timp, anumiți caldeeni s-au apropiat și au acuzat pe iudei.

⁹ Au vorbit și au spus împăratului Nebucadnețar: Să trăiești veșnic împărate.

¹⁰ Tu, împărate, ai dat o hotărâre, ca fiecare om care va auzi sunetul cornului, flautului, harpei, lirei, psalterionului și cimpoiului și tot felul de muzică, să cadă și să se închine chipului de aur;

¹¹ Și oricine nu cade și nu se închină, să fie aruncat în mijlocul unui cuptor arzând încins.

¹² Sunt anumiți evrei, Șadrac, Meșac și Abednego, pe care i-ai pus peste treburile provinciei Babilon; acești oameni, împărate, nu te-au luat în considerare, ei nu servesc dumnezeilor tăi, nici nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălțat.

¹³ Atunci Nebucadnețar, în turbarea și furia lui, a poruncit să aducă pe Șadrac, Meșac și Abednego. Atunci i-au adus pe acești oameni înaintea împăratului.

¹⁴ Nebucadnețar a vorbit și le-a spus: Este adevărat, Șadrac, Meșac și Abednego, că nu serviți dumnezeilor mei, nici nu vă închinați chipului de aur pe care l-am înălțat?

¹⁵ Și, când auziți sunetul cornului, flautului, harpei, lirei, psalterionului, cimpoiului și tot felul de muzică, dacă sunteți gata să cădeți și să vă închinați chipului pe care l-am făcut, va fi bine; dar dacă nu vă închinați, veți fi aruncați în același moment în mijlocul unui cuptor arzând încins; și cine este acel Dumnezeu care vă va elibera din mâinile mele?

¹⁶ Șadrac, Meșac și Abednego, au răspuns și au zis împăratului: Nebucadnețar, îți răspundem fără grijă în acest lucru.

¹⁷ Dacă este astfel, Dumnezeul nostru, căruia îi servim, este în stare să ne elibereze din cuptorul arzând încins și ne va elibera din mâna ta, împărate.

¹⁸ Dar dacă nu, să îți fie cunoscut, împărate, că nu vom servi dumnezeilor tăi, nici nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălțat.

¹⁹ Atunci Nebucadnețar s-a umplut de furie și forma feței lui s-a schimbat împotriva lui Șadrac, Meșac și Abednego; de aceea a vorbit și le-a poruncit să înfierbânte cuptorul de șapte ori mai mult decât se obișnuia să fie înfierbântat.

²⁰ Și a poruncit celor mai puternici bărbați din armata lui să lege pe Șadrac, Meșac și Abednego și să îi arunce în cuptorul arzând încins.

²¹ Atunci acești bărbați au fost legați în mantiile lor, izmenele lor și pălăriile lor și celelalte haine ale lor și au fost aruncați în mijlocul cuptorului arzând încins.

²² Astfel deoarece porunca împăratului era urgentă și cuptorul peste măsură de încins, flacăra focului a ucis pe acei bărbați care luaseră pe Șadrac, Meșac și Abednego.

²³ Și acești trei bărbați, Șadrac, Meșac și Abednego, au căzut legați în mijlocul cuptorului arzând încins.

³ Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Cristos, am fost botezați în moartea lui?

⁴ De aceea suntem îngropați cu el prin botez în moarte; pentru ca, așa cum Cristos a fost înviat dintre morți prin gloria Tatălui, chiar așa și noi ar trebui să umblăm în înnoirea vieții.

⁵ Căci dacă am fost sădiți împreună în asemănarea morții sale, vom fi și în asemănarea învierii sale.

⁶ Știind aceasta, că omul nostru cel vechi este crucificat cu el, pentru ca trupul păcatului să fie nimicit, ca de acum înainte noi să nu mai servim păcatului.

⁷ Fiindcă cel mort este eliberat de păcat.

⁸ Acum dacă suntem morți împreună cu Cristos, credem că vom și trăi cu el,

⁹ Știind că Cristos, fiind înviat dintre morți, nu mai moare; moartea nu mai are domnie asupra lui.

¹⁰ Fiindcă în aceea că a murit, a murit pentru păcat o singură dată; dar în aceea că trăiește, trăiește pentru Dumnezeu.

¹¹ Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă a fi morți într-adevăr față de păcat, dar vii pentru Dumnezeu prin Isus Cristos Domnul nostru.

¹ La sfârșitul sabatului, pe când începea să se lumineze înspre prima zi a săptămânii, au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie să vadă mormântul.

² Și iată, a fost un mare cutremur; fiindcă îngerul Domnului a coborât din cer și a venit și a rostogolit deoparte piatra de la ușa mormântului și a șezut pe ea.

³ Și înfățișarea lui era ca fulgerul și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.

⁴ Și de teama lui, paznicii au tremurat și au fost ca morți.

⁵ Iar îngerul a răspuns și le-a zis femeilor: Nu vă temeți; fiindcă știu că voi îl căutați pe Isus cel crucificat.

⁶ Nu este aici; fiindcă a înviat, așa cum a spus. Veniți, vedeți locul unde zăcea Domnul.

⁷ Și duceți-vă repede să spuneți discipolilor lui că a înviat dintre morți; și iată, el merge înaintea voastră în Galileea; acolo îl veți vedea; iată, v-am spus.

⁸ Și ele au plecat repede de la mormânt cu teamă și cu mare bucurie; și au alergat să îi anunțe pe discipolii lui.

⁹ Și pe când mergeau să îi anunțe pe discipolii lui, iată, Isus le-a întâlnit, spunând: Bucurați-vă. Și au venit și i-au cuprins picioarele și i s-au închinat.

¹⁰ Atunci Isus le-a spus: Nu vă temeți; duceți-vă, spuneți fraților mei să meargă în Galileea și acolo mă vor vedea.

¹¹ Și pe când se duceau ele, iată, unii din gardă au venit în cetate și au arătat marilor preoți toate cele făcute.

¹² Și după ce s-au adunat cu bătrânii și au ținut sfat, au dat mulți bani soldaților,

¹³ Spunând: Ziceți așa: Discipolii lui au venit noaptea și l-au furat pe când noi dormeam.

¹⁴ Și dacă aceasta va ajunge la urechile guvernatorului, noi îl vom convinge și vă vom păstra în siguranță.

¹⁵ Așa că au luat banii și au făcut cum fuseseră învățați. Și acest cuvânt este răspândit printre iudei până în ziua de astăzi.

¹⁶ Atunci cei unsprezece discipoli s-au dus în Galileea, la un munte unde Isus le rânduise.

¹⁷ Și când l-au văzut, i s-au închinat; dar unii s-au îndoit.

¹⁸ Și Isus a venit și le-a vorbit, spunând: Toată puterea îmi este dată în cer și pe pământ.

¹⁹ De aceea duceți-vă și învățați toate națiunile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,

²⁰ Învățându-i să țină toate câte v-am poruncit; și iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii. Amin.

¹ Și pe când ieșea el din templu, unul dintre discipolii săi i-a spus: Învățătorule, iată, ce pietre și ce clădiri!

² Și Isus, răspunzând, i-a zis: Vezi aceste mari clădiri? Nu va fi lăsată nicidecum piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.

³ Și pe când ședea el pe muntele Măslinilor, înaintea templului, Petru și Iacov și Ioan și Andrei, l-au întrebat deoparte:

⁴ Spune-ne, când vor fi acestea? Și ce semn va fi când toate acestea vor fi împlinite?

⁵ Și Isus, răspunzându-le, a început să spună: Luați seama să nu vă înșele cineva;

⁶ Fiindcă mulți vor veni în numele meu, spunând: Eu sunt Cristos; și pe mulți vor înșela.

⁷ Și când veți auzi de războaie și zvonuri de războaie, nu fiți tulburați, fiindcă acestea trebuie să se întâmple; dar nu este încă sfârșitul.

⁸ Fiindcă se va ridica națiune contra națiune și împărăție contra împărăție; și vor fi cutremure de pământ în diferite locuri și vor fi foamete și tulburări; acestea sunt începuturile durerilor.

⁹ Dar luați seama la voi înșivă; fiindcă vă vor preda consiliilor; și veți fi bătuți în sinagogi; și veți fi aduși înaintea guvernatorilor și a împăraților din cauza mea, pentru mărturie împotriva lor.

¹⁰ Și evanghelia trebuie întâi să fie predicată printre toate națiunile.

¹¹ Dar când vă vor duce și vă vor preda, nu vă îngrijorați dinainte ce veți spune, nici nu premeditați; ci tot ce vă va fi dat în acea oră, aceea să vorbiți; fiindcă nu voi sunteți cei care vorbiți, ci Duhul Sfânt.

¹² Și frate va trăda pe frate la moarte și tatăl pe fiu; și copii se vor ridica împotriva părinților și vor face ca ei să fie uciși.

¹³ Și veți fi urâți de toți din cauza numelui meu, dar cel ce va îndura până la sfârșit, acela va fi salvat.

¹⁴ Dar când veți vedea urâciunea pustiirii, spusă prin Daniel, profetul, stând în picioare unde nu ar trebui (cine citește să înțeleagă), atunci cei din Iudeea să fugă în munți.

¹⁵ Și cel de pe acoperiș să nu coboare în casă, nici să nu intre să ia vreun lucru din casa lui;

¹⁶ Și cel de pe câmp să nu se întoarcă să își ia haina.

¹⁷ Dar vai celor însărcinate și celor ce alăptează în acele zile!

¹⁸ Și rugați-vă ca nu cumva fuga voastră să fie iarna.

¹⁹ Fiindcă în acele zile va fi necaz, așa cum nu a fost de la începutul creației, pe care Dumnezeu a creat-o până în acest timp, nici nu va mai fi niciodată.

²⁰ Și dacă Domnul nu ar fi scurtat acele zile, nicio carne nu ar fi salvată; dar din cauza celor aleși, pe care i-a ales, a scurtat zilele.

²¹ Și atunci, dacă cineva vă va spune: Iată, Cristos este aici; sau: Iată, este acolo; nu credeți.

²² Fiindcă se vor ridica Cristoși falși și profeți falși și vor arăta semne și minuni, ca să amăgească, dacă ar fi posibil, chiar pe cei aleși.

²³ Dar luați bine seama; iată, v-am spus dinainte toate lucrurile.

²⁴ Dar în acele zile, după acel necaz, soarele se va întuneca și luna nu își va da lumina ei.

²⁵ Și stelele din cer vor cădea și puterile din cer vor fi clătinate.

²⁶ Și atunci vor vedea pe Fiul omului venind în nori cu mare putere și glorie.

²⁷ Și atunci își va trimite îngerii și va strânge pe aleșii săi din cele patru vânturi, de la cele mai îndepărtate părți ale pământului până la cele mai îndepărtate părți ale cerului.

²⁸ Acum învățați o parabolă a smochinului: Când lăstarul lui este deja fraged și dă frunze, știți că vara este aproape;

²⁹ Tot așa și voi, când vedeți acestea întâmplându-se, știți că aceasta este aproape, la uși.

³⁰ Adevărat vă spun că nicidecum nu va trece această generație, până nu se vor face toate acestea.

³¹ Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nicidecum nu vor trece.

³² Dar despre acea zi și oră nu știe nimeni, nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.

³³ Luați bine seama, vegheați și rugați-vă; fiindcă nu știți când este timpul.

³⁴ Fiindcă Fiul omului este ca un om ce se află într-o călătorie lungă, care și-a lăsat casa și a dat autoritate robilor săi și fiecărui om lucrarea sa și a poruncit portarului să vegheze.

³⁵ De aceea vegheați; fiindcă nu știți când vine domnul casei, seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșului, sau dimineața;

³⁶ Ca nu cumva, venind pe neașteptate, să vă găsească dormind.

³⁷ Și ce vă spun, spun tuturor: Vegheați.