¹ Și sărbătoarea azimelor, care se cheamă Paștele, era aproape.

² Și preoții de seamă și scribii căutau cum să îl ucidă; fiindcă se temeau de popor.

³ Atunci a intrat Satan în Iuda, numit și Iscariot, fiind din numărul celor doisprezece.

⁴ Și Iuda a mers și a vorbit îndeaproape cu preoții de seamă și căpeteniile, cum să îl trădeze lor.

⁵ Și s-au bucurat și s-au înțeles să îi dea arginți.

⁶ Și a promis și căuta ocazia să li-l trădeze, în absența mulțimii.

⁷ Atunci a venit ziua azimelor, în care paștele trebuia înjunghiat.

⁸ Iar el a trimis pe Petru și Ioan, spunând: Duceți-vă și pregătiți-ne paștele, ca să mâncăm.

⁹ Iar ei i-au spus: Unde voiești să pregătim?

¹⁰ Iar el le-a spus: Iată, la intrarea voastră în cetate, vă va întâlni un om, purtând un ulcior cu apă; urmați-l în casa unde intră.

¹¹ Și să ziceți stăpânului casei: Învățătorul îți spune: Unde este camera de oaspeți, unde voi mânca paștele cu discipolii mei?

¹² Și vă va arăta o cameră mare de sus, așternută; acolo să pregătiți.

¹³ Și au mers și au găsit cum le-a spus; și au pregătit paștele.

¹⁴ Și când a venit ora, el a șezut la masă și cei doisprezece apostoli cu el.

¹⁵ Și le-a spus: Cu multă dorință am dorit să mănânc acest paște cu voi înainte de a suferi eu;

¹⁶ Fiindcă vă spun: Nu voi mai mânca nicidecum din el până când va fi împlinit în împărăția lui Dumnezeu.

¹⁷ Și luând paharul, a adus mulțumiri și a spus: Luați acesta și împărțiți-l între voi;

¹⁸ Fiindcă vă spun: Nu voi bea nicidecum din rodul viței până când va veni împărăția lui Dumnezeu.

¹⁹ Și a luat pâine și a adus mulțumiri și a frânt-o și le-a dat, spunând: Acesta este trupul meu care este dat pentru voi; să faceți aceasta în amintirea mea.

²⁰ Tot astfel și paharul, după cină, spunând: Acest pahar este noul testament în sângele meu, care se varsă pentru voi.

²¹ Dar, iată, mâna celui ce mă trădează este cu mine la masă.

²² Și, într-adevăr, Fiul omului se duce cum a fost hotărât; dar vai acelui om, prin care este trădat!

²³ Și au început să se întrebe între ei, care dintre ei ar fi cel ce ar face aceasta.

²⁴ Și a fost de asemenea o ceartă între ei, care dintre ei să fie socotit cel mai mare.

²⁵ Dar el le-a spus: Împărații neamurilor domnesc peste ele; și cei ce exercită autoritate asupra lor sunt chemați binefăcători.

²⁶ Dar voi să nu fiți așa; ci cel ce este mai mare printre voi, să fie ca cel mai tânăr; și conducătorul ca cel ce servește.

²⁷ Căci care este mai mare, cel ce șade la masă, sau cel ce servește? Nu cel ce șade la masă? Dar eu sunt printre voi ca cel ce servește.

²⁸ Iar voi sunteți cei care ați rămas necontenit cu mine în ispitirile mele.

²⁹ Și eu vă rânduiesc o împărăție, așa cum Tatăl meu mi-a rânduit;

³⁰ Ca să mâncați și să beți la masa mea în împărăția mea și să ședeți pe tronuri, judecând cele douăsprezece triburi ale lui Israel.

³¹ Iar Domnul a spus: Simone, Simone, iată, Satan a dorit să vă aibă ca să vă cearnă ca grâul.

³² Dar eu m-am rugat pentru tine, ca nu cumva credința ta să înceteze; și când te vei întoarce, întărește pe frații tăi.

³³ Iar Petru i-a spus: Doamne, sunt gata să merg cu tine deopotrivă la închisoare și la moarte.

³⁴ Iar el a zis: Îți spun, Petre, nicidecum nu va cânta cocoșul astăzi, înainte ca de trei ori să negi că mă cunoști.

³⁵ Și le-a spus: Când v-am trimis fără pungă și traistă și încălțăminte, v-a lipsit ceva? Iar ei au spus: Nimic.

³⁶ Atunci le-a spus: Dar acum, cel ce are pungă să o ia și la fel traista; și cel ce nu are sabie, să își vândă haina și să cumpere una.

³⁷ Fiindcă vă spun, mai trebuie să se împlinească în mine ceea ce este scris: Și el a fost socotit printre călcătorii de lege, fiindcă și cele referitoare la mine au un sfârșit.

³⁸ Iar ei au spus: Doamne, iată, aici două săbii. Iar el le-a spus: Este destul.

³⁹ Și a ieșit și s-a dus conform obiceiului la muntele Măslinilor; iar discipolii săi l-au urmat și ei.

¹⁸ And the LORD hath given me knowledge of it, and I know it: then thou shewedst me their doings.

¹⁹ But I was like a lamb or an ox that is brought to the slaughter; and I knew not that they had devised devices against me, saying, Let us destroy the tree with the fruit thereof, and let us cut him off from the land of the living, that his name may be no more remembered.

²⁰ But, O LORD of hosts, that judgest righteously, that triest the reins and the heart, let me see thy vengeance on them: for unto thee have I revealed my cause.

²¹ Therefore thus saith the LORD of the men of Anathoth, that seek thy life, saying, Prophesy not in the name of the LORD, that thou die not by our hand:

²² Therefore thus saith the LORD of hosts, Behold, I will punish them: the young men shall die by the sword; their sons and their daughters shall die by famine:

²³ And there shall be no remnant of them: for I will bring evil upon the men of Anathoth, even the year of their visitation.

¹ Righteous art thou, O LORD, when I plead with thee: yet let me talk with thee of thy judgments: Wherefore doth the way of the wicked prosper? wherefore are all they happy that deal very treacherously?

² Thou hast planted them, yea, they have taken root: they grow, yea, they bring forth fruit: thou art near in their mouth, and far from their reins.

³ But thou, O LORD, knowest me: thou hast seen me, and tried mine heart toward thee: pull them out like sheep for the slaughter, and prepare them for the day of slaughter.

⁴ How long shall the land mourn, and the herbs of every field wither, for the wickedness of them that dwell therein? the beasts are consumed, and the birds; because they said, He shall not see our last end.

⁵ If thou hast run with the footmen, and they have wearied thee, then how canst thou contend with horses? and if in the land of peace, wherein thou trustedst, they wearied thee, then how wilt thou do in the swelling of Jordan?

⁹ Mine heritage is unto me as a speckled bird, the birds round about are against her; come ye, assemble all the beasts of the field, come to devour.

¹⁰ Many pastors have destroyed my vineyard, they have trodden my portion under foot, they have made my pleasant portion a desolate wilderness.

¹¹ They have made it desolate, and being desolate it mourneth unto me; the whole land is made desolate, because no man layeth it to heart.

¹⁴ Thus saith the LORD against all mine evil neighbours, that touch the inheritance which I have caused my people Israel to inherit; Behold, I will pluck them out of their land, and pluck out the house of Judah from among them.

¹⁵ And it shall come to pass, after that I have plucked them out I will return, and have compassion on them, and will bring them again, every man to his heritage, and every man to his land.

¹⁰ Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Du-te la popor și sfințește-i astăzi și mâine și să își spele hainele,

¹¹ Și să fie gata pentru a treia zi, pentru că în a treia zi DOMNUL va coborî înaintea ochilor întregului popor pe muntele Sinai.

¹² Și pune îngrădiri poporului de jur împrejur, spunând: Luați seama la voi înșivă, să nu urcați pe acest munte, sau să atingeți marginile acestuia, oricine atinge muntele va fi cu adevărat dat la moarte;

¹³ Nicio mână să nu îl atingă, căci va fi cu adevărat ucis cu pietre, sau străpuns; fie vită, fie om, nu va trăi; când trâmbița va suna lung, să se urce până la munte.

¹⁴ Și Moise a coborât de pe munte la popor și a sfințit poporul; iar ei și-au spălat hainele.

¹⁵ Și a spus poporului: Fiți pregătiți pentru a treia zi, nu vă apropiați de soțiile voastre.

¹⁶ Și s-a întâmplat, în a treia zi, dimineața, că au fost tunete și fulgere și un nor gros pe munte și sunetul trâmbiței foarte tare, așa că tot poporul care era în tabără a tremurat.

¹⁷ Și Moise a scos poporul din tabără pentru a se întâlni cu Dumnezeu; și au stat în picioare la poalele muntelui.

¹⁸ Și muntele Sinai fumega în întregime, din cauză că DOMNUL a coborât pe el în foc; și fumul lui se ridica asemenea fumului unui cuptor și întregul munte se cutremura grozav.

¹⁹ Și când sunetul trâmbiței a sunat lung și a crescut tot mai tare și mai tare, Moise a vorbit și Dumnezeu i-a răspuns printr-o voce.

¹ Then the LORD answered Job out of the whirlwind, and said,

² Who is this that darkeneth counsel by words without knowledge?

³ Gird up now thy loins like a man; for I will demand of thee, and answer thou me.

⁴ Where wast thou when I laid the foundations of the earth? declare, if thou hast understanding.

⁵ Who hath laid the measures thereof, if thou knowest? or who hath stretched the line upon it?

⁶ Whereupon are the foundations thereof fastened? or who laid the corner stone thereof;

⁷ When the morning stars sang together, and all the sons of God shouted for joy?

⁸ Or who shut up the sea with doors, when it brake forth, as if it had issued out of the womb?

⁹ When I made the cloud the garment thereof, and thick darkness a swaddlingband for it,

¹⁰ And brake up for it my decreed place, and set bars and doors,

¹¹ And said, Hitherto shalt thou come, but no further: and here shall thy proud waves be stayed?

¹² Hast thou commanded the morning since thy days; and caused the dayspring to know his place;

¹³ That it might take hold of the ends of the earth, that the wicked might be shaken out of it?

¹⁴ It is turned as clay to the seal; and they stand as a garment.

¹⁵ And from the wicked their light is withholden, and the high arm shall be broken.

¹⁶ Hast thou entered into the springs of the sea? or hast thou walked in the search of the depth?

¹⁷ Have the gates of death been opened unto thee? or hast thou seen the doors of the shadow of death?

¹⁸ Hast thou perceived the breadth of the earth? declare if thou knowest it all.

¹⁹ Where is the way where light dwelleth? and as for darkness, where is the place thereof,

²⁰ That thou shouldest take it to the bound thereof, and that thou shouldest know the paths to the house thereof?

²¹ Knowest thou it, because thou wast then born? or because the number of thy days is great?

²² Hast thou entered into the treasures of the snow? or hast thou seen the treasures of the hail,

²³ Which I have reserved against the time of trouble, against the day of battle and war?

¹ Then Job answered the LORD, and said,

² I know that thou canst do every thing, and that no thought can be withholden from thee.

³ Who is he that hideth counsel without knowledge? therefore have I uttered that I understood not; things too wonderful for me, which I knew not.

⁴ Hear, I beseech thee, and I will speak: I will demand of thee, and declare thou unto me.

⁵ I have heard of thee by the hearing of the ear: but now mine eye seeth thee.

⁴ Domnul DUMNEZEU mi-a dat limba învăţatului, să ştiu cum să vorbesc un cuvânt, la timp, celui obosit; el îmi trezeşte dimineaţă de dimineaţă, îmi trezeşte urechea să asculte ca cel învăţat.

⁵ Domnul DUMNEZEU mi-a deschis urechea şi nu m-am răzvrătit, nici nu m-am întors înapoi.

⁶ Mi-am dat spatele celor ce lovesc şi obrajii celor care au smuls părul, nu mi-am ascuns faţa de la ruşine şi scuipare.

⁷ Fiindcă Domnul DUMNEZEU mă va ajuta; de aceea nu voi fi încurcat, de aceea mi-am făcut faţa precum cremenea şi ştiu că nu voi fi ruşinat.

⁸ Cel ce mă declară drept este aproape; cine se va certa cu mine? Să ne ridicăm împreună în picioare, cine este potrivnicul meu? Să se apropie de mine.

⁹ Iată, Domnul DUMNEZEU mă va ajuta; cine este cel ce mă va condamna? Iată, se vor învechi toţi ca o haină, molia îi va mânca.

¹⁰ Cine printre voi se teme de DOMNUL, care ascultă de vocea servitorului său, care umblă în întuneric şi nu are lumină? Să se încreadă în numele DOMNULUI şi să se sprijine pe Dumnezeul lui.

¹¹ Iată, voi toţi care aprindeţi un foc, care vă înconjuraţi cu scântei, umblaţi în lumina focului vostru şi în scânteile pe care le-aţi aprins. Aceasta veţi avea din mâna mea; vă veţi întinde în întristare.

²³ Fiindcă am primit de la Domnul ce v-am și dat: Că Domnul Isus, în noaptea în care a fost trădat, a luat pâine;

²⁴ Și după ce a adus mulțumiri, a frânt-o și a spus: Luați, mâncați, acesta este trupul meu, care este frânt pentru voi; faceți aceasta în amintirea mea.

²⁵ Tot astfel a luat și paharul după ce a mâncat, spunând: Acest pahar este testamentul cel nou în sângele meu; faceți aceasta, ori de câte ori îl beți, în amintirea mea.

²⁶ Fiindcă ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din acest pahar, arătați moartea Domnului până vine el.

²⁷ De aceea oricine mănâncă pâinea aceasta și bea paharul Domnului în mod nedemn, va fi vinovat de trupul și sângele Domnului.

²⁸ Dar omul să se cerceteze pe sine însuși și astfel să mănânce din pâine și să bea din pahar.

²⁹ Fiindcă cel ce mănâncă și bea în mod nedemn, își mănâncă și bea propria lui condamnare, dacă nu deosebește trupul Domnului.

³⁰ Din cauza aceasta între voi sunt mulți slabi și bolnavi și mulți dorm.

³¹ Căci dacă ne-am judeca pe noi înșine, nu am fi judecați.

³² Dar când suntem judecați, suntem disciplinați de Domnul, ca să nu fim condamnați cu lumea.

² Ye know that after two days is the feast of the passover, and the Son of man is betrayed to be crucified.

³ Then assembled together the chief priests, and the scribes, and the elders of the people, unto the palace of the high priest, who was called Caiaphas,

⁴ And consulted that they might take Jesus by subtilty, and kill him.

⁵ But they said, Not on the feast day, lest there be an uproar among the people.

⁶ Now when Jesus was in Bethany, in the house of Simon the leper,

⁷ There came unto him a woman having an alabaster box of very precious ointment, and poured it on his head, as he sat at meat.

⁸ But when his disciples saw it, they had indignation, saying, To what purpose is this waste?

⁹ For this ointment might have been sold for much, and given to the poor.

¹⁰ When Jesus understood it, he said unto them, Why trouble ye the woman? for she hath wrought a good work upon me.

¹¹ For ye have the poor always with you; but me ye have not always.

¹² For in that she hath poured this ointment on my body, she did it for my burial.

¹³ Verily I say unto you, Wheresoever this gospel shall be preached in the whole world, there shall also this, that this woman hath done, be told for a memorial of her.

¹⁴ Then one of the twelve, called Judas Iscariot, went unto the chief priests,

¹⁵ And said unto them, What will ye give me, and I will deliver him unto you? And they covenanted with him for thirty pieces of silver.

¹⁶ And from that time he sought opportunity to betray him.

¹⁷ Now the first day of the feast of unleavened bread the disciples came to Jesus, saying unto him, Where wilt thou that we prepare for thee to eat the passover?

¹⁸ And he said, Go into the city to such a man, and say unto him, The Master saith, My time is at hand; I will keep the passover at thy house with my disciples.

¹⁹ And the disciples did as Jesus had appointed them; and they made ready the passover.

²⁰ Now when the even was come, he sat down with the twelve.

³ Jesus knowing that the Father had given all things into his hands, and that he was come from God, and went to God;

⁴ He riseth from supper, and laid aside his garments; and took a towel, and girded himself.

⁵ After that he poureth water into a bason, and began to wash the disciples’ feet, and to wipe them with the towel wherewith he was girded.

⁶ Then cometh he to Simon Peter: and Peter saith unto him, Lord, dost thou wash my feet?

⁷ Jesus answered and said unto him, What I do thou knowest not now; but thou shalt know hereafter.

⁸ Peter saith unto him, Thou shalt never wash my feet. Jesus answered him, If I wash thee not, thou hast no part with me.

⁹ Simon Peter saith unto him, Lord, not my feet only, but also my hands and my head.

¹⁰ Jesus saith to him, He that is washed needeth not save to wash his feet, but is clean every whit: and ye are clean, but not all.

¹¹ For he knew who should betray him; therefore said he, Ye are not all clean.

¹² So after he had washed their feet, and had taken his garments, and was set down again, he said unto them, Know ye what I have done to you?

¹³ Ye call me Master and Lord: and ye say well; for so I am.

¹⁴ If I then, your Lord and Master, have washed your feet; ye also ought to wash one another’s feet.

¹⁵ For I have given you an example, that ye should do as I have done to you.

¹⁶ Verily, verily, I say unto you, The servant is not greater than his lord; neither he that is sent greater than he that sent him.

¹⁷ If ye know these things, happy are ye if ye do them.

²¹ And as they did eat, he said, Verily I say unto you, that one of you shall betray me.

²² And they were exceeding sorrowful, and began every one of them to say unto him, Lord, is it I?

²³ And he answered and said, He that dippeth his hand with me in the dish, the same shall betray me.

²⁴ The Son of man goeth as it is written of him: but woe unto that man by whom the Son of man is betrayed! it had been good for that man if he had not been born.

²⁵ Then Judas, which betrayed him, answered and said, Master, is it I? He said unto him, Thou hast said.

²⁶ And as they were eating, Jesus took bread, and blessed it, and brake it, and gave it to the disciples, and said, Take, eat; this is my body.

²⁷ And he took the cup, and gave thanks, and gave it to them, saying, Drink ye all of it;

²⁸ For this is my blood of the new testament, which is shed for many for the remission of sins.

²⁹ But I say unto you, I will not drink henceforth of this fruit of the vine, until that day when I drink it new with you in my Father’s kingdom.

³⁰ And when they had sung an hymn, they went out into the mount of Olives.

³¹ Then saith Jesus unto them, All ye shall be offended because of me this night: for it is written, I will smite the shepherd, and the sheep of the flock shall be scattered abroad.

³² But after I am risen again, I will go before you into Galilee.

³³ Peter answered and said unto him, Though all men shall be offended because of thee, yet will I never be offended.

³⁴ Jesus said unto him, Verily I say unto thee, That this night, before the cock crow, thou shalt deny me thrice.

³⁵ Peter said unto him, Though I should die with thee, yet will I not deny thee. Likewise also said all the disciples.

³⁶ Then cometh Jesus with them unto a place called Gethsemane, and saith unto the disciples, Sit ye here, while I go and pray yonder.

³⁷ And he took with him Peter and the two sons of Zebedee, and began to be sorrowful and very heavy.

³⁸ Then saith he unto them, My soul is exceeding sorrowful, even unto death: tarry ye here, and watch with me.

³⁹ And he went a little further, and fell on his face, and prayed, saying, O my Father, if it be possible, let this cup pass from me: nevertheless not as I will, but as thou wilt.

⁴³ And there appeared an angel unto him from heaven, strengthening him.

⁴⁴ And being in an agony he prayed more earnestly: and his sweat was as it were great drops of blood falling down to the ground.

⁴⁵ And when he rose up from prayer, and was come to his disciples, he found them sleeping for sorrow,

⁴⁰ And he cometh unto the disciples, and findeth them asleep, and saith unto Peter, What, could ye not watch with me one hour?

⁴¹ Watch and pray, that ye enter not into temptation: the spirit indeed is willing, but the flesh is weak.

⁴² He went away again the second time, and prayed, saying, O my Father, if this cup may not pass away from me, except I drink it, thy will be done.

⁴³ And he came and found them asleep again: for their eyes were heavy.

⁴⁴ And he left them, and went away again, and prayed the third time, saying the same words.

⁴⁵ Then cometh he to his disciples, and saith unto them, Sleep on now, and take your rest: behold, the hour is at hand, and the Son of man is betrayed into the hands of sinners.

⁴⁶ Rise, let us be going: behold, he is at hand that doth betray me.

⁴⁷ And while he yet spake, lo, Judas, one of the twelve, came, and with him a great multitude with swords and staves, from the chief priests and elders of the people.

⁴⁸ Now he that betrayed him gave them a sign, saying, Whomsoever I shall kiss, that same is he: hold him fast.

⁴⁹ And forthwith he came to Jesus, and said, Hail, master; and kissed him.

⁵⁰ And Jesus said unto him, Friend, wherefore art thou come? Then came they, and laid hands on Jesus, and took him.

⁵¹ And, behold, one of them which were with Jesus stretched out his hand, and drew his sword, and struck a servant of the high priest’s, and smote off his ear.

⁵² Then said Jesus unto him, Put up again thy sword into his place: for all they that take the sword shall perish with the sword.

⁵³ Thinkest thou that I cannot now pray to my Father, and he shall presently give me more than twelve legions of angels?

⁵⁴ But how then shall the scriptures be fulfilled, that thus it must be?

⁵⁵ In that same hour said Jesus to the multitudes, Are ye come out as against a thief with swords and staves for to take me? I sat daily with you teaching in the temple, and ye laid no hold on me.

⁵⁶ But all this was done, that the scriptures of the prophets might be fulfilled. Then all the disciples forsook him, and fled.

⁵⁷ And they that had laid hold on Jesus led him away to Caiaphas the high priest, where the scribes and the elders were assembled.

⁵⁸ But Peter followed him afar off unto the high priest’s palace, and went in, and sat with the servants, to see the end.

⁵⁹ Now the chief priests, and elders, and all the council, sought false witness against Jesus, to put him to death;

⁶⁰ But found none: yea, though many false witnesses came, yet found they none. At the last came two false witnesses,

⁶¹ And said, This fellow said, I am able to destroy the temple of God, and to build it in three days.

⁶² And the high priest arose, and said unto him, Answerest thou nothing? what is it which these witness against thee?

⁶³ But Jesus held his peace. And the high priest answered and said unto him, I adjure thee by the living God, that thou tell us whether thou be the Christ, the Son of God.

⁶⁴ Jesus saith unto him, Thou hast said: nevertheless I say unto you, Hereafter shall ye see the Son of man sitting on the right hand of power, and coming in the clouds of heaven.

⁶⁵ Then the high priest rent his clothes, saying, He hath spoken blasphemy; what further need have we of witnesses? behold, now ye have heard his blasphemy.

⁶⁶ What think ye? They answered and said, He is guilty of death.

⁶⁷ Then did they spit in his face, and buffeted him; and others smote him with the palms of their hands,

⁶⁸ Saying, Prophesy unto us, thou Christ, Who is he that smote thee?

⁶⁹ Now Peter sat without in the palace: and a damsel came unto him, saying, Thou also wast with Jesus of Galilee.

⁷⁰ But he denied before them all, saying, I know not what thou sayest.

⁷¹ And when he was gone out into the porch, another maid saw him, and said unto them that were there, This fellow was also with Jesus of Nazareth.

⁷² And again he denied with an oath, I do not know the man.

⁷³ And after a while came unto him they that stood by, and said to Peter, Surely thou also art one of them; for thy speech bewrayeth thee.

⁷⁴ Then began he to curse and to swear, saying, I know not the man. And immediately the cock crew.

⁷⁵ And Peter remembered the word of Jesus, which said unto him, Before the cock crow, thou shalt deny me thrice. And he went out, and wept bitterly.

¹ When the morning was come, all the chief priests and elders of the people took counsel against Jesus to put him to death:

² And when they had bound him, they led him away, and delivered him to Pontius Pilate the governor.

¹ Iar înainte de sărbătoarea paștelui, când Isus a știut că i-a sosit timpul ca să plece din această lume la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

² Și la sfârșitul cinei, după ce diavolul pusese deja în inima lui Iuda Iscariot, al lui Simon, să îl trădeze,

³ Isus, știind că Tatăl îi dăduse toate în mâinile sale și că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu se duce,

⁴ S-a ridicat de la cină și și-a pus deoparte hainele; și a luat un ștergar și s-a încins.

⁵ Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele discipolilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.

⁶ Atunci a venit la Simon Petru; iar Petru i-a spus: Doamne, tu să îmi speli picioarele?

⁷ Isus a răspuns și i-a zis: Ce fac eu, tu nu știi acum; dar vei ști după acestea.

⁸ Petru i-a spus: Nicidecum nu îmi vei spăla picioarele niciodată. Isus i-a răspuns: Dacă nu te spăl eu, nu ai parte cu mine.

⁹ Simon Petru i-a spus: Doamne, nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul.

¹⁰ Isus i-a spus: Cel ce este scăldat nu are nevoie să își spele decât picioarele, deoarece este în totul curat; și voi sunteți curați, dar nu toți.

¹¹ Fiindcă știa cine îl trădează; de aceea a spus: Nu sunteți toți curați.

¹² Și după ce le-a spălat picioarele și și-a luat hainele, s-a așezat din nou și le-a spus: Știți ce v-am făcut?

¹³ Voi mă numiți Învățătorul și Domnul; și bine spuneți, fiindcă sunt.

¹⁴ Așadar dacă eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii altora.

¹⁵ Pentru că v-am dat un exemplu, ca să faceți așa cum și eu v-am făcut vouă.

¹⁶ Adevărat, adevărat vă spun: Robul nu este mai mare decât domnul său, nici cel trimis mai mare decât cel ce l-a trimis.

¹⁷ Dacă știți acestea, fericiți sunteți dacă le faceți.

¹ Și când au ajuns aproape de Ierusalim, înspre Betfaghe și Betania, la muntele Măslinilor, a trimis înainte pe doi dintre discipolii săi,

² Și le-a spus: Duceți-vă în satul dinaintea voastră; și îndată ce veți fi intrat în el veți găsi un măgăruș legat, pe care nu a șezut nimeni niciodată; dezlegați-l și aduceți-l.

³ Și dacă vă spune cineva: De ce faceți aceasta? Spuneți că Domnul are nevoie de el; și îndată îl va trimite aici.

⁴ Și s-au dus și au găsit măgărușul legat afară, lângă ușă, în locul unde se întâlnesc două drumuri; și l-au dezlegat.

⁵ Și unii dintre cei ce stăteau în picioare acolo le-au spus: Ce faceți dezlegând măgărușul?

⁶ Iar ei le-au spus așa cum le poruncise Isus; și i-au lăsat să plece.

⁷ Și au adus măgărușul la Isus și și-au aruncat hainele pe el; iar el a șezut pe el.

⁸ Și mulți își așterneau hainele pe cale; și alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe cale.

⁹ Și cei ce mergeau înainte și cei ce veneau după, strigau, spunând: Osana! Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului,

¹⁰ Binecuvântată fie împărăția tatălui nostru David, care vine în numele Domnului. Osana în cele preaînalte!

¹¹ Și Isus a intrat în Ierusalim și în templu; și după ce a privit toate lucrurile de jur împrejur, fiind ora serii, a ieșit înspre Betania cu cei doisprezece.

¹² Și a doua zi, când veneau din Betania, a flămânzit;

¹³ Și văzând de departe un smochin care avea frunze, a venit să vadă dacă cumva găsește ceva pe el; și când a ajuns la el, nu a găsit nimic decât frunze; fiindcă nu era timpul smochinelor.

¹⁴ Și Isus, luând cuvântul, i-a zis smochinului: De acum înainte, nimeni să nu mănânce niciodată fructe din tine. Și discipolii lui au auzit.

¹⁵ Și au venit la Ierusalim; și Isus a intrat în templu și a început să arunce afară pe cei ce vindeau și cumpărau în templu; și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei;

¹⁶ Și nu lăsa ca cineva să poarte vreun vas prin templu.

¹⁷ Și i-a învățat, spunându-le: Nu este scris: Casa mea va fi numită de toate națiunile, casa rugăciunii? Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.

¹⁸ Și scribii și preoții de seamă au auzit și au căutat cum să îl nimicească; fiindcă se temeau de el, pentru că toată mulțimea era înmărmurită de doctrina lui.

¹⁹ Și când s-a făcut seară a ieșit din cetate.

²⁰ Și dimineața, pe când treceau, au văzut smochinul uscat din rădăcini.

²¹ Și Petru, amintindu-și, i-a spus: Rabi, iată, smochinul pe care l-ai blestemat este uscat.

²² Iar Isus, răspunzând, le-a zis: Aveți credință în Dumnezeu!

²³ Fiindcă adevărat vă spun că oricine va spune acestui munte: Ridică-te și aruncă-te în mare; și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că acele lucruri pe care le spune se vor face, el va avea orice spune.

²⁴ De aceea vă spun: Tot ce doriți când vă rugați, să credeți că veți primi și veți avea.

²⁵ Și când stați în picioare rugându-vă, iertați dacă aveți ceva împotriva oricui; pentru ca și Tatăl vostru care este în cer să vă ierte fărădelegile voastre.

²⁶ Dar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru care este în cer nu va ierta fărădelegile voastre.

²⁷ Și au venit din nou la Ierusalim; și pe când se plimba el prin templu, au venit la el preoții de seamă și scribii și bătrânii,

²⁸ Și i-au spus: Cu ce autoritate faci acestea? Și cine ți-a dat această autoritate să faci acestea?

²⁹ Iar Isus a răspuns și le-a zis: Vă voi întreba și eu un lucru și răspundeți-mi și vă voi spune cu ce autoritate fac acestea.

³⁰ Botezul lui Ioan era din cer, sau de la oameni? Răspundeți-mi.

³¹ Și discutau între ei, spunând: Dacă spunem: Din cer; va spune: Atunci de ce nu l-ați crezut?

³² Dar dacă spunem: De la oameni; se temeau de popor, fiindcă toți oamenii îl considerau pe Ioan, că era, într-adevăr, profet.

³³ Și au răspuns și i-au zis lui Isus: Nu putem spune. Și Isus, răspunzând, le zice: Nici eu nu vă spun cu ce autoritate fac acestea.