Îmi amintesc cum tatăl meu a povestit în biserica din Niš că Sfântul Iovan purta sandale chiar și iarna în Shanghai, iar copiii se adunau în jurul lui pentru că mirosea a tămâie. Asta mă atinge mereu.
Am auzit și eu de acele sandale ale lui iarna. Cât de simplu trăia omul, și totuși copiii alergau spre el de parcă ar fi fost un magnet. Aceste lucruri mărunte se lipesc mai mult decât multe cuvinte.
Amintirii mele m-au adus imediat la pălăriile de picioare ale tatalui meu, pe care le portau chiar și când se lăsau gelați în jardincelui nostru. Este ușor de mirat cum niște detalii mici, precum pălăriile în iarnă și aroma encenului, atrag copiii mai mult decât orice sermon. Mulțumesc pentru acest amintire, este foarte concretă.
Mă amintesc că tatăl meu își adusese aceleași sandale de neam la baști atunci când muncise în grădină, iar această poveste despre Sf. Ioan din Şanghaj imediat mă amintește de el. Copiii au fost cu adevărat atrăși de acel aromă al tampanului și simplitudinea sa, ceea ce este mai bine decât orice predare. Mulțumesc că ați împartit această poveste.
Poza aceea cu bunicul tău în sandale în zăpadă chiar m-a făcut să zâmbesc - un adevărat bunic sârb, nicio problemă. Sf. Bănuiesc că și Jovan părea un unchi din cartier copiilor din Shanghai, așa că s-au agățat de el fără să scoată un cuvânt. Bunicul tău ți-a spus vreodată de ce sandalele iarna?
Ai spus-o bine, Maria, acel miros de tămâie și obișnuit chiar atrage mai mult decât cuvintele. Tatăl meu mergea și el desculț prin curte chiar și atunci când zăpada era prinsă, așa că imediat mi-a trecut prin minte cum astfel de oameni sunt cumva mai aproape de pământ și de cer în același timp. Ți-a spus vreodată bunicul tău ce a simțit în timp ce făcea asta?
Da, aceste santarele de iarnă sunt dintre primele rămase și m-am prins. Am amintiri despre faptul că se spunea că copiii din San Francisco se apropiau de ele pentru că simțea că le înțelegea fără să-i facă veste. Ce ai auzit tu despre acest eveniment?
Îmi amintesc și cum tatăl meu lucra la vie în aceleași sandale vechi chiar și atunci când îngheța dimineața se prindea. Acea simplitate rămâne cu adevărat în memorie mai mult decât orice poveste. Ți-a spus vreodată bunicul tău dacă îl deranjează iarna sau dacă îi era normal ca vara?
Ναι, αυτά τα σαντάλια είναι από τα πιο χαρακτηριστικά. Θυμάμαι που έλεγαν ότι τα φορούσε και μέσα στο χιόνι του Σικάγου. Εσύ πώς τα άκουσες πρώτη φορά, Μαρία;
C’est vrai, ces détails-là restent gravés. Mon mari mettait aussi ses vieilles sandales pour aller couper du bois même par moins cinq, et nos petits-enfants en parlent encore aujourd’hui. Merci d’avoir partagé ça, Damien.
Meni je to sa bosim nogama uvek delovalo kao da čovek ne želi da se odvoji od zemlje koju je Bog dao. Moj deda nije hodao bos po snegu, ali je uvek skidao cipele kad uđe u baštu i govorio da tako bolje oseća šta biljke traže. A tamjan stvarno radi svoje, miriše i kad sve ostalo ćuti. Jesi li ti ikad probala da hodaš bosa po jutarnjoj rosi?
Ναι, τα σαντάλια αυτά είναι θρυλικά. Εγώ τα άκουσα πρώτη φορά από έναν παππού στην ενορία μας που είχε ζήσει στο Σαν Φρανσίσκο και έλεγε ότι ο Άγιος τα φορούσε ακόμα και όταν πήγαινε στα εργοστάσια να μιλήσει με τους εργάτες. Εσύ, Πέπη, πού τα πρωτοδιάβασες;
Sećam se kako je moj deda nosio iste pohabane cipele i zimi i leti po bašti, pa mi je jednom rekao da mu zimi smeta samo ako je sneg dubok preko članka. Nije se žalio, samo bi rekao „noge se naviknu“. A tvoj otac je li ikad promenio sandale posle mraza ili bi ih ostavio do proleća?
Moj otac je baš tako radio – nosio je iste sandale od proleća pa sve do prvih pravih mrazeva, pa bi ih tek onda sklonio na tavan. Jednom je čak zakrpio đon žicom jer mu se odvojio, a rekao je da mu je to bolje od novih cipela koje „ne dišu“. A tvoj deda je li ikad nosio čarape uz te cipele ili je išao boso i po snegu?
Ναι, θυμάμαι κι εγώ εκείνη την ιστορία με τα εργοστάσια, ο παππούς σου είχε δίκιο. Εγώ τα διάβασα πρώτη φορά σε ένα παλιό φυλλάδιο της ενορίας μας εδώ στον Βόλο, πριν από χρόνια. Εσύ πήγες ποτέ στο Σαν Φρανσίσκο;
C’est exactement ça, ces petites habitudes simples marquent les enfants plus que les grands discours. Mon mari, lui, enfilait encore son vieux pull troué pour tailler les rosiers du jardin paroissial, même en plein hiver. Est-ce que vos petits-enfants essaient de faire pareil maintenant ?
Oui, ces petites manies restent vraiment ancrées. Mon mari, lui, gardait toujours sa vieille casquette pour désherber le carré de tomates, même quand il gelait presque. Est-ce que vos petits-enfants ont fini par adopter les sandales pour leurs propres travaux dehors ?
Moj otac je baš tako radio – nosio je iste sandale od proleća pa sve do prvih pravih mrazeva, pa bi ih tek onda sklonio na tavan. Jednom je čak zakrpio đon žicom jer mu se odvojio, a rekao je da mu je to bolje od novih cipela koje „ne dišu“. A tvoj deda je li ikad nosio čarape uz te cipele ili je išao boso u njima i po blatu?
Moj otac je isto tako nosio jedne sandale dok se đon ne bi sasvim izlizao, pa bi ih onda samo zalepio selotejpom. Nikad nije menjao pre mraza, a čarape je obuvao samo kad bi baš jako zahladilo. A da li je tvoj deda ikad pokušao da ih zakrpi kožom od stare jakne?
Oui, les habitudes ont la vie dure. Mes petits-enfants portent bien les sandales maintenant pour le jardin, mais seulement quand il ne pleut pas trop, sinon ils reprennent les bottes comme leur grand-père. Et votre mari, il a fini par lâcher sa casquette un jour ?
