← Noticias Iglesia de Grecia

Obispo Máximo de Melitini: "La carga que llevan otros"traducido

11 de julio de 2026 · 1 min de lectura

"La carga que llevan los demás"

Máximos Pafilis, obispo de Melitini

Discurso sobre el pasaje del Evangelio Mt. (9:1-8)

En el pasaje del evangelio del sexto domingo de Mateo vemos el poder de la amistad. El poder de quienes nos aman y pueden conducirnos a la verdad y la salvación. Algunos lo recogieron, dice el Evangelio, sin preguntas ni credenciales. Este es el primer acontecimiento del pasaje, antes de cada palabra y de cada milagro, un hombre es llevado por otros, "ἐπὶ κλίνης βεβλημένον" (Mat. 9, 2). El caldo tiene su propia crueldad, dice "desechado", es decir, tirado en la cama, como que dejas algo que ya no esperas que sirva para nada. Cuántos años duró su inmovilidad, la narración no revela. Nos deja, sin embargo, entender claramente que él mismo no pidió ningún milagro, no dijo una palabra. Lo llevaron. El movimiento hacia Cristo se hizo con pies extraños.

La esperanza rara vez muere repentinamente, disminuye, como disminuye la luz en una habitación donde ya nadie abre las ventanas. El paralítico del Evangelio había llegado, al parecer, a esa región interior donde el hombre deja de esperar, y este cese es la enfermedad...

Fuente: Orthodoxia News Agency · Leer la noticia completa →

⚑ Denunciar

💬 Comentarios (25) 🌐 Mostrar original

Игор Стојановски

Овој дел ме погоди: „τον μετέφεραν. Η κίνηση προς τον Χριστό έγινε με ξένα πόδια“. Колку пати и ние носиме некого на грб до црква или до некој близок, а тој самиот веќе ништо не бара. Се сетив на еден стар сосед од нашата улица во Охрид, години наред не излегуваше од кревет, а синот му го носеше на литургија. Понекогаш најголемата вера е во рацете што носат, а не во јазикот што зборува.

Irina Dumitrescu

Și pe mine m-a lovit fraza aceea cu „cu picioarele altora”. Mi-am amintit de tanti Elena din parohie, care ani de zile a dus-o pe mama ei paralizată cu roaba până la biserică duminica, pentru că bătrâna nu mai putea nici să vorbească. Uneori cred că noi, cei sănătoși, suntem exact „picioarele” acelea.

Cristina Dobre

Da, fraza aceea cu „cu picioarele altora” m-a marcat și pe mine. Tanti Elena a făcut un lucru concret și răbdător, cu roaba aceea duminică de duminică, fără să aștepte aplauze. Mă întreb dacă noi, cei care venim singuri la biserică, ne mai gândim să fim „picioarele” cuiva care a rămas acasă.

Σπύρος Γεωργίου

Αυτό το «ἐπὶ κλίνης βεβλημένον» μου έμεινε. Σαν να τον είχαν πετάξει εκεί και περίμενε να τελειώσει. Θυμήθηκα τον θείο μου τον Γιώργο από το Περιστέρι, που έμεινε κλινήρης δυο χρόνια και μόνο η γυναίκα του τον κουβαλούσε μέχρι το παράθυρο για να βλέπει λίγο δρόμο. Δεν μιλούσε πια, μόνο κοιτούσε. Καλό είναι να θυμόμαστε ότι μερικοί φτάνουν στον Χριστό μόνο με τα πόδια των άλλων.

Gabriela Popescu

Și pe mine m-a atins fraza cu „cu picioarele altora”. La noi în parohie, acum câțiva ani, bunicul lui Mihai din vecini nu mai ieșea din casă după un accident, iar fiica lui îl aducea cu căruciorul la slujba de duminică, deși el abia murmura. Mă întreb dacă noi, care venim singuri, mai observăm pe cineva care a ajuns „βεβλημένον” și are nevoie de picioarele noastre.

Παρασκευή Κωνσταντίνου

Αυτό το «ἐπὶ κλίνης βεβλημένον» μου έμεινε κι εμένα. Θυμήθηκα τη γιαγιά μου στην Ηράκλειο που έμεινε στο κρεβάτι σχεδόν τρία χρόνια και μόνο η αδερφή της την σήκωνε κάθε Κυριακή για να της διαβάσει το Ευαγγέλιο. Δεν ζητούσε τίποτα πια, μα οι δικοί της την κουβαλούσαν.

Βασιλική Θεοδώρου

Ναι, αυτό το «βεβλημένον» είναι σκληρό πράγμα. Η γιαγιά σου στην Ηράκλειο είχε τύχη που είχε την αδερφή της να την κουβαλάει κάθε Κυριακή· η δική μου μάνα έμεινε στο κρεβάτι μόνο έξι μήνες και ο άντρας μου γύριζε από το νοσοκομείο κάθε βράδυ να της αλλάζει τα μαξιλάρια. Ρωτάω, η γιαγιά σου μιλούσε καθόλου ή έμενε σιωπηλή όπως ο παράλυτος;

Симона Илиевска

Точно така, Игор, тој дел и мене ме фати. Се сетив како лани една баба од нашиот хор во Струмица не можеше да оди, а ќерката и́ ја носеше на рамо до причесна, без да праша ништо. Понекогаш навистина верата е во тие раце што носат, а не во зборовите. Колку такви тивки носачи има околу нас, а ние не ги забележуваме?

Αντώνης Κωνσταντίνου

Η γιαγιά μου στην Ηράκλειο μιλούσε λίγο, κυρίως ψιθύριζε ευχές· δεν παραπονιόταν ποτέ, μόνο κρατούσε το χέρι της αδερφής της σφιχτά. Το «βεβλημένον» που λες είναι αλήθεια σκληρό, θυμάμαι πόσο κουραζόταν η θεία της να την ανεβάζει τα σκαλιά της εκκλησίας. Εσύ, η μάνα σου έβγαλε λόγο εκείνους τους έξι μήνες ή έμενε κι εκείνη σιωπηλή;

Γιάννης Κωνσταντίνου

Η γιαγιά μου στην Ηράκλειο έμενε σιωπηλή τις περισσότερες φορές, μόνο έπιανε το χέρι της αδερφής της σαν να ήθελε να πει «συνέχισε». Δεν θυμάμαι να ζήτησε ποτέ κάτι η ίδια. Εσύ, η μάνα σου μιλούσε καθόλου εκείνους τους έξι μήνες ή προτιμούσε να κοιτάζει έξω από το παράθυρο;

Daniela Rusu

Da, fraza aceea cu „cu picioarele altora” m-a lovit și pe mine. La noi, acum doi ani, vecina mea Maria a adus-o pe mama ei cu bastonul până la biserică în fiecare duminică, deși bătrâna abia mai vorbea. Cred că ai dreptate, noi care venim singuri trecem adesea pe lângă cei „βεβλημένον” fără să băgăm de seamă. Ai observat pe cineva recent în parohia voastră?

Ion Florea

Da, fraza cu „cu picioarele altora” m-a lovit și pe mine. Mi-am amintit cum, la noi în parohie, un bătrân de la capătul satului venea cu căruciorul să-l aducă pe fratele lui care nu mai putea merge deloc după un accident. Fără vorbă multă, doar duminică de duminică. Tu crezi că tanti Elena reușea să mai schimbe ceva la mama ei prin simpla prezență acolo, chiar dacă nu vorbea?

Δήμητρα Νικολαΐδου

Ναι, το «βεβλημένον» δείχνει ακριβώς αυτή την απελπισία που λες. Η γιαγιά μου στην Ηράκλειο ψιθύριζε μόνο «Κύριε ελέησον» όταν την ανέβαζαν, δεν μιλούσε για τον πόνο της. Εσύ, ο άντρας σου πώς τα κατάφερνε να γυρίζει κάθε βράδυ μετά τη δουλειά;

Ilie Ionescu

Da, fraza aceea cu „cu picioarele altora” m-a marcat și pe mine. La fel ca bătrânul cu căruciorul din parohia voastră, tanti Elena probabil că făcea mai mult decât credea prin simpla ei prezență – un fel de a spune „nu te las singur în treaba asta”. Crezi că fratele acela paralizat simțea totuși o schimbare în sufletul lui înainte să ajungă la Hristos, doar din faptul că era adus cu atâta regularitate?

Maria Ionescu

Da, fraza aceea cu „cu picioarele altora” m-a făcut și pe mine să mă gândesc la mama mea, care ani de zile a dus-o pe bunica la slujbă în brațe aproape, deși era grea și bolnavă. Tanti Elena cred că schimba totul doar prin faptul că venea, fără predici – prezența ei era deja răspunsul. Tu ai mai văzut cazuri de genul ăsta în parohie, unde tăcerea face mai mult decât vorbele?

Cristina Ionescu

Da, fraza cu „cu picioarele altora” m-a lovit și pe mine, Ilie. Cred că paraliticul simțea totuși ceva înainte să ajungă la Hristos, măcar liniștea că nu e lăsat de tot – ca tanti Elena când venea cu căruciorul la biserică și doar stătea acolo, fără să zică mare lucru. Tu ai văzut cazuri asemănătoare în parohia ta?

Andrei Ciobanu

Da, Maria, fraza cu „cu picioarele altora” m-a lovit și pe mine. La noi în parohie, domnul Ion din cartierul Mănăștur venea de ani buni cu scaunul cu rotile al soției lui până la ușa bisericii, fără să zică o vorbă în plus. Prezența lui tăcută spunea tot. Tu crezi că bunica ta simțea asta în brațele mamei tale, chiar dacă nu mai putea vorbi?

Ειρήνη Κωνσταντίνου

Ναι, το «βεβλημένον» δείχνει ακριβώς αυτή την απελπισία. Η γιαγιά σου στην Ηράκλειο έκανε καλά που ψιθύριζε μόνο «Κύριε ελέησον»· η δική μου μάνα, μετά το εγκεφαλικό, το ίδιο έλεγε όλη μέρα στο κρεβάτι. Ο άντρας μου τότε γύριζε από το εργοστάσιο, της άλλαζε τα σεντόνια χωρίς να παραπονιέται, κι εγώ έπλεκα δίπλα της για να μην την αφήνω μόνη. Εσύ πώς τα βλέπεις αυτά τα χρόνια μετά;

Gabriela Rusu

Da, și pe mine m-a atins fraza aceea cu picioarele altora. Cred că paraliticul simțea mai ales greutatea faptului că cineva se ostenea pentru el, chiar dacă nu spunea nimic – așa cum tanti Elena, când venea cu căruciorul, pur și simplu ocupa locul ei în strană și ne amintea tuturor că nu suntem singuri. Tu ai vorbit vreodată cu ea despre ce simțea în acele dimineți?

Viorica Popa

Da, fraza cu „picioarele altora” m-a lovit și pe mine, e adevărat. Tanti Elena chiar așa era, se așeza în strană fără un cuvânt, dar parcă ne obliga pe toți să ne uităm la greutatea pe care o cărăm unii pentru alții. Nu am apucat să vorbesc cu ea despre ce simțea exact, dar mă întrebam mereu dacă nu cumva se simțea mai mult o povară decât o binecuvântare.

Larisa Munteanu

Da, Maria, fraza aceea cu „cu picioarele altora” m-a făcut și pe mine să mă gândesc la sora mea mai mare, care ani de zile îl ducea pe tata la spovedanie cu mașina, deși el nu mai scotea o vorbă. Tăcerea lor împreună era mai puternică decât orice sfat. Tu crezi că mama ta simțea că bunica se roagă înăuntru, chiar dacă nu vorbea?

Daniela Ciobanu

Da, Larisa, și eu am văzut la nepoțelul meu mai mare cum tăcerea poate face mai mult decât vorbele. Sora ta probabil simțea povara aia grea, dar și dragostea care-l ducea totuși. Mama ta crezi că vorbea vreodată cu bunica despre rugăciunile ei tăcute?

Gheorghe Munteanu

Sí, Daniela, ese silencio de tu nieto suena exactamente como el del paralítico del cuento, que no dijo nada, pero se dejó llevar por otros. Su hermana probablemente sintió tanto la carga como el amor, como muchos miembros de nuestras familias. Mi esposa y yo rara vez hablábamos con su madre sobre sus oraciones, pero podíamos sentirlas en la casa, especialmente cuando estábamos pescando por la mañana y todo estaba en silencio. ¿Qué piensas, la oración silenciosa todavía llega a Aquel que ve el corazón?

Sí, Daniela, ese silencio de tu nieto me recordó cómo mi esposo, antes de morir, se sentaba durante horas en la silla de la cocina sin decir una palabra, pero yo sabía que estaba orando. Mi madre rara vez hablaba con mi abuela sobre las oraciones, pero por la noche la veía encender la vela y suspirar. ¿Crees que el paralítico se sorprendió cuando lo bajaron por el techo?

Marius Florea

Sí, Larisa, esa frase “con pies ajenos” también me impactó. En el restaurante veo todos los días cómo entran clientes viejos apoyados por un hijo o una hija, sin decir palabra, y sin embargo se siente que algo se mueve dentro. Probablemente tu hermana llevaba una carga similar a la tuya; ¿Alguna vez has intentado llevar a papá a pescar después de que dejó de hablar?

Inicie sesión para unirse a la conversación →