Singurătatea lui Hristostradus

pr. Dimitrios Bokos scrie

Hristos a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini și doi pești. Imediat după minune, Hristos i-a silit pe ucenicii săi să intre în corabie și să treacă pe malul opus al Galileii, ca să nu se lase duși de emoții premature, precum mulțimea care mânca pâinile și voia să-L proclame pe Hristos, regele lor. El însuși a rămas în urmă, a dat afară gloata și apoi a urcat pe munte să se roage în privat. Când s-a lăsat noaptea, el era acolo singur (Matei 9 Duminica).

Omul se teme de obicei de singurătate, mai ales în sălbăticie și mai ales noaptea. Diavolul profită de această frică naturală pentru a-i alunga pe călugării care pleacă din deșert. Și nu se mulțumește cu sălbăticia naturală a nopții și a deșertului (întunericul, animale sălbatice etc.), dar și el însuși își creează temeri suplimentare cu prezența sa tulbure, ca la Sfântul Antonie și la mulți alți asceți.

Dar omului îi este poate mult mai frică de o altă singurătate, chiar și în mijlocul unei mulțimi, când nu există niciun om al său lângă el. Când nimeni nu le bate la ușă, nici măcar să-i spună bună dimineața. Când spune: „Nu am om”, nu numai pentru boli...