Sfinții contemporani și infailibilitatea teologică: distincția dintre sfințenie, carisme și autoritatea dogmatică a Bisericiitradus

Dragostea credincioșilor ortodocși pentru sfinții contemporani este unul dintre cele mai consolatoare semne ale vieții Bisericii din ultimele decenii. Sfântul Paisios Athonitul, Sfântul Porfirie din Kavsokalyvia, Sfântul Iakovos Tsalikis, Sfântul Sofronie din Essex și atâtea alte figuri luminoase au devenit, pentru mulți oameni, dovada vie că sfințenia nu aparține doar trecutului îndepărtat. Harul lui Dumnezeu continuă să acționeze în cadrul Bisericii: transformând oamenii, mângâindu-i, vindecându-i și conducându-i la pocăință.

Cu toate acestea, venerarea sfinților necesită și discernământ teologic. Există întotdeauna pericolul ca reverența să se transforme într-o utilizare necritică a cuvintelor lor. Vedem adesea credincioși invocând sfinți și bătrâni contemporani pentru a „închide” fiecare discuție: „Sfântul a spus-o, așa că asta o rezolvă”. În acest fel, însă, sfântul încetează să fie abordat ca membru al Trupului Bisericii și este transformat, aproape inconștient, într-un centru individual de autoritate. Apare atunci o confuzie serioasă: sfințenia se identifică cu o infailibilitate personală generală.

Biserica Ortodoxă nu cunoaște o astfel de înțelegere. Sfinții sunt prieteni ai lui Dumnezeu, purtători de har, modele de...