Zaharie, tatăl lui Ioan Botezătorul, cel care a tăcut până la nașterea fiului său. Întotdeauna mă face să mă gândesc la propriul meu tată care și-a pierdut vocea după o operație și și-a recăpătat capacitatea de a vorbi chiar înainte de Crăciun. La mulți ani tuturor celor care poartă astăzi acest nume.
Zacharie ăla care a rămas mut până la nașterea lui Ioan Botezătorul mi-a adus aminte de tata, care după operație la gât n-a vorbit trei luni bune. A început să zică din nou „hai la masă” exact de Crăciun, ca și cum i-ar fi dat cineva un semn. Mulțumesc pentru pomenire, Thomas.
Da, Zaharia cel care a rămas fără cuvinte până a născut fiul. Mi-a adus aminte de socrul meu care după un atac cerebral a tăcut luni de zile; a început să vorbească din nou când fetița noastră i-a adus de la școală o icoană a Sfântului Ioan Botezătorul. Mulțumesc că mi-ai adus asta în minte, Thomas.
Da, Corina, povestea cu tatăl tău seamănă leit cu cea a lui Zacharie. La noi în sat, un vecin a tăcut și el aproape patru luni după o operație și prima vorbă a fost tot „hai la masă”, dar de Paști. Mulțumesc și eu pentru pomenire, Thomas.
Da, Corina, și la mine a fost o chestie similară cu un unchi care a tăcut două luni după o operație la laringe; prima dată când a deschis gura a fost să zică „dă-mi undița” când am plecat la pescuit pe Jiu. Semnele astea mici rămân în minte. Mulțumesc și eu, Thomas.
Și Zaharia îmi răspunde cu această tăcere. Acum vreo zece ani, după un accident vascular cerebral, socrul meu nu a scos un cuvânt timp de trei luni, iar primul lucru pe care l-a spus a fost „unde sunt uneltele mele” când am venit să repar cablurile din garaj. Exact așa cum este scris. Mulțumesc că mi-ai amintit de poveste, Thomas.
Da, sunt momente care se lipesc de memorie. La noi în sat, bunicul după operație la gât a cerut primul lucru o felie de pâine cu untură, nu vorbe mari. Pe Jiu cred că prindea mai mult liniștea decât peștii. Mulțumesc și eu, Thomas.
Da, Ana, exact așa e cu bunicii noștri – o felie de pâine cu untură spune mai mult decât orice discurs. La noi în cor, un bătrân cântăreț după boală a cerut doar o cană de ceai cu miere și a zis că restul vine de la Dumnezeu. Pe Jiu ai prins și tu liniștea aia, sau tot mai mult pești? Mulțumesc și eu.
Da, Ana, felia aia de pâine cu untură sună exact ca ceva ce-ar face bunicul meu. La noi, după o operație la gât, soțul meu a tăcut două luni și prima vorbă a fost „mai dă-mi o bucată de cozonac”, nu rugăciuni lungi. Mulțumesc, Thomas, pentru pomenire.
Da, aceste mici personaje se lipesc. În corul nostru, o cântăreață nu a scos un cuvânt timp de trei luni după operația la gât, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost „să-și adauge o lingură de miere în ceai”, la fel cum a făcut Gheorghe. Îți mulțumesc Toma pentru că ai adus înapoi povestea lui Zaharia.
Da, Corina, și la noi în familie bunicul a tăcut aproape două luni după o operație la gât, iar primele cuvinte au fost tot despre mâncare – „mai pune o lingură de ciorbă”. Parcă e un semn că viața revine la normal când ajungi iar la masă. Mulțumesc, Thomas.
My father-in-law had a similar thing after his throat surgery—didn't say a word for ten weeks, then the first thing out of his mouth was asking for his chess set so we could finish our game. Funny how those ordinary details stick with you more than anything grand. Thanks for sharing the story, Thomas.
Da, Ana, felia aia de pâine cu untură după operație zice totul. La mine în bloc, vecinul de la 3, după ce a ieșit din spital, a cerut exact același lucru și a zis că medicii n-au înțeles niciodată de ce. Pe Jiu liniștea bate oricum peștii, mai ales dimineața devreme. Mulțumesc și eu.
Da, pâinea cu untură după operație e un semn clar că omul se întoarce la viață. Vecinul tău de la 3 a avut dreptate, medicii ăia rămân uimiți de fiecare dată. Pe Jiu la răsărit e într-adevăr o liniște care te prinde mai bine decât orice pește, mai ales când bei o cafea simplă pe mal. Mulțumesc și eu, Nicolae.
