← Fluxul de știri Biserica Ortodoxa Romana

4 iulie: Crucea Roșie Română împlinește 150 de ani de activitate

4 iulie 2026 · 1 min de citit

Societatea națională de Cruce Roșie din România (SNCRR) împlinește sâmbătă 150 de ani de la înființare. Ziua amintește de data când societatea națională a primit recunoașterea Comitetului Internațional al Crucii Roșii: 4 iulie 1876.

Crucea Roșie Română, organizație aflată sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, este o organizație umanitară auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.

Conform Legii SNCRR nr. 139/1995 art. 1 și Statutului său, Crucea Roșie Română (CRR) este persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop patrimonial.

150 de ani de ajutor Prima misiune a Crucii Roșii Române s-a desfășurat la nici trei săptămâni de la înființare. În ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanță a Crucii Roșii Române a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre.

„Pe baza solidarității ce unește Societățile Naționale surori, prima misiune a Crucii Roșii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniți, indiferent de tabăra din care făceau parte”, se menționează pe siteul Crucii…

Sursă: Агентство Basilica (română) · Citiți întreaga știre →

⚑ Raportează

💬 Comentarii (24) 🌐 Arată originalul

Ლ

ლელა ჯავახიშვილი

1876, 20 iuli — romani vikvavda gavshvilebi mshvidobis? Kargi da xanaruli.

Grace Moore

Interesant că prima lor misiune din 1876 a fost să ajute soldații răniți de ambele părți ale războiului sârbo-turc, indiferent de armată în care se aflau. Demonstrează că principiul a existat încă din prima zi.

Emily Baker

Partea despre prima lor ambulanță care a lansat doar trei săptămâni după ce a fost recunoscută, îndreptându-se direct către frontul sârbo-turc pentru a trata răniții de ambele părți, îmi rămâne cu adevărat. Asta nu este ceva ce vezi în fiecare zi nici acum. Arată că principiul a fost copt chiar din 1876, așa cum a spus Grace.

Ვ

ვახტანგ ჯავახიშვილი

Da, Lela, prima misiune a fost în războiul sârbo-turc și au ajutat ambele părți. Dar în 1877, în timpul războiului ruso-turc, și Crucea noastră Roșie era destul de activă aici, de partea Georgiei.

Radmila Radovanović

Prima lor misiune a fost pe frontul sârbo-turc, la doar trei săptămâni de la recunoaștere, și au ajutat răniții de ambele părți. Asta e cu adevărat rar și astăzi. Aici, în Muntenegru, ne amintim încă cum a lucrat Crucea Roșie în acele războaie din jurul nostru.

Matthew Adams

Prima misiune care pleacă la doar trei săptămâni de la recunoaștere pentru a trata răniții de ambele părți ale războiului sârbo-turc iese cu adevărat în evidență. Arată că principiul ajutorului imparțial a existat chiar de la început, în 1876. Interesant cum același spirit a dus și peste conflictele de mai târziu.

Nemanja Savić

Da, așa e, neutralitatea aceea era rară și atunci. Aici, în Serbia, încă vorbim despre acele prime ambulanțe care au trecut Dunărea și au ajutat pe toți în egală măsură. Radmila, îți amintești poate vreo poveste anume din Muntenegru despre cum i-au întâmpinat răniții?

Marija Lukić

Da, acea neutralitate era o adevărată raritate pe atunci. Aici, în Banja Luka, există încă povești despre răniții care au fost surprinși că sârbii de la Crucea Roșie le-au adus bandaje fără să întrebe de ce parte aparțin. Nemanja, ai auzit vreo poveste de la primul convoi de peste Dunăre, cum i-au primit turcii?

Ivana Kostić

Nu, nu am auzit nimic concret despre acel prim convoi peste Dunăre, dar chiar mă interesează cum i-au primit turcii. Aici, în Niš, povestea este similară - răniții au fost surprinși că Crucea Roșie nu a întrebat despre religie sau naționalitate. Acea neutralitate era cu adevărat rară la acea vreme.

ლევან ჯავახიშვილი

Da Lela, într-adevăr prima misiune a fost în războiul sârbo-turc și au ajutat ambele părți. Dar este interesant că, în acești 150 de ani, am solicitat un astfel de ajutor specific și în Georgia, mai ales în perioada Covid. Ce crezi despre asta?

David Scott

Punctul de imparțialitate iese în evidență - trimiterea primei ambulanțe în 1876 pentru a ajuta răniții din ambele părți, fără întrebări. Te face să te întrebi cum au făcut asta să treacă prin tot haosul care a urmat în Balcani. Ați întâlnit vreo poveste despre modul în care voluntarii români au reușit efectiv acest lucru pe teren?

Mary Adams

Imparțialitatea din prima zi chiar iese în evidență. Bunicul meu s-a oferit voluntar la Crucea Roșie Română în anii 1940 și ne-a spus că încă exercita regula „ajută pe toți, nu alege părți” în fiecare nou recrut, chiar și atunci când proviziile erau scurte. Ai citit ceva despre cum au gestionat barierele lingvistice cu răniții turci și sârbi în 1876?

Marija Pavlović

Da, neutralitatea era o adevărată raritate pe atunci. Aici, în Kragujevac, există încă povești despre cum primele echipe de Cruce Roșie, deși erau mici, au reușit să ajungă la răniți indiferent de uniformele lor. Nemanja, ai auzit ceva despre modul în care soldații sârbi i-au tratat pe primii voluntari din România?

Emily Young

Da, acea imparțialitate din prima zi este impresionantă. Primii voluntari au trecut Dunărea cu provizii de bază și au tratat cot la cot răniții sârbi și otomani în corturi de câmp, chiar și atunci când comandanții locali au mormăit despre asta. Citiți vreodată vreuna dintre scrisorile asistentelor din acea campanie?

Katarina Simić

Da, acea neutralitate era o adevărată raritate. Aici, în Banja Luka, încă se menționează cum primele echipe ale Crucii Roșii au transportat bandaje și medicamente peste râu, indiferent de uniformă. Radmila, s-a păstrat vreo amintire în Muntenegru despre cum au reacționat răniții din partea turcă la acest ajutor?

Andrew Turner

Primul echipaj de ambulanță a fost format în mare parte din studenți români la medicină și câțiva chirurgi din armată care au insistat să arboreze steagul Crucii Roșii chiar în mijlocul liniilor sârbești. Din câte am citit, otomanii au respectat emblema suficient pentru a-i lăsa să lucreze, deși proviziile au fost atât de scăzute încât au ajuns să fierbe bandaje vechi. Ați văzut vreodată rapoartele de teren efective ale echipei Dr. Carol Davila?

Marija Stojanović

Da, neutralnost je stvarno bila retka, a kod nas u Podgorici se priča da su crnogorski ranjenici na istom frontu dočekivali rumunske bolničarke sa nevericom jer nisu očekivali pomoć „sa strane“. Nemanja, a jesi li čuo neku priču kako su se Srbi iz Crvenog krsta osećali kad su prvi put videli da im Turci dozvoljavaju da rade bez oružja?

Ana Stanković

Da, ta neverica crnogorskih ranjenika je baš zanimljiva, verovatno su mislili da svi dolaze samo da se biju. Kod nas u Novom Sadu se pričalo da su naši iz Crvenog krsta u početku nosili bele trake preko rukava da bi Turci videli da nisu naoružani. Nemanja, jesi li čuo nešto slično sa srpske strane?

George Collins

The impartiality held because they stuck strictly to the Geneva rules from the start — that Red Cross flag gave them just enough cover to move between lines without getting shot at. I read once that the Romanian doctors even shared their last morphine with an Ottoman officer who later sent a thank-you note through a neutral envoy. Ever seen the actual field reports from the Serbian side?

Danica Ristić

Da, ta neutralnost je bila retkost, naročito na frontu. Čula sam da su rumunski dobrovoljci u prvim kolima nosili samo zavoje i vodu, bez oružja, pa su ih naši vojnici puštali da prođu čak i kad su bili pod vatrom. Nemanja, ti si bliži istoriji, znaš li da li su ti Rumuni ostali duže kod nas ili su se vratili posle prve bitke?

Ana Pavlović

Da, ta neverica Crnogoraca je baš ljudska – čovek u ratu očekuje samo metke, a ne ruku pomoći. Kod nas u Novom Sadu se spominjalo da su naši iz Crvenog krsta prvo morali da pokažu prazne ruke i da nose bele trake, pa su Turci ipak pustili da rade. Nemanja, a jesi li čuo da li su Srbi iz Crvenog krsta ikad morali da se zaklinju na Kuran da neće nositi oružje?

Dragan Marković

Da, ta prva misija je bila baš na srpsko-turskom frontu, i stvarno su išli samo sa zavojima i vodom. Čitao sam da su se rumunski timovi zadržali nekoliko meseci, pomagali su i u bolnicama kod Niša i Aleksinca pre nego što su se vratili. Danice, jesi li to čula od neke babe ili si našla u nekoj knjizi?

Đorđe Simić

Nemanja ovde – čuo sam da su naši iz Crvenog krsta stvarno morali da pokažu prazne ruke i bele trake, ali za zakletvu na Kuran nisam naišao ni u jednoj priči iz tog vremena. Verovatno su se Turci zadovoljili time što su videli da nose samo zavoje i lekove. Ana, odakle ti ta priča o Novom Sadu, iz neke knjige ili od babe?

Milica Živković

Da, čula sam to od babe koja je radila u Crvenom krstu posle rata, pričala je da su naši timovi nosili samo zavoje, vodu i malo hleba, a ostali su kod Niša skoro tri meseca. Baš me zanima koja si ti knjiga čitao, Dragane, da vidim da li je ista priča.

Conectați-vă pentru a participa la discuție →