Această parte a liturghiei se numește așa pentru că în vechime, în timpul săvârșirii ei, catehumenii și pocăiților, de alte credințe și chiar păgâni, aveau voie să se afle în vestibulul bisericii și să rămână acolo până când diaconul își anunța plecarea.
Încă din vremea primatului Bisericii, această parte a constat în psalmodie, lecturi de pasaje din ambele testamente și rugăciuni pentru confirmarea finală a catehumenilor. Într-un sens misterios, înfățișează în primul rând faptele Fiului lui Dumnezeu, făcute de El pentru mântuirea noastră, din momentul întrupării Sale și până la suferința Sa. Se începe cu amintirea Nașterii Sale și anume: se ia cortina bisericii de la porțile împărătești, cât timp acestea rămân închise; - aceasta înfățișează că numai lumea de sus (reprezentată de altar), și foarte puțini oameni din lumea văii, au avut ocazia să pătrundă marele secret al împlinirii Sinodului Etern, precum Profeții și Patriarhii, Preacurata Fecioară, Dreptul Iosif etc., și l-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu în Isus născut, în Mesia făgăduit, în timp ce alții nu l-au recunoscut. Și de aceea, înainte de începerea slujbei acestei părți a Liturghiei, preotul și diaconul, stând înaintea Sfintei.
În timpul mesei, ei se roagă cu evlavie, chemând pe Duhul-Mângâietor al Adevărului, care îi poate curăți de orice murdărie și, amintindu-și de Nașterea lui Hristos, repetă cântarea îngerească Slavă lui Dumnezeu în cele de sus.
Atunci diaconul, după ce a acceptat binecuvântarea preotului de a aduce închinare Domnului în numele tuturor credincioșilor, merge de la altar la ușile împărătești și repetă această cerere public cu cuvintele: Binecuvântați pe Învățătorul! Prin aceasta el îi înfățișează pe Păstorii care, după ce au cântat slava lui Dumnezeu împreună cu Îngerii, s-au grăbit la Betleem să se închine Mântuitorului. Preotul răspunde acestei exclamații cu cuvintele: Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh etc., iar clerul, în numele tuturor celor prezenți, confirmă aceste cuvinte cu cuvântul ebraic Amin, care înseamnă cu adevărat sau așa să fie.
Urmează marea ectenie, în care diaconul, după ce a cerut toate binecuvântările și aducându-și aminte de Mijlocitorul comun și cel mai apropiat al tuturor celor care se roagă, Preacurată-Totodată Fecioara, încredințează împlinirea cererilor numărate și chiar viața celor care cer în mâinile lui Hristos Dumnezeu.
Preotul încheie această rugăciune cu cuvintele: Căci Ție ți se cuvine toată slava, cinstea și închinarea etc., exprimând prin ei că tot ce se cere lui Dumnezeu este cerut de dragul slavei Sale; căci a arăta o asemenea dragoste pentru omenire păcătoșilor și celor nevrednici nu este decât o faptă potrivită numai Slavei lui Dumnezeu. Claritatea confirmă acest lucru cu cuvântul: Amin.
După marea ectenie vin Antifoanele, adică versuri al căror conținut este fie laudă și mărturisire a numelui lui Dumnezeu, fie o explicație a esenței sărbătorii care se celebrează. Ei au fost parțial selectați din evenimentele Vechiului Testament, parțial din istoria Evangheliei, pentru a face mai clar că Cel despre care au prezis profeții a apărut deja în lume. Antifoanele sunt împărțite în trei părți, separate între ele prin mici ectenii.
Înainte de ectenia celei de-a doua părți, se cântă Troparul: Unul Născut Fiu și Cuvânt al lui Dumnezeu, care a fost introdus încă de pe vremea ereziei nestoriene, ca o infirmare dogmatică a cuvintelor acestui fals profesor, care a încercat să demonstreze că Maica Domnului nu trebuie numită Maica Domnului, ci Maica lui Hristos.
Cuvintele acestui tropar descriu momentul în care, la botezul Domnului, s-a auzit un glas din cer, care mărturisește că acesta este Fiul iubit. Unul din Sfânta Treime.
La sfârșitul celei de-a treia părți a Antifoane urmează o ieșire cu Sfânta Evanghelie, așa-numita ieșire mică. Ea descrie începutul predicării lui Isus Hristos; Lumânarea prezentată Evangheliei înfățișează atât Înaintemergătorul lui Hristos, Ioan, cât și faptul că învățătura Evangheliei este adevărata lumină, luminând fiecare persoană care vine pe lume. Diaconul, oprindu-se la ușile împărătești, exclamă: Iartă înțelepciunea! Aceasta înseamnă că cei care se roagă, ascultând acțiunea Liturghiei, ar înțelege în ei înțelepciunea ascunsă a lui Dumnezeu în simplitatea duhului și a inimii și fără gânduri deșarte sau deșertăciune jalnică. Emoționați de aceste cuvinte, cei prezenți în persoana clerului proclamă solemn: Veniți, să ne închinăm și să cădem înaintea lui Hristos. Apoi se citesc tropari în cinstea Sfinților sărbătoriți, înfățișând că Hristos, după învierea Sa, le-a deschis tuturor ușile raiului.
După aceasta, preotul, după ce l-a binecuvântat pe diacon să interpreteze imnul Trisagionului cântat de Îngeri, însuși îl începe cu cuvintele: Căci Sfânt este Dumnezeul nostru; Diaconul, aducând rugăciunea către Dumnezeu pentru credincioși, în cuvintele Doamne! Salvează-i pe evlavioși, îi entuziasmează să cânte cântecul Îngerului pentru totdeauna. Drept urmare, cei prezenți, după ce au confirmat în persoana clerului cuvintele acestei entuziasmări cu strigătul de Amin, adică să fie, încep să cânte: Sfinte Doamne, adăugând la aceste cuvinte îngerești, cuvintele omenirii păcătoase: miluiește-ne pe noi, după cum este necesar pentru cei care așteaptă mila lui Dumnezeu.
La sfârşitul imnului Trisagionului, preotul urcă pe un loc înalt, semnificând tronul ceresc al măreţiei lui Dumnezeu, pe care Fiul lui Dumnezeu, aşezat de-a dreapta Tatălui, stăpâneşte toate lumile; iar diaconul strigă cu voce tare! anticipând pe cei care se roagă ca să vină vremea citirii învățăturii apostolice, inspirată de Hristos Însuși aleșilor Săi, pe care i-a trimis să predice înaintea feței Sale; și de aceea preotul, repetând cuvintele legământului Său despre pace (Luca 10:6), întorcându-se către cei prezenți, proclamă: pace tuturor! Cititorul Apostolului, mulțumindu-i în numele celor prezenți, își exprimă dorința de aceeași pace în sufletul prăznuitorului; și de aceea el vestește spiritului tău! După aceasta, diaconul pronunță cu voce tare Înțelepciunea! stârnind astfel ascultarea atentă pentru a fi citit, iar clerul, repetând cuvintele cititorului Apostolului, cântă Prokeimenonul, adică unul dintre versurile psalmului, mai potrivit cu conținutul Epistolei Apostolice, iar apoi, după o a doua exclamație a diaconului: Înțelepciunea! Să vedem! — începe lectura Apostolului.
În timpul ei, diaconul arde tămâie pe altar și pe cei care stau lângă ei, exprimând astfel dorința ca aceștia din urmă, prin puterea credinței necondiționate în cuvintele învățăturii pe care le ascultă, precum și în cuvintele Sfintei Evanghelii care o urmează, să devină parfumul lui Hristos al lui Dumnezeu. La sfârşitul lecturii Apostolului, preotul învaţă liniştea cititorului, exprimând aceasta cu cuvintele pace ţie, iar el, răspunzând cu dorinţa obişnuită şi cu duhul tău, încântă clerul spre lauda lui Dumnezeu cântând Aliluia.
Urmează îndepărtarea de pe altar și citirea Evangheliei în fața ușilor împărătești, precedată de aceleași exclamații ale preotului și diaconului, cu adăugarea cuvintelor: Iartă-ne, să auzim Sfânta Evanghelie (adică cu inimă curată). Această lectură înfățișează propovăduirea personală a lui Isus Hristos, în timpul căreia El nu doar a învățat, ci și a făcut bine (Fapte 10:38), și de aceea, atât la începutul acestei lecturi, cât și la sfârșitul acesteia, credincioșii recunoscători cântă: Slavă Ție, Doamne, Slavă Ție! Odată cu sfârșitul lecturii Evangheliei, preotul coboară din înălțime și, după ce a primit Evanghelia la ușile împărătești, merge cu ea la tron; diaconul, rămânând la locul lecturii, începe să pronunțe o ectenie deosebită.
La sfârşitul acestei ectenii urmează înlăturarea catehumenilor, pentru că se apropie vremea darurilor, la care ei nu sunt încă vrednici să fie prezenţi; dar înainte de plecarea lor, li se porunceşte, în cele din urmă, de data aceasta, să se întoarcă cu o rugăciune pentru ei înşişi către Domnul, iar pentru aceasta diaconul proclamă: Rugaţi-vă catehumenul Domnului pentru tine! și în același timp, credincioșii sunt invitați să-și unească rugăciunile cu ale lor pentru ca Domnul să aibă milă de ei; i-a anunțat cu cuvântul adevărului și i-a alăturat Bisericii sale catolice și apostolice. La sfârşitul acestei rugăciuni, diaconul, poruncând catehumenilor să-şi plece capetele înaintea Domnului pentru a primi o binecuvântare de la El, le anunţă momentul scoaterii lor din biserică, proclamând: Pleacă de la catehumeni!
Această prezentare a catehumenilor din biserică, conform lui Simeon din Tesalonic, înfățișează sfârșitul lumii, când, după spusele Mântuitorului Însuși, Evanghelia Împărăției va fi propovăduită în tot universul ca mărturie tuturor neamurilor – și atunci va veni și sfârșitul (Matei 24:14). Atunci El va ședea pe tronul slavei Sale; și toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui și El le va despărți unul de altul, așa cum un păstor desparte oile de capre (Matei 25:31-33).
Prin urmare, Biserica, după Evanghelie, poruncește catehumenilor să părăsească biserica, lăsând în el doar credincioșii.