Din voia minții dumnezeiești/ te-ai așezat în pustie,/ și acolo, fixându-ți mintea pe lăcașurile cerești,/ ai trăit ca un înger pe pământ,/ în rugăciuni și osteneli, și iertarea lor/ chipul a fost ucenicul tău./ Deci Dumnezeu, văzându-ți bunăvoința,/ și-a înmulțit copiii în pustie, ți-a udat lacrimile, parcă ai avea Dumnezeu, cu îndrăzneală, ca să-ți aducă aminte. turma pe care ai adunat-o, înțeleaptă, / și nu uita ce ai făgăduit, / vizitând copiii tăi, / Cuviosul Zosimo, Părintele nostru.
* * *